PCRM doreste taraganarea investigarii cazurilor din 7 aprilie
Este evidenta dorinta PCRM de a taragana activitatea comisiei de activitate, a declarat Vitalie Nagacevschi, presedintele Comisiei parlamentare pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie, intr-un interviu acordat ZdG.Recent a fost creata o comisie parlamentara pentru elucidarea evenimentelor din aprilie 2009. Sunteti presedintele acestei comisii. Ce ati reusit ca aflati nou pana acum despre cele intamplate dupa alegerile din 5 aprilie?- Am fost ocupati mai mult cu chestiuni organizatorice. Cu toate acestea, au inceput a veni semnale la Apelul nostru public, adresat tuturor cetatenilor. In special, am primit mai multe fotografii realizate de participantii la proteste sau de simpli trecatori. Cat priveste declaratiile, pe care noi le cerem personificate, stim ca foarte multa lume va dori sa fie circumspecta, refuzand sa-si faca public numele. Vreau sa asigur cetatenii ca, in cazul in care vor solicita, noi le vom asigura anonimatul. Acum definitivam un set de intrebari care, prin scrisori oficiale, va fi adresat autoritatilor: MAI, Ministerului Sanatatii, Procuraturii Generale, SIS, Consiliului Superior al Magistraturii, Primariei… In temeiul raspunsurilor primite de la autoritati si al informatiilor cetatenilor, vom efectua o analiza complexa.-Ce atitudine au membrii acestei comisii din partea PCRM fata de elucidarea faptelor de tortura?- Este evidenta dorinta lor de a taragana activitatea comisiei. Pe de alta parte, ei incearca sa deraieze activitatea pe o alta pista. Ei vor ca aceasta comisie sa se ocupe si de stabilirea faptului fraudarii sau nefraudarii alegerilor din 5 aprilie. Noi, ceilalti membri ai comisiei, ne opunem acestei idei, deoarece consideram ca mandatul pe care ni l-a acordat Parlamentul se refera, in exclusivitate, la evenimentele din 7 aprilie. Noi trebuie sa pornim de la ideea ca au fost create circumstante care au scos lumea in strada. Oamenii au iesit deoarece fusese creata o impresie generala ca alegerile au fost falsificate. Atunci, inca, nimeni nu cunostea cu siguranta daca alegerile au fost sau nu falsificate. Noi va trebui sa aflam de ce a iesit lumea, cum a fost mitingul, de ce mitingul pasnic a derapat in niste actiuni violente si care a fost prestatia autoritatilor in gestionarea acestor evenimente. Este bine cunoscut faptul ca autoritatilor le revenea si le revine obligatia de a asigura ca manifestarile publice sa se desfasoare in mod pasnic.