953

„Viza de aur”, in discutie la Bucuresti

Deputatul PSD Tudor Pantaru, ales in Parlamentul Romaniei pe circumscriptia electorala nr. 43 DIASPORA, a adresat o interpelare Ministerului de Externe al Romaniei, cu privire la obligativitatea detinerii unui cont bancar cu minimum 500 de euro pentru solicitantii de viza romaneasca, cetateni ai R. Moldova.In interpelare, deputatul Pantaru cere sa fie informat asupra urmatoarelor doua aspecte: a) Care sunt categoriile de solicitanti de vize de scurta sedere, in acceptiunea MAE, carora li se aplica conditia prezentarii dovezilor privind mijloacele de intretinere si b) In baza caror dispozitii legale MAE, prin Consulatul General al Romaniei de la Chisinau, obliga toti solicitantii de vize de scurta sedere, cetateni ai R. Moldova, sa prezinte dovezi privind mijloacele de intretinere, constand intr-un extras de cont bancar de minimum 500 de euro? Interpelarea a fost expediata MAE pe 13 iunie 2009.In acelasi context, senatorul PD-L Viorel Badea a solicitat, vineri, modificarea Ordonantei de Urgenta 194/2002, care prevede ca orice cetatean din afara spatiului european care intra in Romania trebuie sa faca dovada faptului ca are un cont bancar de minimum 500 de euro, considerand ca, prin acest act normativ, se limiteaza accesul cetatenilor R. Moldova in Romania. „Solicit modificarea de urgenta a Ordonantei 94/2002, pentru ca eu consider ca se opereaza o limitare irationala a accesului in Romania a cetatenilor moldoveni, in conditiile in care cea mai mare parte a institutiilor statului roman doresc o flexibilizare atat a regimului vizelor, cat si a introducerii unor modificari la Legea cetateniei”, a declarat vicepresedintele Comisiei pentru politica externa a Senatului, Viorel Badea. In opinia sa, adoptarea unor masuri din aceasta ordonanta de urgenta, in speta, solicitarea unui decont bancar de la cei care doresc sa obtina o viza, „a fost facuta fara o comunicare intrainstitutionala, absolut normala intr-un stat in care autoritatile trebuie sa functioneze dupa reguli precise”. „Uniunea Europeana a impus niste conditii-cadru, conditii pe care noi le putem discuta. Se pot face mai multe exceptii de la conditiile care sunt impuse de UE. Aceste exceptii s-au facut si in cazul Ungariei, inainte de a intra in UE”, a spus Viorel Badea.
0