801

Fostul comisar al orașului Chișinău, Iacob Gumeniță, a dat fără milă cu piciorul în Damian Hâncu în noaptea de 7

Fostul comisar al orașului Chișinău, Iacob Gumeniță, a dat fără milă cu piciorul în Damian Hâncu în noaptea de 7 spre 8 aprilie!

 

Fostul comisar al orașului, Iacob Gumeniță, a dat cu piciorul în Damian Hâncu fără nicio jenă. Acest lucru poate fi observat din imaginile video din noaptea de 7 spre 8 aprilie, prezentate ieri de către Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă.

 

Contactat de UNIMEDIA, Damian Hâncu, care se află acum în Franța, confirmă faptul că a fost lovit de Iacob Gumeniță, fostul comisar al orașului Chișinău. "Da, e Gumeniță, l-am recunoscut! Este cu noi, printre cei bătuți, și judecatorul Iancev de la Tighina. Și el știe detalii. La un moment dat, dl Iancev îmi ținea geanta neagra (cu cărți de drept în franceză), ma înțelegeam bine cu dumnealui, chiar i-am spus atunci că dacă se întâmplă ceva (ma gândeam ca o sa mor, după ce l-am văzut mort pe Valeriu Boboc), l-am rugat să-i transmită mamei geanta mea și să-i spună ultimele vești despre mine. Eu l-am vazut pe Valeriu Boboc viu, apoi l-am vazut si mort...", a precizat acesta în mesajul său către UNIMEDIA.

 

 

 

UNIMEDIA amintește că Damian Hâncu este unul dintre tinerii maltratați în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Acesta a fost bătut cu cruzime de organele de forță. Potrivit declarațiilor, acesta a fost nevoit să urmeze un tratament medical timp de o lună de zile după evenimentele de la începutul lunii aprilie.

 

Precizăm că Iacob Gumeniţă a fost demis la 28 septembrie din funcţia de şef al poliţiei municipale de către ministrul de interne Victor Catan.

 

UNIMEDIA vă invită să urmăriți imaginile video în care s-a recunoscut Damian Hâncu atunci când era bătut de polițiști.

 

http://www.unimedia.md/?mod=news&id=17981

0