513

EVZ: Est-europenii se intorc acasa

Valul de migratie care i-a speriat pe englezi s-a potolit in ultimul an. Numarul lucratorilor esteuropeni care au parasit Marea Britanie pentru a se intoarce in tarile lor de origine s-a dublat anul trecut, in comparatie cu 2007, potrivit Oficiului National de Statistica de la Londra. In acelasi timp, datele guvernului britanic arata ca cifra celor veniti la munca in Albion din noile state membre, inclusiv Romania, a ajuns in primele trei luni ale acestui an la cel mai scazut nivel de la marea extindere a UE, din 2004. Recesiunea economica si creste rea salariilor in noile state membre se afla printre factorii care au dus la stabilizarea fluxului de migranti est-europeni. Statisticile britanice arata ca numarul migrantilor est-europeni care s-au intors in 2008 in tarile lor natale a atins 56.000, comparativ cu 25.000 - in 2007. Cifrele date publicitatii de Ministerul britanic de Interne intaresc concluziile privind reducerea imigratiei. In primul trimestru al acestui an, doar 23.000 de lucratori din statele care au aderat la UE in 2004 au mers la munca in Marea Britanie. Tendinta este valabila si in cazul lucratorilor romani si bulgari. Doar 365 de romani au aplicat in primele trei luni ale anului pentru permise de munca si numai 230 de cereri au fost aprobate de autoritatile britanice. In acelasi timp, romanii au adresat 4.220 de cereri pentru certificate de inregistrare, care le acorda dreptul de rezidenta in baza legislatiei europene, 2.500 dintre acestea fiind aprobate. Cifrele sunt cele mai scazute de la aderarea Romaniei la UE. http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/851882/Est-europenii-se-intorc-acasa/
0