Neutralitatea Republicii Moldova, o iluzie. Moscova se teme de UE ca de NATO

Recentul scandal al spionilor indica un singur lucru: confruntarea Est-Vest nu s-a terminat, de fapt, niciodata, doar ca acum aceasta se practica preponderent la niveluri discrete, in spatele scenei. Problemele de securitate ale zonei din afara NATO sunt departe de a fi solutionate. In cazul Republicii Moldova, teza oficiala presupune o strategie unica pentru spatiul rasaritean: integrarea direct in UE, fara a trece prin filtrul Aliantei. Argumentele sunt deja uzate: neutralitate, dorinta de a nu incita Rusia relativ la conflictul transnistrean etc. La toate acestea se adauga, recent, un argument mai consistent - cel putin, in ochii celor care il formuleaza. Celor care spun ca Moldova nu are o solutie de securitate reala decat prin intermediul NATO li se raspunde, superior, ca prin integrarea in UE se va raspunde tocmai acestei nevoi de securitate, din moment ce Bruxellesul vrea sa devina, din ce in ce mai intens in ultima vreme, un actor coerent pe piata de securitate globala. Argumentul acesta se aude tot mai des la Chisinau, dar si la Kiev. „Direct in UE” devine sinonim cu „direct in spatiul de securitate al UE”. In esenta, ideea ca Uniunea nazuieste sa devina asa ceva este corecta. Dar asta nu permite evitarea NATO. Dimpotriva!Un actor de securitate care incurca lucrurileEforturile UE de a deveni actor pe scena securitatii globale sunt din ce in ce mai vizibile, cel putin la nivel declarativ. Pe 9 februarie 2009, Parlamentul European emite o Rezolutie referitoare la strategia europeana de securitate si politica europeana de securitate comuna, unde se fac urmatoarele recomandari: UE trebuie sa isi dezvolte autonomia strategica printr-o politica externa, de securitate si aparare puternica (PESA) „pentru a-si apara interesele la nivel mondial”; nevoia coordonarii actiunilor UE si NATO la nivel de securitate, cu „respectarea autonomiei si intelegerii reciproce in cazul unor abordari strategice diferite”; o politica de aparare comuna in Europa necesita „o forta armata europeana integrata, ce trebuie sa fie echipata cu sisteme de armament comune”, iar UE ar trebui sa dispuna de „un efectiv permanent de 60.000 de soldati”; trebuie sustinute programele europene de tip Eurofighter, care va fi coloana vertebrala a celor cinci Forte Aeriene Europene in anii urmatori. E bine sau e rau pentru parcursul european al neutrei Moldovei? In realitate, pentru cei care pretind ca integrarea in UE nu afecteaza sensibilitatea unora cu pretentii la „vecinatate apropiata”, e rau. Dar pentru a intelege asta trebuie sa ne intoarcem un pic in timp, cu mai bine de 50 de ani in urma.Moscova versus EuropaSecretul uitat al Europei este ca procesul facerii ei postbelice a fost, deopotriva, o nastere reusita si un avort. Prima este exemplificata de celebrul Tratat de constituire a Comunitatii Carbunelui si Otelului, semnat in 1950 si avandu-l drept initiator si, ulterior, presedinte, pe Jean Monnet. De acolo a aparut Uniunea de astazi. Avortul este Comunitatea Europeana de Aparare. Putina lume isi mai aminteste astazi ca acelasi Jean Monnet a fost insarcinat cu elaborarea unui document crucial pentru Europa - un tratat similar celui semnat in 1950, dar in domeniul apararii. Asa cum industriasii francezi si germani trebuiau sa lucreze impreuna, asa urmau sa faca si soldatii. Tratatul a cazut pentru ca Franta - la fel ca in 2005! - l-a respins in parlament. In august 1954, partidele gaullist (dreapta) si comunist prabuseau documentul, flancate de un partid socialist divizat. Important este pentru noi nu de ce a respins partidul presedintelui Charles de Gaulle, promotorul „Europei patriilor”, un asemenea document, cat mai ales de ce l-au respins comunistii. Argumentele Partidului Comunist Francez erau atunci cele ale Kominformului, adica ale Moscovei: nu trebuie admisa nicio constructie de securitate, niciun efort de aparare mutual intre statele europene si care ar fi putut ameninta patria comunismului, adica URSS si posibilitatile ei de miscare strategica. SUA erau suficiente ca inamic, iar scopul strategic al Moscovei era sa impiedice cu orice pret aparitia unui altuia, potential, la granitele sale. In termeni de securitate, orice proiect de genul „Europa comuna” este un inamic pentru Moscova si, in concluzie, trebuie impiedicat sau descurajat. Astazi este la fel. Deocamdata, Bruxellesul nu este un actor convingator in termeni de securitate, relatiile dintre UE si NATO fiind definite in special de asa-numitele hotarari „Berlin-Plus”, care au creat un mecanism pentru utilizarea europeana a mijloacelor aliatilor. Dar printr-o politica de securitate coerenta a Europei, lucrurile par sa se schimbe. Si nu avem nicio garantie sa credem ca Moscova si-ar fi schimbat pozitia in aceasta chestiune.Criza proiectului rasariteanIn plina campanie electorala la Chisinau, din cand in cand, se mai ridica o voce care vitupereaza impotriva NATO sau explica, „doct” de ce nu are nevoie Republica Moldova de asa ceva. Ideea este, cum am sugerat, complet eronata. O asemenea strategie de ocultare a NATO nu diminueaza cu nimic animozitatile puterii regionale de la Rasarit. Caci Federatia Rusa nu are doar cu NATO o problema, ci cu orice structura de securitate occidentala colectiva care ar putea deveni jucator pe piata de securitate si, pe termen mediu si lung, virtuala contrapondere la Moscova. Ca aceasta structura se numeste NATO sau UE, conteaza mai putin. Altminteri spus: cu cat UE devine mai centrata pe problematica de securitate, cu atat mai mult se va mobiliza Rusia pentru a bloca integrarea „vecinatatii apropiate”. Si va spune din ce in ce mai raspicat ca „neutralitatea” in traducere rusa este, deopotriva, neutralitate fata de NATO si UE… Sa fim bine intelesi. Asta nu inseamna ca Moscova are sau ar trebui sa aiba un cuvant de spus in eforturile de integrare ale unor tari ca RM sau Ucraina. Inseamna doar ca evitarea NATO este o imbatare cu apa rece. In realitate, strategia „direct in UE” evita eventual disonantele cognitive ale elitei guvernante de la Chisinau sau Kiev, dar in niciun caz nu evita marile provocari de securitate regionale. In final, nu face decat sa releve confuzia si criza de proiect a elitelor locale din periferia rasariteana, dar si criza de viziune a elitelor de la Centru care incurajeaza asa ceva.Dan Dungaciu- Gardianul