493

Tkaciuk gafează monumental

Numirea lui Mark Tkaciuk în fruntea staffului electoral al PCRM urmărea, după toate socotelile lui Voronin, să menţină pe linia de plutire corabia beată a comuniştilor şi să mai astupe din fisurile acesteia, pentru a nu se scufunda la scrutinul din primăvara viitoare. N-a fost să fie. Ori din cauza oboselii, ori din lipsă de interes, dar Mark dezamăgeşte pe zi ce trece, făcând gafă după gafă şi pierzând ocazii rare de a conferi un alt „look” partidului de guvernământ şi amicilor săi fideli.

Se ştie că orice strategie de comunicare poate să fie eficientă numai dacă publicul-ţintă nu este iniţiat în bucătăria de campanie şi nu vede chiar toate sforile ce leagă păpuşile de pe scenă de păpuşarii din culise. Dregătorul de imagine al coaliţiei de la guvernare neglijează acest aspect, şi asta se vede cu ochiul liber. Dacă lucrurile vor evolua tot aşa, e foarte posibil ca în curând Voronin să regrete că l-a numit pe Tkaciuk în fruntea staffului. Dar va fi prea târziu ca să mai îndrepte ceva.

Una din gafele lui Tkaciuk este lipsa unui mesaj convingător. După opt ani de guvernare, comuniştii se bâlbâie lamentabil, iar Voronin este de-a dreptul penibil când deschide gura. E nevoie ca PCRM să lanseze urgent un mesaj penetrant, gen: „În ţara voastră, noi decidem!” sau „Moldova fără Filat, Moldova fără liberal-democraţi!”. Era bun şi mesajul „Moldova comunistă - o ţară de succes”, dar după ce stafful lui Voronin l-a pus în gura lui Roşca, nu mai merge, e răsuflat.

O altă gafă constă în faptul că PCRM nu are purtători credibili de mesaj electoral, adică interfeţe. A miza doar pe resursele administrative este puţin. Voronin nu mai are puterea de convingere de altădată, vorbeşte incoerent, mănâncă silabe şi chiar sintagme întregi şi pare mai tot timpul beat criţă. E adevărat că puterea îmbată, dar nici chiar aşa! Ar fi Lupu o interfaţă, dacă nu ar fi atât de comod şi leneş. E greu să ţi-l imaginezi pe Lupu ieşind la scena deschisă ca să apere o cauză în care el însuşi nu crede până la capăt. Atunci când corabia comuniştilor se va scufunda, Lupu va fi primul care o va şterge în pădure. Roşca s-ar potrivi de minune, pentru că numai el ar putea să-i spună nu doar unei jurnaliste, ci unei ţări întregi: „Duduie, şterge-ţi mucii!”.

Apropo de ocazii ratate. Dacă lui Tkaciuk i-ar fi venit ideea de a-i permite lui Roşca să blocheze lucrările ultimului summit CSI, treaba comuniştilor cu opoziţia era pe jumătate făcută. Roşca s-ar fi relansat ca erou incontestabil al „dreptei creştin-democrate” în lupta ei sfântă pe frontul de est, „liota de nemernici” a opoziţiei ar fi fost redusă la tăcere, iar şansele comuniştilor de a avea alături câţiva pepecedişti şi în viitorul parlament ar fi crescut considerabil. Dar e târziu, trenul a plecat. Ceea ce se mai poate de făcut pentru a redresa cât de cât imaginea publică a acestui aliat de nădejde al PCRM este demiterea lui Roşca din funcţia de vicepreşedinte al parlamentului şi mimarea unor disensiuni dintre comunişti şi pepecedişti. În acest fel, Roşca ar avea mai mult timp pentru ticluirea şi răspândirea fluturaşilor „otrăviţi” contra lui Filat sau pentru activităţi mai onorabile, cum ar fi lupta împotriva radiaţiei emanate de antenele PRO TV Chişinău.

Nici la capitolul „metode de anihilare a adversarilor” stafful PCRM nu străluceşte prin inteligenţă şi discernământ. Comuniştii, prin gura lui Roşca şi a unor directori de opinie de teapa lui Conţiu, atacă mai multe partide de opoziţie, dar ţinta lor predilectă este PLDM. Aici însă Tkaciuk ar trebui să le dea nişte puncte clare de reper, pentru că mesajele lansate împotriva acestui partid sunt o brambureală curată. În timp ce Roşca include PLDM-ul printre preferaţii Moscovei, Conţiu îl trece la „vasalii” României. E chiar atât de greu ca Roşca şi Conţiu să-şi compatibilizeze discursul public şi să-l facă mai eficient?

Cu sau fără Tkaciuk, campania electorală a PCRM mai poate fi îndreptată. Pentru asta e nevoie de ceva curaj. Soluţia ar fi ca Voronin şi Roşca să accepte dezbateri publice cu participarea opoziţiei la M1, NIT, EU TV şi acolo să arate ei cât rău a făcut pentru ţară opoziţia în perioada guvernării comuniştilor.
0