România ar trebui să fie implicată direct în procesul de reglementare a conflictului din regiunea Transnistreană
România ar trebui să fie implicată direct în procesul de reglementare a conflictului din regiunea Transnistreană. Declaraţia aparţine ministrului de externe al României, Cristian Diaconescu, lansată rcent în cadrul emisiuni la postul public de televiziune din România TVR, scrie Stela Popa pe blogul său personal. “Această părere a fost exprimată anterior şi de preşedintele român Traian Băsescu. Astfel, atât şeful diplomaţiei române, cât şi preşedintele român, consideră că formatul pentru Transnistria trebuie modificat şi că România ar trebui să facă parte din acesta”, mai precizează sursa citată.
“România ar trebui să fie implicată direct în proces şi poate alţii mai puţin direct”, şi nu doat prin intermediul UE. (…) Formatul “5 plus 2″ (din care fac parte Republica Moldova şi Transnistria - ca părţi implicate, Rusia, Ucraina şi OSCE - ca mediatori - iar UE şi SUA ca observatori) nu prea a dat rezultate, cu toate că în proces sunt implicaţi toţi vecinii Republicii Moldova, mai puţin România”, a subliniat Cristian Diaconescu în emisiune, mai precizează Stela Popa.
Ministrul român a mai amintit şi de întrevederea sa cu reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova, Kalman Miszei, în care cei doi au discutat despre sprijinul României - ca vecin şi ţară apropiată - acordat Republicii Moldova în soluţionarea conflictului îngheţat cu Transnistria.