512

Moscova urmareste limitarea atragerii Chisinaului in sfera de influenta a Bucurestiului

In buletinul sau saptamanal de analiza a evenimentelor din domeniul politicii externe, "Centrul de studiere a conjuncturilor politice din Rusia" a catalogat drept un "esec deplorabil" trilaterala din 18 martie, de la Moscova, dintre presedintii Rusiei, Dmitri Medvedev, Republicii Moldova, Vladimir Voronin, si liderul transnistrean, Igor Smirnov, transmite Agerpres. In pofida semnarii in finalul convorbirilor a unei declaratii comune - in care partile si-au exprimat intentia de a "continua contactele directe pentru dinamizarea procesului de negocieri" - rezultatul intalnirii s-a dovedit un "esec", considera expertii Centrului (un prestigios "think thank" din Moscova).

In opinia lor, acest nou fiasco al eforturilor ruse vizand apropierea Tiraspolului de Chisinau inseamna nu doar inghetarea dialogului bilateral pentru o perioada nedeterminata, ci si imposibilitatea de a-i asigura Partidului Comunist al presedintelui Vladimir Voronin sprijinul necesar la alegerile parlamentare.
In ceea ce priveste politica promovata in raport cu Republica Moldova, Federatia Rusa urmareste nu doar mentinerea influentei sale in Transnistria, ci si perpetuarea prezentei sale politice in Republica Moldova, cu scopul de a limita procesele de atragere a fostei republici sovietice in sfera de influenta a Romaniei. Prin urmare se incearca tinerea ei departe de UE si NATO, se mentioneaza in buletinul analitic al "Centrului de studiere a conjuncturilor politice".

In realizarea acestei politici, Moscova a fost dispusa nu doar sa limiteze pretentiile de suveranitate ale Transnistriei (refuzand practic in 2008 recunoasterea autoproclamatei republici nerecunoscute din estul Republicii Moldova dupa scenariul abhaz si sud-osetin), ci si, in acelasi timp, sa faca unele concesii fata de Chisinau. Una din aceste concesii este mentinerea formatului de negocieri "5 plus 2" (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, UE si SUA), desi Rusia ar fi preferat formatul de discutii "2 plus 1" (Republica Moldova, Transnistria si Rusia).

In acest fel, se mentioneaza in analiza citata, "conducerea Federatiei Ruse si-a demonstrat disponibilitatea de a mentine regimul 'pseudorusesc' al lui Vladimir Voronin la Chisinau cu orice pret, inclusiv prin sacrificarea propriilor interese in aceasta directie". Expertii rusi considera ca, prin dorinta de a implica Occidentul in negocierile vizand Transnistria, Chisinaul incearca de fapt sa restranga influenta Rusiei in Republica Moldova, in dorinta sa de a se apropia de Uniunea Europeana.
0