Voronin - autopsia politica a unui general de militie
Vladimir Voronin iese pe usa din dos a istoriei. Anti-romanismul sau si osanalele ridicate regimului sovietic par a fi desprinse din perioada proletcultista. Renegandu-si propriul neam, propria limba si propria familie, Voronin reprezinta succesul absolut al politicii spalarii creierelor inceputa de rusi in 1940.Reeducarea sovietica a atins perfectiunea in cazul fostului presedinte al Republicii Moldova. El este tipul perfect al slugii cu exces de zel in biciuirea propriului neam in speranta multumirii depline a stapanului. Ajunge chiar sa-si renege public propriul neam. Nascut in 1941, in satul Crojova din Transnistria, si provenind din familia marelui patriot roman Isidor Sarbu, isi uita brusc originile nationale si imbratiseaza entuziast cauza sovietica (nu este clar de ce si-a schimbat numele romanesc cu un nou nume rusesc, dar, probabil, l-a ajutat in evolutia sa in Partidul Comunist Sovietic). Isi ascunde cu grija nationalitatea si rudele din Romania sunt rugate sa fie discrete ca sa nu-i strice noua lui cariera politica. In definitiv, Vladimir Voronin a trait toata viata o drama: drama omului fara capatai, fara origini si fara viitor.Rusia si rusa, singurele iubiriPlecat de la brutaria satului Criuleni, Voronin are o cariera tipica a politrucului sovietic. Vorbeste numai in limba rusa si declama de la orice tribuna pasaje intregi din "Cursul de istorie a Partidului Comunist (bolsevic) al URSS". Imbratiseaza "munca de partid" inca de tanar si isi face de lucru pe la toate comitetele raionale si regionale ale comunistilor din Transnistria unde va fi prieten si coleg de "lupta proletara" cu mai toti actualii lideri separatisti de la Tiraspol. Din fericire, insa, disputele personale dintre Voronin si Smirnov au intarziat procesul de rusificare completa a politicii de la Chisinau. Caci, conflictul dintre Voronin si Smirnov, ambii cetateni ai Rusiei (unul, general in militie al Federatiei Ruse, si cel de-al doilea general KGB), a fost intodeauna pe placul Kremlinului, in buna traditie imperiala: dezbina si stapaneste! Miscarea de renastere nationala din 1989 il prinde pe viitorul presedinte al Moldovei in functia de ministru de Interne al fostei Republici Sovietice, functie din care, la 7 noiembrie 1989, avea sa reprime manifestatiile anti-sovietice de la Chisinau. In acelasi timp, primeste gradul de general de militie sovietica. In 1990, in timp ce la Chisinau se construiau Poduri de Flori, Vladimir Voronin da o raita pe la Moscova unde a absolvit, in 1991, Academia Ministerului de Interne al URSS. Revenirea sa in tara, cu pasaport rusesc, abia in 1992 a avut drept scop reconstituirea unui partid comunist moldovenesc cazut in dizgratia electoratului dupa 1990. Munca sa de reconstruire a inceput tocmai in Transnistria.Rusia - eliberatorul Moldovei, Romania - stat fascistDupa alegerea in 2001, in fruntea statului, politica lui Voronin a urmat doua tipare: in primul rand, Rusia este eliberatorul Moldovei, iar Romania este un stat fascist care urmareste impilarea moldovenilor. In al doilea rand, moldovenii si romanii sunt doua popoare distincte, primii avandu-si originea in statul medieval al lui Stefan cel Mare si ceilalti fiind o adunatura de munteni si olteni. Astfel, in opinia lui Voronin, patriotii romani sunt fascisti sau criminali (dupa caz), partidele ne-comuniste vor sa vanda tara, politicienii pro-occidentali sunt unionisti si trebuie "lichidati" din punct de vedere politic, iar Bucurestiul are un plan subversiv pentru subminarea statalitatii Moldovei.In logica lui Voronin, nu Transnistria este de vina pentru secesiune, ci tocmai Moldova care nu mai doreste sa fie alaturi de rusi. Romania este considerata o tara agresoare, iar rusii doar forte pacificatoare. Desi clameaza din plin neutralitatea militara a Moldovei, prezenta militarilor rusi este benefica atata timp cat descurajeaza orice apropiere de Romania. Aceasta reprezinta pentru el un vesnic ghimpe in coasta pe care l-ar scoate oricand, daca ar putea.Romanofobia, ridicata la rang de politicaPe timpul celor doua mandate ale sale, Voronin a baletat constant intre modelul economiei occidentale si nostalgia pentru un sistem sovietic caruia i-a gustat asa de mult beneficiile. Pentru a-si putea multumi vechii si noii stapani, Voronin ridica romanofobia la rang de politica de stat si comanda rescrierea brutala a istoriei nationale. Grija sa languroasa pentru sentimentele Kremlinului a fost jenanta chiar si in ochii lui Putin si Medvedev. Nu se poate negocia cu un om lipsit de coloana vertebrala!Frustrat de pierderea alegerilor si furios pe noul curent democratic de la Chisinau, Vladimir Voronin aduce tara in pragul razboiului civil si vitupereaza din ce in ce mai tare de la diverse tribune: "Noi le spunem oponentilor nostri 'unionisti'. Chiar ei recunosc ca sunt unionisti. Si acest lucru devine tot mai evident. Dar eu cred ca este prea frumos sa-i numim asa. Demult nu mai este un secret ca guvernarea reprezinta un adevarat criminal. Un criminal fixat pe o singura idee: de a-si vinde tara, pamantul si poporul. Iar faptul ca in orasele noastre s-au reintors hotii si banditii nu este cel mai grav. Fostilor contrabandisti le este indiferent de Constitutie".Vladimir Voronin a parcurs un drum lung de la grandoare la decadere. De la onorurile si temenelele cuvenite unui membru al elitei comuniste, la receptiile oferite sefilor de state si bataile pe spate cu Vladimir Putin, fostul presedinte al Moldovei are sansa sa ramana in amintirea publica drept ceea ce este: un ultim reprezentant al sovietismului primitiv cu doua mari iubiri: Rusia si limba rusa!Probabil ca in anii care vor urma, si Voronin ca si multi alti politicieni pseudo-moldoveni se vor retrage in linistea vreunei vile din zona rezidentiala de pe Leniinski Prospect din Moscova pentru a putea beneficia linistit de cele doua pensii: una de presedinte de stat si una de general sovietic.