456

Ankara: Cei cinci au semnat acordul interguvernamental Nabucco

Premierii celor patru state europene - Austria, Bulgaria, Ungaria si Romania - si cel al Turciei au semnat luni acordul de realizare a gazoductului Nabucco. Acordul interguvernamental a fost parafat la Ankara, in cadrul unei ceremonii la care a fost prezent si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, scrie AFP. De acum incepe o alta etapa importanta, in care membrii consortiului cauta furnizorii de gaze.Potrivit premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, gazda reuniunii de luni, cadrul legal al construirii gazoductului va fi complet in momentul in care consortiul va semna acorduri separate cu toate cele cinci state participante la proiect, intr-o perioada de 6 luni. "Cu cat facem mai multi pasi, cu atat va creste interesul statelor furnizoare", a precizat el.UPDATE: Adriean Videanu - Profitul scos de Romania din proiectul Nabucco va acoperi costurile initialeIn prima declaratie facuta dupa semnarea acordului de la Ankara, ministrul Economiei Adriean Videanu a anuntat ca profitul scos de Romania in urma proiectului Nabucco va acoperi toate costurile initiale. "Evaluarile facute pe 25 de ani demonstreaza ca Romania va avea un profit de 1 miliard de euro. Profitul acopera si costurile initiale, iar Romania va fi independenta din punct de vedere energetic si al gazului", a declarat Videanu la Realitatea FM. Ministrul a explicat ca investitia facuta de tara noastra este finanta in proportie de 30 la suta din surse proprii, restul de 70 de procente fiind din credite angajate de compania TransGaz.Azerbaidjanul este vazut ca principalul furnizor potential de gaz pentru conducta, urmat de Turkmenistan, Irak si Egipt. Europa nu este, insa, singura care "vaneaza" gazul azer. Liderii de la Moscova au anuntat si ei ca vor sa semneze un acord, la Baku, pentru cumpararea de gaz azer. La discutiile de luni, de la Ankara, au luat parte si premierul irakian Nouri al-Maliki, presedintele gruzin Mihail Saakasvili, un reprezentant al Azerbaidjanului si emisarul special american pentru energie in Eurasia, Richard Morningstar.Georgia este unul dintre punctele posibile de conexiune ale gazoductului cu Irakul si Siria. Turkmenistanul, care dispune de importante zacaminte de gaz, a anuntat vineri ca vrea sa se asocieze proiectului. Europa asteapta, insa, acordul unor state cheie, precum Kazakhstan sau Uzbekistan.Gazoductul cu o lungime de 3.300 de kilometri ar trebui sa devina functional in 2014, costurile pentru finalizarea sa fiind estimate la 7,9 miliarde de euro. Potrivit proiectului, Nabucco va avea o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transportati din Marea Caspica pana in Austria, prin Turcia si Balcani, astfel incat sa ocoleasca Rusia.Proiectul Nabucco este sustinut de Statele Unite si are ca tinta sa reduca dependenta energetica a Europei de Rusia. Un sfert din gazul natural utilizat in Europa provine in prezent din Rusia. Doua banci europene s-au declarat gata sa finanteze proiectul, insa analistii si-au exprimat deja neincrederea in capacitatea de a strange fondurile necesare unui astfel de proiect, pe timp de criza.Turcia vrea sa adere la Uniunea Europeana, iar premierul turc a declarat ca gazoductul "va conferi tarii o pozitie importanta" in ceea ce priveste securitatea energetica a Europei si va ajuta statul in eforturile de a face parte din UE. De cealalta parte, presedintele CE a subliniat ca acest proiect "poate deschide poarta unei noi ere in relatiile dintre Turcia si UE".
0