„Evenimentul Zilei”: Europa sau Siberia?
„Evenimentul Zilei”: Europa sau Siberia?Florian Bichir: „Duminica, Basarabia are o sansa istorica: voteaza. Est sau Vest? Aceasta-i intrebarea. Europa sau Siberia?”De scrutinul popular depinde daca vor mai ramane comunistii la putere sau fortele democratice de opozitie vor reusi sa castige. Comunistii guverneaza dezastruos de opt ani, dar nu aceasta este adevarata miza. Basarabenii au de ales intre aproprierea de Moscova, atat de iubita de comunisti si rusofoni, sau aproprierea de Europa. Evident, comunistii in frunte cu Voronin doresc ca mica republica pe care au adus-o in pragul saraciei sa ramana in sfera de influenta a Rusiei, departe de orice valori democratice.Declaratiile presedintelui Voronin de persiflare a ofertelor UE - atatea cate sunt - sugereaza ca la Chisinau proiectul european se stinge chiar si la nivel retoric. Atractia irezistibila a comunistilor spre Moscova este cu atat mai nefireasca, sadomascochista, cu cat Rusia nu a miscat niciun deget pentru a ajuta economic Republica Moldova. Ba, dimpotriva, a umilit-o.Pentru prima oara in opt ani, comunistii pot fi infranti, iar partidele de opozitie: Partidul Liberal Democrat, condus de Vlad Filat, Partidul Liberal, al primarului Chisinaului, Dorin Chirtoaca, si Alianta Moldova Noastra, condusa de fostul primar al Chisinaului, Serafim Urechean, sunt creditate cu 22%. Comunistii se mentin la o cota de 36,2%, dar „jocurile” vor fi facute de votul celor aproximativ 23% dintre moldovenii nehotarati, care mai pot modifica raportul de forte pe scena politica de la Chisinau.Disperati, comunistii au aruncat in lupta aceleasi marote: pericolul „romanismului”, incercand sa atraga de partea lor electoratul reprezentat de minoritatile nationale. In pluspresa comunista acuza Romania ca doreste o „revolutie portocalie” la Chisinau. Nu degeaba, pentru a crea tensiunea, pe 27 martie, de Ziua Unirii, sute de cetateni romani au fost expulzati sau li s-a interzis intrarea in Republica Moldova.Geopolitic, votul basarabenilor nu poate avea decat un sens: pro-european. Dan Dungaciu, un specialist al zonei crede ca: „Schimbarea politica de dupa 5 aprilie trebuie sa genereze o noua viziune, un nou proiect, obligatoriu in contextul crizei mondiale. O viziune ce trebuie sa scoata RM din seria necastigatoare a «Parteneriatului Estic». Solutia ce ar individualiza Chisinaul in drumul spre UE ar putea suna asa: «Parteneriat Estic» plus «parteneriat special cu Romania»”.Refuzand ajutorul Uniunii Europene si al Romaniei, Republica Moldova se va scufunda definitiv nu doar intr-o saracie lucie, ci si intro zona gri a Europei. O zona necontrolata geopolitic de nimeni si careia, din cand in cand, Rusia ii mai arunca cate un ciolan de ros, spre bucuria comunistilor de la Chisinau. Comunisti care demonstreaza inca odata, daca mai era nevoie, ca fac o politica antinationala si ar fi in stare sa sacrifice orice pentru a se mentine la putere. Lui Voronin nici nu-i pasa de Transnistria si de propriul popor.Est sau Vest? Asta-i intrebarea la care trebuie sa raspunda duminica Basarabia. Vestul reprezinta un strop de bunastare si posibilitatea unui posibil viitor european, in timp ce Estul reprezinta vesnica Siberie.