Politicienii care ne manipuleaza prin interviuri, conferinte de presa si dezbateri electorale

In prezent televiziunea, alaturi de Internet a devenit una din principalele surse de informare si divertisment ale publicului. Tot mai putini citesc ziare, carti sau o groaza de documente, uneori de sute de pagini pentru a ne informa. Alegem o varianta mai accesibila ne uitam la televizor. Reiesind din aceasta realitate transmiterea mesajelor politice pun accent pe intriga, carisma liderului sau manipulare.Psihologii afirma ca in cadrul unui interviu, conferinte de presa, dezbateri electorale un politician nu raspunde decat la maxim 40% din intrebari. Cum e posibil? Pur si simplu, politicienii cunosc cateva reguli de manipulare verbala.1. Clarificarea unei probleme politice. Cand este intrebat sa raspunda sau sa comenteze o declaratie negativa, intervievatul incearca sa ocoleasca intrebarea prin recurgerea la sustinerea ideii ca politica nu are nici o legatura cu intrebarea respectiva.2. Atacul. Tehnica utilizata atunci cand politicienii sunt in dezacord cu intrebarea adresata. Raspunsul este orientat spre invinuirea ca intrebarea este incorecta, ca ar contine date interpretabile. Intervievatul insulta reporterul considerandu-l prost informat, astfel evitandu-se raspunsul.3. Raspunsul pe jumatate. Se clarifica doar unele aspecte ale problemei, indeosebi cele care il avantajeaza pe politician. Apoi se atrage atentia asupra altor problematici.4. Refuzul de a raspunde. Deseori, politicienii nedorind sau necunoscand raspunsul invoca confidentialitatea informatiilor sau imposibilitatea de a comenta la moment declaratia.5. Ignorarea intrebarii. De regula se intampla atunci cand politicianul este intrerupt pentru a i se adresa o alta intrebare. Acesta, insa continua sa raspunda la prima, ignorand-o pe a doua.6. Repetarea raspunsului. Cea mai frecventa tehnica specifica tuturor politicienilor este refuzul de a raspunde, sugerand ca a dat deja un raspuns la aceasta intrebare.In cadrul discursurilor publice de asemenea este utilizata manipularea prin :1. Digresiune – utilizarea unui vocabular specializat sau explicatii complicate cu devieri fara sens;2. Trasarea imaginii de ansamblu – explicatii acordate prin generalitati si imagini de ansamblu a unei probleme;3. Ecranarea – provocarea unei confuzii prin prezentarea unor lucruri aparent logice;4. Negarea – utilizata atunci cand un politician vrea sa se dezica de o afirmatie anterioara, uneori inainte de a fi acuzat;5. Alegerea cuvintelor. De regula, persoanele care mint folosesc rar cuvinte ca “eu”, “mie”, “al meu”, in schimbul unora ca “intotdeauna”, “niciodata”, “nimeni”, “toata lumea”. In asemenea caz ei parca se detaseaza mintal de minciuna lor ;6. Evitarea asumarii discursului. Sunt folosite expresii menite sa elimine orice banuiala de minciuna: “Stiu ca pare de necrezut” sau “Va asigur ca noi vom…conform legislatiei in vigoare...”;7. Formalismul. De exemplu, mincinosii utilizeaza mai des “nu imi” decat “nu-mi”;8. Tensiunea – crearea unei distantari intre ei si evenimentele invocate ;9. Viteza. Inaintea rostirii unei minciuni politicienii fac o pauza, dupa care spun minciuna intr-un ritm mai lent;10. Pauzele (”mmm”, “hm”) – care acorda timp politicianului sa caute un raspuns sau sa minta.11. Tonul vocii. Prin agitare sau tensiune persoanele care mint ridica tonul, striga sau aduc invinuiri altora.Evitarea cuvantului. Desi majoritatea cred ca cuvantul este evitat doar folosindu-se raspunsuri verbale ca: “ei”, “da”, “mda”, de fapt exista si alte tehnici:1. Pastrarea tacerii. Politicianul se orienteaza spre vorbitor privindu-l intens, aratand ca este interesat de problema expusa. Este creata impresia ca doreste mai multe detalii pentru a solutiona problema;2. ”Nonintentionalitatea” - utilizarea limbajului corpului care exprima actiuni opuse cererii de a vorbiri. (incrucisarea bratelor, strangerea buzelor, acoperirea gurii cu mana sau cu degetele, in timp ce cel care vorbeste se pregateste sa incheie raspunsul.;3. Adresare de intrebari oponentului sau pentru ca acesta sa-si asume rolul de vorbitor sau sa continue ideea.In cazul dorintei de a prelua cuvantul se aplica alte tehnici specifice, indeosebi in cadrul dezbaterilor politice:1. Semnale de avertizare. Este ridicata mana sau un deget, deschiderea larga a ochilor, aplecarea in fata, deschiderea usoara a gurii) :2. Miscari pregatitoare (deschiderea usoara a gurii urmata de tragerea zgomotoasa a aerului in piept) :3. Semnale de fond negative: oftand, privind in alta directie. Aceste actiuni il face de multe ori pe vorbitor sa incheie cuvantarea ;4. Intreruperile. Exista trei feluri de intreruperi:- Incurajarea – persoana ce intrerupe se prezinta de acord cu cele afirmate. Dar daca intreruperea survine intr-un moment in care vorbitorul prezinta o enumerare de detalii, aceasta va avea ca rezultat bulversarea vorbitorului.- Riposta - persoana ce intrerupe se prezinta de acord cu cele afirmate, efectul fiind ca si in cazul incurajarii.- Intreruperile propriu-zise. Pentru a nu permite vorbitorului sa se expuna in continuare se apeleaza la intrerupere si se preia cuvantul.