Şapte pericole şi un singur argument
Campania electorală pentru alegerile parlamentare a intrat pe ultima sută de metri, dar nu putem încă vorbi, cu certitudine, care vor fi rezultatele scrutinului din 5 aprilie. Nici mult aşteptatul Barometru de opinie, anunţat pentru marţi, nu va lămuri definitiv lucrurile, ci va indica doar asupra unor tendinţe, care se văd şi aşa. Una dintre ele este polarizarea electoratului în jurul a două forţe politice - „Voronin” şi „Opoziţia liberală” (PL-AMN-PLDM). Celelalte „partide de opoziţie” fie că nu contează, fie că se identifică cu PCRM. Nu în zadar, toate tunurile comunist-pepecediste trag numai în aceste trei partide. Dacă s-a ajuns la această polarizare, meritul nu e numai (şi nu atât) al Opoziţiei, ci şi (cât) al partidei Voronin. Soarta scrutinului se va decide în aceste două săptămâni care au mai rămas. Acum totul depinde de Opoziţie, de prestaţia şi de capacitatea ei de a-şi mobiliza resursele umane şi de „a gestiona” corect pericolele ce o ameninţă. Voi încerca în continuare să mă opresc la unele dintre aceste pericole.
1. Pericolul intern (atacurile dintre PL, PLDM şi AMN)
Tot mai mult aceste partide sunt percepute de electorat ca fiind foarte apropiate ca mesaj politic, percepţie ce a dat naştere şi aşteptărilor privind crearea unei coaliţii de guvernare dintre aceste trei formaţiuni. Împăcându-se cu situaţia - adică, cu realitatea că „ai noştri nu se pot uni” -, alegătorii acum mizează pe o coalizare a acestor trei partide, motiv din care ei nu admit şi reacţionează bolnăvicios la orice atacuri dintre ele. Fiind, totuşi, concurente electorale, „înţepăturile” dintre cele trei partide sunt iminente - problema e ca aceste înţepături să nu degenereze într-un război din care nu va avea de câştigat nimeni, singurul învingător fiind Partidul Comuniştilor. Căci, puţin modificat, proverbul rămâne valabil: trei se bat şi al patrulea câştigă. (Cei trei sunt PL, PLDM, AMN, iar al patrulea - PCRM, dar nu exclud că ar putea să câştige şi al cincilea…) Aşadar, pericolul intern ce ameninţă Opoziţia liberală e însăşi Opoziţia liberală, şi acesta poate fi evitat numai prin excluderea oricăror atacuri reciproce dinte cele trei partide.
2. Pericolul partidelor mici
Alt pericol ce ameninţă Opoziţia liberal-democratică sunt partidele mici, indiferent de poziţia lor pe eşichierul politic. Experienţa scrutinelor electorale de la 1990 încoace demonstrează că şi în viitorul parlament pot accede nu mai mult de patru, cel mult, cinci partide. Anul acesta, în afară de PCRM, pot accede PL, AMN, PLDM şi încă un partid (de pe stânga eşichierului). Restul sunt figuranţi - lăturaşi, mai pe moldoveneşte -, al căror rol e să disperseze electoratul şi să „rupă” voturi de la partidele cu şanse. Dacă şi anul acesta niciun partid de opoziţie nu va lua mai mult decât comuniştii, partea leului din voturile date partidelor mici se va duce, după distribuire, la comunişti. Iată de ce, în timpul ce a mai rămas, partidele de opoziţie şi presa democrată nu au o misiune mai importantă decât a-i convinge pe alegători să nu dea niciun vot partidelor mici, cum ar fi „Pentru neam şi ţară”, Conservator, Mişcarea „Acţiunea Europeană” etc. Lozinca acestor două săptămâni de campanie e una singură: Nu-ţi pierde votul, niciun vot partidelor fără şanse!
3. Pericolul Roşca (pericolul rusesc)
Vladimir Socor, arhitectul şi ideologul „parteneriatului dintre Voronin şi Roşca”, admite că Voronin a mers la întâlnirea de la Moscova cu drapelul alb al trădării. (Felicitări măcar pentru atâta, dle Socor!) Dar, Opoziţia anticomunistă repetă de ani de zile că Voronin este omul Moscovei şi că Moscova are tot interesul ca anume partida rusofilă a lui Voronin să câştige alegerile, fiindcă numai această partidă îi asigură Rusiei influenţa şi controlul asupra RM. Ultima vizită a lui Voronin la Moscova şi declaraţia comună semnată acolo de Medvedev, Smirnov şi Voronin nu e un „act de trădare”, cum crede Socor, ci continuarea acelei politici de închinare a RM Rusiei, pe care Voronin a promovat-o constant pe tot parcursul celor opt ani de domnie. Ceva timp în urmă, Roşca a lansat teza că Moscova ar promova în viitorul parlament moldovean nişte forţe ce ar asigura prezenţa militară a Rusiei în Transnistria. Documentul semnat de Voronin la Moscova garantează această prezenţă, ceea ce înseamnă că anume Voronin, aliatul şi prietenul lui Roşca, reprezintă acele forţe. Roşca ar putea şi de data aceasta „să se învârtă”, problema însă e alta: înţeleg oare alegătorii lui Roşca (atâţia câţi i-au mai rămas) că, votând pentru PPCD, ei votează, de fapt, pentru Voronin şi pentru menţinerea armatei ruseşti în RM? Opinia unora precum că „Roşca e un cadavru politic” şi nu trebuie luat în calcul mi se pare greşită. Da, Roşca este un „cadavru politic”, el însă ar putea fi „resuscitat” de Voronin şi aruncat în viitorul parlament peste pragul de şase procente. De aceea, o altă lozincă a acestor două săptămâni e „Niciun vot lui Roşca, fiindcă orice vot dat PPCD-ului este un vot dat lui Voronin şi Rusiei”.
4. Pericolul Braghiş („patrioţii Moldovei”)
După ultima „iniţiativă” a lui Braghiş - cea de a concesiona Transnistria (de a o da în arendă) Rusiei pe o perioadă de treizeci de ani - nu mai rămâne nicio umbră de îndoială că PSDM este unul dintre partidele filoruse care formează coloana a cincea a Moscovei în RM. Astfel, toată retorica despre democraţie şi independenţă a acestui partid s-a risipit ca un val de fum. „Concesionarea” Transnistriei, cu tot cu armata rusească, bineînţeles, pe 30 de ani Rusiei înseamnă eternizarea prezenţei militare ruseşti în RM, „sub coastele” României şi ale NATO. Voturile date partidului lui Braghiş sunt voturi date lui Voronin şi Rusiei - iată încă un adevăr pe care opoziţia liberal-democratică trebuie să-l ducă la minţile alegătorilor.
5. Pericolul Tarlev-Klimenko
Apariţia lui Tarlev în această campanie electorală, pe post de „lider de partid”, este cea mai mare ruşine a RM mileniului III, dar şi cel mai mare test - vom afla câţi moldoveni rătăciţi definitiv există azi în RM. Şapte ani am scris, cu pana hohotind de râs, despre „vulturul statalităţii de la Başcalia”, despre iniţiativele lui patriotice de o imbecilitate totală, care frizau ridicolul. N-am să uit niciodată ochişorii lui adânci şi plini de suferinţe patriotice şi statale, care-l sorbeau pe preşedintele Voronin… Când „şeful” l-a petrecut pe ultimul drum (politic), agăţându-i pe piept „Ordinul Republicii”, nimeni nu credea că reanimarea lui Tarlev mai e posibilă. Uite însă că RM e plaiul minunilor! Când a reapărut, toţi au izbucnit în râs. Ierte-mi-se lipsa de modestie, dar am fost primul care l-am luat în serios şi am avertizat asupra „pericolului Tarelv”. Acesta merge deschis pe mâna Moscovei, cooptându-l demonstrativ în „brigada” sa pe cel mai odios personaj politic din RM - Klimenko. Astfel, şi voturile date lui Tarelv se vor duce la partida rusofilă a comuniştilor.
6. Pericolul Pavlicenco-Petrenco
Tărăboiul pe care-l face în ultima vreme gruparea „proeuropeană” a lui Petrencu-Pavlicenco, trecerea deschisă a acestei grupări pe poziţia PPCD prin preluarea mesajului politic distructiv al acestuia, atacurile tot mai deschise contra Opoziţiei liberal-democratice trebuie tratate cu toată seriozitatea. De ce? Pentru că vin de pe „acelaşi segment”, de la „ai noştri” şi se pot găsi un procent-două de naivi care să creadă în „inocenţa” duetului Petrencu-Pavlicenco şi în sinceritatea luptei acestora „împotriva corupţiei”. Dar, identificând „marii corupţi” numai în sânul Opoziţiei liberal-democratice, MAE joacă deschis pentru Voronin şi Roşca. Ca să înţelegeţi în ce constă pericolul Petrencu-Pavlicenco, citiţi încă o dată „Pericolul Roşca”.
7. Pericolul „independenţilor”
Nici anul acesta în parlament nu va trece vreun „independent”. De ce, dar, s-au lansat în luptă alde Urâtu, Cuşnir ş.a., percepuţi ca fiind „democraţi”, „de ai noştri”? Să fie vorba doar de nişte orgolii necontrolate sau de alt gen de tulburare a personalităţii? Mă tem că nu… Fiţi atenţi la mesajul lor şi vă veţi convinge că speranţa lor e de a recolta voturi de pe acelaşi segment liberal-democratic. În condiţiile când fiecare vot va fi de aur, orice vot dat „independenţilor” se va duce, iarăşi, la comunişti, adică la partida controlată de Moscova. Iată de ce, şi în cazul dat, lozinca e aceeaşi: Niciun vot candidaţilor independenţi!
„Argumentul Dungaciu”
Personal, am insistat în repetate rânduri asupra nevoii de coordonare a activităţii principalelor partide de opoziţie, referindu-mă la AMN, PL şi PLDM. Precum se întâmplă însă la noi, politicienii sunt cu mult mai deştepţi decât ziariştii... Iată însă că vineri, într-un excelent articol de analiză, publicat în TIMPUL, profesorul bucureştean Dan Dungaciu - o autoritate incontestabilă în materie de sociologie - pune punctul pe „i”, spunând acelaşi lucru pe care noi l-am repetat de atâtea ori…
Cităm, din articolul „Cifre, sondaje şi strategii electorale”: „Niciun partid nu va reuşi de unul singur ceea ce pot reuşi împreună. Nu e niciun paradox sociologic faptul că manifestarea comună a celor trei partide va aduce fiecăruia în parte mai multe voturi „nehotărâte” decât ar putea să acumuleze, acţionând singur. Depinde doar de abilitatea lor ca pe ultima sută de metrii să fie capabile, împreună, să transmită coerent acest mesaj. Aici s-ar putea juca rezultatul final de pe 5 aprilie”.
1. Pericolul intern (atacurile dintre PL, PLDM şi AMN)
Tot mai mult aceste partide sunt percepute de electorat ca fiind foarte apropiate ca mesaj politic, percepţie ce a dat naştere şi aşteptărilor privind crearea unei coaliţii de guvernare dintre aceste trei formaţiuni. Împăcându-se cu situaţia - adică, cu realitatea că „ai noştri nu se pot uni” -, alegătorii acum mizează pe o coalizare a acestor trei partide, motiv din care ei nu admit şi reacţionează bolnăvicios la orice atacuri dintre ele. Fiind, totuşi, concurente electorale, „înţepăturile” dintre cele trei partide sunt iminente - problema e ca aceste înţepături să nu degenereze într-un război din care nu va avea de câştigat nimeni, singurul învingător fiind Partidul Comuniştilor. Căci, puţin modificat, proverbul rămâne valabil: trei se bat şi al patrulea câştigă. (Cei trei sunt PL, PLDM, AMN, iar al patrulea - PCRM, dar nu exclud că ar putea să câştige şi al cincilea…) Aşadar, pericolul intern ce ameninţă Opoziţia liberală e însăşi Opoziţia liberală, şi acesta poate fi evitat numai prin excluderea oricăror atacuri reciproce dinte cele trei partide.
2. Pericolul partidelor mici
Alt pericol ce ameninţă Opoziţia liberal-democratică sunt partidele mici, indiferent de poziţia lor pe eşichierul politic. Experienţa scrutinelor electorale de la 1990 încoace demonstrează că şi în viitorul parlament pot accede nu mai mult de patru, cel mult, cinci partide. Anul acesta, în afară de PCRM, pot accede PL, AMN, PLDM şi încă un partid (de pe stânga eşichierului). Restul sunt figuranţi - lăturaşi, mai pe moldoveneşte -, al căror rol e să disperseze electoratul şi să „rupă” voturi de la partidele cu şanse. Dacă şi anul acesta niciun partid de opoziţie nu va lua mai mult decât comuniştii, partea leului din voturile date partidelor mici se va duce, după distribuire, la comunişti. Iată de ce, în timpul ce a mai rămas, partidele de opoziţie şi presa democrată nu au o misiune mai importantă decât a-i convinge pe alegători să nu dea niciun vot partidelor mici, cum ar fi „Pentru neam şi ţară”, Conservator, Mişcarea „Acţiunea Europeană” etc. Lozinca acestor două săptămâni de campanie e una singură: Nu-ţi pierde votul, niciun vot partidelor fără şanse!
3. Pericolul Roşca (pericolul rusesc)
Vladimir Socor, arhitectul şi ideologul „parteneriatului dintre Voronin şi Roşca”, admite că Voronin a mers la întâlnirea de la Moscova cu drapelul alb al trădării. (Felicitări măcar pentru atâta, dle Socor!) Dar, Opoziţia anticomunistă repetă de ani de zile că Voronin este omul Moscovei şi că Moscova are tot interesul ca anume partida rusofilă a lui Voronin să câştige alegerile, fiindcă numai această partidă îi asigură Rusiei influenţa şi controlul asupra RM. Ultima vizită a lui Voronin la Moscova şi declaraţia comună semnată acolo de Medvedev, Smirnov şi Voronin nu e un „act de trădare”, cum crede Socor, ci continuarea acelei politici de închinare a RM Rusiei, pe care Voronin a promovat-o constant pe tot parcursul celor opt ani de domnie. Ceva timp în urmă, Roşca a lansat teza că Moscova ar promova în viitorul parlament moldovean nişte forţe ce ar asigura prezenţa militară a Rusiei în Transnistria. Documentul semnat de Voronin la Moscova garantează această prezenţă, ceea ce înseamnă că anume Voronin, aliatul şi prietenul lui Roşca, reprezintă acele forţe. Roşca ar putea şi de data aceasta „să se învârtă”, problema însă e alta: înţeleg oare alegătorii lui Roşca (atâţia câţi i-au mai rămas) că, votând pentru PPCD, ei votează, de fapt, pentru Voronin şi pentru menţinerea armatei ruseşti în RM? Opinia unora precum că „Roşca e un cadavru politic” şi nu trebuie luat în calcul mi se pare greşită. Da, Roşca este un „cadavru politic”, el însă ar putea fi „resuscitat” de Voronin şi aruncat în viitorul parlament peste pragul de şase procente. De aceea, o altă lozincă a acestor două săptămâni e „Niciun vot lui Roşca, fiindcă orice vot dat PPCD-ului este un vot dat lui Voronin şi Rusiei”.
4. Pericolul Braghiş („patrioţii Moldovei”)
După ultima „iniţiativă” a lui Braghiş - cea de a concesiona Transnistria (de a o da în arendă) Rusiei pe o perioadă de treizeci de ani - nu mai rămâne nicio umbră de îndoială că PSDM este unul dintre partidele filoruse care formează coloana a cincea a Moscovei în RM. Astfel, toată retorica despre democraţie şi independenţă a acestui partid s-a risipit ca un val de fum. „Concesionarea” Transnistriei, cu tot cu armata rusească, bineînţeles, pe 30 de ani Rusiei înseamnă eternizarea prezenţei militare ruseşti în RM, „sub coastele” României şi ale NATO. Voturile date partidului lui Braghiş sunt voturi date lui Voronin şi Rusiei - iată încă un adevăr pe care opoziţia liberal-democratică trebuie să-l ducă la minţile alegătorilor.
5. Pericolul Tarlev-Klimenko
Apariţia lui Tarlev în această campanie electorală, pe post de „lider de partid”, este cea mai mare ruşine a RM mileniului III, dar şi cel mai mare test - vom afla câţi moldoveni rătăciţi definitiv există azi în RM. Şapte ani am scris, cu pana hohotind de râs, despre „vulturul statalităţii de la Başcalia”, despre iniţiativele lui patriotice de o imbecilitate totală, care frizau ridicolul. N-am să uit niciodată ochişorii lui adânci şi plini de suferinţe patriotice şi statale, care-l sorbeau pe preşedintele Voronin… Când „şeful” l-a petrecut pe ultimul drum (politic), agăţându-i pe piept „Ordinul Republicii”, nimeni nu credea că reanimarea lui Tarlev mai e posibilă. Uite însă că RM e plaiul minunilor! Când a reapărut, toţi au izbucnit în râs. Ierte-mi-se lipsa de modestie, dar am fost primul care l-am luat în serios şi am avertizat asupra „pericolului Tarelv”. Acesta merge deschis pe mâna Moscovei, cooptându-l demonstrativ în „brigada” sa pe cel mai odios personaj politic din RM - Klimenko. Astfel, şi voturile date lui Tarelv se vor duce la partida rusofilă a comuniştilor.
6. Pericolul Pavlicenco-Petrenco
Tărăboiul pe care-l face în ultima vreme gruparea „proeuropeană” a lui Petrencu-Pavlicenco, trecerea deschisă a acestei grupări pe poziţia PPCD prin preluarea mesajului politic distructiv al acestuia, atacurile tot mai deschise contra Opoziţiei liberal-democratice trebuie tratate cu toată seriozitatea. De ce? Pentru că vin de pe „acelaşi segment”, de la „ai noştri” şi se pot găsi un procent-două de naivi care să creadă în „inocenţa” duetului Petrencu-Pavlicenco şi în sinceritatea luptei acestora „împotriva corupţiei”. Dar, identificând „marii corupţi” numai în sânul Opoziţiei liberal-democratice, MAE joacă deschis pentru Voronin şi Roşca. Ca să înţelegeţi în ce constă pericolul Petrencu-Pavlicenco, citiţi încă o dată „Pericolul Roşca”.
7. Pericolul „independenţilor”
Nici anul acesta în parlament nu va trece vreun „independent”. De ce, dar, s-au lansat în luptă alde Urâtu, Cuşnir ş.a., percepuţi ca fiind „democraţi”, „de ai noştri”? Să fie vorba doar de nişte orgolii necontrolate sau de alt gen de tulburare a personalităţii? Mă tem că nu… Fiţi atenţi la mesajul lor şi vă veţi convinge că speranţa lor e de a recolta voturi de pe acelaşi segment liberal-democratic. În condiţiile când fiecare vot va fi de aur, orice vot dat „independenţilor” se va duce, iarăşi, la comunişti, adică la partida controlată de Moscova. Iată de ce, şi în cazul dat, lozinca e aceeaşi: Niciun vot candidaţilor independenţi!
„Argumentul Dungaciu”
Personal, am insistat în repetate rânduri asupra nevoii de coordonare a activităţii principalelor partide de opoziţie, referindu-mă la AMN, PL şi PLDM. Precum se întâmplă însă la noi, politicienii sunt cu mult mai deştepţi decât ziariştii... Iată însă că vineri, într-un excelent articol de analiză, publicat în TIMPUL, profesorul bucureştean Dan Dungaciu - o autoritate incontestabilă în materie de sociologie - pune punctul pe „i”, spunând acelaşi lucru pe care noi l-am repetat de atâtea ori…
Cităm, din articolul „Cifre, sondaje şi strategii electorale”: „Niciun partid nu va reuşi de unul singur ceea ce pot reuşi împreună. Nu e niciun paradox sociologic faptul că manifestarea comună a celor trei partide va aduce fiecăruia în parte mai multe voturi „nehotărâte” decât ar putea să acumuleze, acţionând singur. Depinde doar de abilitatea lor ca pe ultima sută de metrii să fie capabile, împreună, să transmită coerent acest mesaj. Aici s-ar putea juca rezultatul final de pe 5 aprilie”.