Zeci, sute de personalitati notorii au plecat din fostul Front Popular, neclintita ramane doar „troica de la muzeu”: Iu. Rosca , V. Cubreacov si S. Secareanu In tinerete, comsomolistul Iurie Rosca vorbea ruseste si se lauda ca a fost huligan, sustin colegii sai de facultate. Relatiile sale cu persoane din serviciile secrete s-au facut observate inca de pe cand lucra la muzeul Uniunii Scriitorilor. Persoanele care intra in PPCD sunt numiti de catre Rosca „frati”, iar apoi devin „kaghebisti”, „nebuni”, „degradati”, „betivi”, „narcomani” s.a.m.d. Injurandu-i si agresandu-i pe liderii miscarii nationale, Rosca a dezmembrat Frontul Popular, iar din toate actiunile sale a avut de castigat numai Moscova. Si proclamarea republicii separatiste nistrene este un rezultat al actiunilor Rosca. El a promovat ideea unionista in momentele in care de aceasta avea nevoie doar regimul secesionist. Tot el a pus cea mai mare piedica in calea integrarii europene a RM, dupa care a adus comunistii la putere. Protestele anticomuniste din 2002 l-au ajutat pe Voronin sa se mentina la guvernare si dupa 2005. Cand multimile scandau in strada „Jos comunistii!”, Rosca se intalnea in taina cu Voronin, afirma martori care i-au vazut impreuna. Politicienii acuzati astazi de seful PPCD ca ar fi corupti au fost propusi in functii inalte anume de catre el.http://www.timpul.md/Scorpionul o roaga pe broasca testoasa sa-l treaca peste rau. Broasca ii zice: „Tu esti rau si ai sa ma musti”. „Ba nu, nu-ti fac nimic, iti promit!”, insista scorpionul. Broasca se lasa induplecata si-l trece peste apa, dar cand raman cinci milimetri pana la mal, scorpionul face hap! si o musca… Acest banc trist il caracterizeaza intocmai pe eternul lider al PPCD, Iurie Rosca, care, in ultimii 17 ani, a tradat cu un cinism patologic atat miscarea de eliberare nationala, cat si pe toti cei care au crezut in el. Analizate atent, toate miscarile acestuia pe scena politica moldoveneasca ne arata ca, de fapt, Rosca a slujit cu totul altor interese si a avut relatii tainice anume cu cei contra carora ridica multimile in strada. Misiunea lui Rosca de la bun inceput a fost sa dezbine si sa anihileze ideea romaneasca in RM, jucand un rol primordial in toata lucrarea ruseasca din acest spatiu geopolitic de la 1989 incoace. Pavel Paduraru„Dinozavricii” comsomolului pun mana pe Frontul Popular...Fiul unui secretar de partid din Telenesti, care s-a refugiat la Chisinau doar ca sa scape de mania consatenilor, dupa ce bagase la puscarie sase oameni, Iurie Rosca si-a petrecut copilaria in sectorul Botanica al Chisinaului. Cei care l-au cunoscut din studentie afirma ca Rosca vorbea pe atunci ruseste si se lauda ca a fost huliganul Botanicii, ca a jefuit si a batut foarte multi oameni. Desi nu fusese un student bun, in 1986, Rosca e angajat in redactia literara a „Teleradio-Moldova”, unde la acea vreme nu putea ajunge oricine si unde - in scurt timp - devine secretar al organizatiei comsomoliste. Petru Bogatu, unul dintre colegii sai de la TV, ne spune ca Rosca „nu s-a manifestat deloc, fiind un jurnalist de mana a treia, precum a si ramas”. Peste un an-doi, cand miscarea nationala ia amploare, Rosca scrie un articol despre „kaghebistii” de la TV si, in mod misterios, se dezice de o functie cu perspective si un venit lunar de 400 de ruble, venind sa lucreze, cu 75 de ruble pe luna, in focarul miscarii - la Muzeul „Cantemir” al Uniunii Scriitorilor (USM). Aici muncea deja Sergiu Burca, iar mai tarziu venisera Natalia Pascal si Vlad Cubreacov, ex-secretarul comsomolului de la Cahul. Natalia afirma ca anume Burca l-a invatat pe Rosca sa inchege cuvintele si sa se exprime frumos. Nina Negru, care era sefa de sectie la muzeu, ne spune ca Rosca si Cubreacov au acceptat orice functii si salarii, doar ca sa fie angajati. „Ei nu erau muzeografi, nici scriitori. Am inteles ca vor numai sa vada ce se intampla la USM, caci se purtau suspect, nu faceau nimic, iar expozitiile lui Iurie le faceam eu...”, adauga Negru. Si fondatorii miscarii nationale ne spun ca Rosca si „baietii” veneau la sedintele lor fara sa fie invitati si inregistrau la un magnetofon toate discutiile, motivand ca fac acest lucru „pentru istorie”. Capatand increderea scriitorilor, acestia i-au oferit un birou - primul sediu al Frontului Popular (FP) -, folosindu-l ca „baiat de telefoane”. Astfel, Rosca capata acces la toate sursele Frontului Popular din tara si de peste hotare. De atunci, incepe sa-i acuze pe liderii miscarii ca ar fi kaghebisti si declanseaza primele conflicte intre acestia. „primesc” informatie de la Securitate…Dupa inregistrare, FP obtine, prin intermediul primarului Nicolae Costin, sediul de pe str. Iorga 5 si Rosca se muta aici. Potrivit lui Ion Hadarca, primul presedinte al FP, vazand un rival in Costin, care era si seful executivului Frontului, Rosca le soptea tuturor la ureche ca acesta e „securist”, iar pe gardurile din jurul Universitatii de Stat scria: „Costin - kaghebist!”. Tot atunci, Rosca se lauda ca are „oameni de-ai nostri” la Securitate, de la care primeste informatii... Deseori, el iesea de la sedintele sfatului FP, ca sa se intalneasca cu acestia. Cunoscuta este printre primii sefi ai Frontului relatia lui Rosca cu Simion Rusu, ex-ministrul Securitatii, cu care era vazut uneori plimbandu-se prin oras. La alegerile parlamentare din 1990, Rosca e unul dintre putinii candidati ai FP care nu a acces in parlament. El ramane la sediu impreuna cu Burca, Cubreacov, Secareanu, Pascal si altii, pune stapanire pe Front si incepe sa lucreze pe la spate. Vazand un obstacol in persoana secretarului general al Frontului, Gheorghe Ghimpu, Rosca si-a batut joc de el, insultandu-l, incuindu-l in birou, agresandu-l, pana cand l-a facut sa plece... Singurul oficial cu care Rosca si „baietii” erau prieteni si il vizitau in fiece seara acasa era premierul Mircea Druc. Acesta recunoaste ca-i incuraja si-i hranea, deoarece credea in ei. Neglijandu-i pe liderii miscarii, Rosca merge in deplasari in SUA si in alte tari, ca reprezentant al Frontului, de unde, potrivit mai multor martori, se intorcea uneori cu sume fabuloase de bani. Tot lui i-a revenit si misiunea de a aduna bani pentru editarea de ziare la Marile Adunari Nationale, la cenacluri si mitinguri. Potrivit lui Valeriu Matei, atunci cand Mihai Ciobanu, unul dintre membrii sfatului FP, s-a interesat cum se cheltuiesc „rublele”, Rosca a promis ca va face o dare de seama. N-a facut-o, dar mai tarziu Ciobanu a fost gasit mort intr-un garaj. Ulterior, la Congresul II al FP, problema banilor a fost pusa si de Gh. Ghimpu, care nu a primit niciun raspuns si a parasit Frontul in aceeasi zi.il ajuta pe Smirnov sa-si faca „republica” …In incercarea de a dezmembra miscarea pro-romaneasca, Rosca a beneficiat si de firea blanda a lui Ion Hadarca, cel care i-a incredintat prea multa putere. Astfel, in 1990, la Congresul II, Rosca a pregatit rezolutiile precum i-a trasnit prin cap si fara sa le arate cuiva... Marea dilema la acest capitol a fost rezolutia care stipula ca RSSM sa se numeasca Republica Romana Moldova - aceasta in conditiile in care Moscova facea presiuni enorme asupra Chisinaului ca sa semneze noul Tratat unional si il ameninta pe Snegur cu crearea unor republici separatiste, iar Tiraspolul astepta un semnal ca sa porneasca conflictul. In loc sa fie precaut fata de realitatile politice, Rosca a jucat atunci pentru Igor Smirnov - peste doua luni, Tiarspolul proclama formarea „republicii moldovenesti nistrene”. Dupa decretul despre putere al presedintelui Snegur, Hadarca se retrage din functia de sef al FP in favoarea celei de vicepresedinte al parlamentului si Rosca, ca presedinte executiv, ia in maini toate haturile Frontului. El verifica opinia publica, boicotand alegerile prezidentiale din 1991 si indemnand lumea sa nu voteze cu „rusofilul” Snegur. Apoi, pana la Congresul III, din 1992, isi amplifica lupta de dezbinare a intelectualilor, adresandu-li-se cu cele mai murdare sudalmi si barfindu-i ca ar fi kaghebisti. „El simtea un mare disconfort in compania oamenilor inteligenti si devenea violent”, sustine Valentin Dolganiuc. Vasile Nedelciuc adauga: „El permanent distruge pe oricine i se pare ca-i mai popular decat el”. Mircea Druc isi aminteste ca, intr-o zi, Rosca a venit la el speriat si l-a intrebat: „Ce ne facem, daca Snegur face unirea? Daca n-o facem noi, nu ne trebuie nici unire, nimic!”... La congresul III, Rosca il propune ca presedinte al Frontului pe Mircea Druc, care castiga majoritatea sufragiilor in competitie cu Matei, dar candideaza si el, intrunind doar trei voturi. In schimb, el e ales vicepresedinte, iar Biroul Permanent al Frontului se formeaza din „echipa de soc” a sa: Burca, Cucuietu, Cubreacov etc. Ulterior, la o sedinta a sfatului FP, cand i s-a dat de inteles ca nu e dorit aici, Rosca s-a sculat in picioare si a strigat: „Va impusc pe toti, dar de aici nu ma duc”. Oare cum si-a capatat Rosca permisul de portarma si pistolul in anii in care nu oricine putea sa le obtina? dezmembreaza miscarea nationala…Dupa Congres, Rosca da lovitura de gratie parintilor miscarii. Besleaga, Lari, Matei, Ghimpu, Vieru, Cimpoi, Mosanu, Istrati, Soimaru parasesc Frontul si formeaza Congresul Intelectualitatii. „Era brutal si insuportabil. In sfatul Frontului erau academicieni, scriitori, oameni in varsta si el ii trimitea la origini, facandu-i sa plece”, ne spune Petru Bogatu. Peste un an, Rosca il incurajeaza pe Druc sa participe la alegerile prezidentiale din Romania, dupa care se proclama drept singurul patron al miscarii nationale si isi asuma toate realizarile RM... Mai tarziu, el avea sa declare: „Aici ne-am despartit de Druc, care n-a recunoscut niciodata RM”. Si fata de conflictul armat de pe Nistru, Rosca s-a aratat nepasator. Sfatuit de colegii sai sa participe la mobilizare, sa sustina cumva combatantii, el a raspuns: „Noi suntem crestini si neutri fata de acest razboi”. In acelasi timp, el transmitea combatantilor mesaje precum ca lupta pentru Romania, zvonuri ce ajungeau si de partea opusa si-i intaratau pe rusi... Ilie Ilascu considera ca grupul sau a fost folosit de serviciile secrete moldovenesti si rusesti doar pentru a crea Frontului o alura de teroristi romani si a justifica actiunile separatiste. „Mi-am dat seama ca ceva nu-i curat la mijloc cand ceream pentru grupul nostru arme rusesti, dar Chisinaul insista sa luptam cu romanesti”. Peste doi ani, folosindu-l pe Ilascu ca locomotiva electorala, Rosca ajunge in parlament. Aici, l-a acuzat vehement pe Snegur de razboiul de pe Nistru, cerandu-i demisia. In momentele cele mai critice in raport cu Transnistria, Rosca provoca scandaluri, vehiculand idei unioniste si dandu-le rusilor mana libera sa apere separatismul. Astea toate - in conditiile in care stia bine ca unirea la acea vreme era imposibila si ca marile probleme geopolitice le rezolva granzii politicii mondiale, dar nu unul ca el…nici crestini, nici democrati, nici romani, nici unionisti…Dupa ce la congresul din 1992 acumulase trei voturi, Rosca a investigat bine terenul si, inaintea Congresului IV, a ales minutios delegatii, invitandu-i numai pe cei de care era sigur ca-l vor alege presedinte. Desi Frontul, la propunerea lui Druc, si-a ales doctrina crestin-democrata, persoanele care au fost alaturi de Rosca afirma ca el nu e nici crestin, nici democrat, nici pro-roman, nici unionist. Straniu e si faptul ca el n-a participat niciodata la sarbatorile de la Alba-Iulia, la care era mereu invitat. „In alta parte mergea, dar numai nu la Alba-Iulia. Noi, care-l vedeam zi de zi, niciodata nu l-am auzit sa se manifeste ca roman sau unionist. Era chiar un adversar al democratiei crestine. Cand am primit de la Bucuresti sute de exemplare ale cartii „Democratia crestina”, Rosca a dat ordin sa fie arse”, sustine Petru Bogatu. Acelasi lucru il confirma si Sergiu Mocanu: „El nu-i crestin, nici democrat. Ca si conceptie de viata, el e legionar. De aici a si pornit misterul cu lichidarile, facand liste cu persoanele pe care s-ar pregati sa le omoare. Nenumarati sunt si cei pe care ii ameninta cu moartea”. Iar Dolganiuc ne spune: „Uneori, Rosca imi zicea ca trebuie sa-l impuscam pe cutare, fiindca e in conflict cu altii si vor da vina pe ei. Sau imi propunea sa dam foc sediului Frontului, ca sa zica ca au facut-o comunistii”.In ultima instanta, toate actiunile lui Rosca scindau miscarea pro-romaneasca si incurajau ofensiva ruseasca. Istoricul Anton Moraru sustine ca, in 1988, Moscova l-a trimis la Chisinau pe maiorul Aleksandr Sevciuk, unul dintre specialistii rusi in problemele miscarilor nationale din republicile ex-sovietice. „Impreuna cu filiala KGB din Chisinau, acesta a monitorizat in detalii miscarea de aici, asupra careia avea o mare influenta”, remarca Moraru. Si Ivan Calin, personaj notoriu al nomenclaturii sovietice si membru al guvernului URSS, considera ca actiunile Frontului erau coordonate cu Moscova. „Fronturile populare au fost si inca sunt dirijate de forte influente rusesti. Poate nu toata organizatia stia despre aceasta, dar erau persoane care tineau legatura”, afirma Calin. Iar faptul ca mitingurile lui Rosca se faceau in alte interese decat in cele promovate ni-l demonstreaza si alte lucruri. De exemplu, in timpul protestelor din 1990, sefii politiei declarau la „Mesager” ca protestele conduse de Rosca sunt neautorizate si ca la ele participa foarte multa lume. Este publicitate evidenta sau un fel de invitatie mascata a taranilor de a veni la Chisinau si a adera la aceste manifestari...joaca pentru Rusia, contra Europei…La alegerile prezidentiale din 1996, Rosca produce surpriza si il sustine pe Snegur contra lui Lucinschi - o persoana cu inalte functii in aparatul sovietic si apropiata de rusi. Dupa ce, in primul tur, Snegur castiga la o diferenta de 11%, in loc sa incerce sa-l apropie pe acesta de Matei, care acumulase peste 10%, Rosca amplifica conflictul dintre ei, ca, in cele din urma, sa invinga Lucinschi. Si la parlamentarele din 1998, cand Rosca si Snegur au format CDM, primul a facut tot posibilul pentru a nu se uni cu Matei, in care vedea un concurent. Dupa alegeri, se creeaza Alianta pentru Democratie si Reforme (ADR) si Rosca devine, in premiera, vicepresedinte al parlamentului. Nicolae Andronic, persoana de incredere a primului presedinte, ne spune ca seful PPCD „isi rupea camasa de pe el, cerand functia de vicespicher”, promitandu-i lui Snegur ca, in 2001, il va face presedinte. „Obtinand functia la care visa, Rosca n-a mai avut nevoie de ADR si provoca doar certuri intre membrii aliantei”, sustine Sergiu Burca, ex-deputat PPCD. „Dupa provocarile din senin ale lui Rosca, toate sedintele ADR se transformau in balci”, ne spune si Alecu Renita.A urmat prima si cea mai dura lovitura a lui Rosca asupra integrarii europene a RM, si anume demiterea guvernului Sturza. Ciudat, dar Sturza a fost propus in functie anume de Rosca, care a cerut, in schimb, cele mai importante ministere, precum si functia de procuror general, de sef al Cancelariei de Stat si altele. Dupa ce Diacov refuza sa-i ofere atata putere, Rosca isi retrage cei doi ministri (Dolganiuc si I. Tanase) cu zece minute inainte de a se vota guvernul. Apoi il acuza pe Sturza de coruptie, se aliaza cu comunistii si anunta campania „mainilor curate”, care s-a incheiat cu aducerea la putere a lui Voronin. Noua alianta se grabeste sa-l demita pe Sturza pana la summitul Consiliului Europei de la Helsinki din 10 decembrie 1999, unde RM putea sa acceada impreuna cu Romania si Bulgaria spre integrarea europeana. Incercarile lui Emil Constantinescu si a oficialilor europeni de a ne convinge sa pastram guvernul pana dupa summit au fost zadarnice. Alexandru Mosanu mentioneaza ca, inainte de votul anti-Sturza, la Chisinau a sosit si o delegatie a Congresului SUA, care i-a indemnat pe membrii ADR sa mentina alianta. Rosca nu tine cont de nimic si, in consecinta, „caderea guvernului ne-a zadarnicit incercarile de integrare europeana, a condus la sistarea alocarii a 37 milioane USD pentru retragerea trupelor ruse din RM si la blocarea unui credit de 35 mln. USD promis de Banca Mondiala”, sustin deputatii din acea legislatura. Profitand de criza financiara regionala din 1998, Rosca il declara vinovat de aceasta numai si numai pe Sturza. Nici din aceasta actiune a lui Rosca n-a avut de castigat absolut nimeni, in afara de Rusia... Urmatorul prim-ministru, Dumitru Braghis, precum si vicepremierul V. Cosarciuc au fost propusi tot de Rosca. Astazi, cand seful PPCD ii acuza pe acestia ca sunt corupti, sa intelegem ca el s-a ocupat pana acum cu lansarea in politica a celor mai coruptibile elemente? Si alte actiuni ale lui Rosca din acea legislatura par a fi mai mult decat dubioase. La 30 decembrie 1998, cand parlamentul urma sa revoteze Legea cultelor, ceea ce facea posibila punerea in drepturi a Mitropoliei Basarabiei, Rosca a gasit motive sa se certe cu Diacov si a iesit din sala cu fractiunea PPCD. Deputatul Dabija l-a strigat pe Cubreacov, rugandu-l sa nu plece, dar n-a fost ascultat. Iar la votarea legii, n-au ajuns doar cateva voturi... La 19 noiembrie 1999, cand Legea invatamantului urma sa fie modificata, cu introducerea religiei ca obiect de studiu, si comunistii au propus ca problema sa fie scoasa de pe ordinea de zi, Secareanu a anuntat ca si PPCD e de aceeasi parere. „Vlad, e vorba de religia in scoala!”, a strigat iarasi Dabija, la care Cubreacov a raspuns: „Cine s-o introduca? Decat PFD, mai bine deloc”... Si proiectul Legii lustratiei, despre care Rosca s-a tot laudat ca e opera sa, a fost elaborat de Vasile Nedelciuc, caruia i-a disparut textul din calculator, ca apoi sa apara ca initiativa a PPCD. Interesanta e si adresarea lui Diacov catre Rosca, facuta in parlament, in 2000: „Va rog frumos, stiind ca sunteti in relatii bune cu Pasat, cereti sa va dea orice document de care dispune despre mine, dar ar fi de dorit sa va dea si dosarul dvs., ca sa se vada ca ati turnat tot Frontul Popular de prin anii 1990”... cu „jos comunisti!”, aduc comunistii la putere…Tot la brat cu comunistii, Rosca l-a demis din functia de vicepresedinte al parlamentului pe Matei, inlocuindu-l cu Vadim Misin. Dupa care seful PPCD a presarat cu flori drumul lui Voronin catre putere, votand, impreuna cu PCRM, transformarea RM in stat parlamentar si alegerea presedintelui de catre legislativ. Cu toate acestea, la primele alegeri de acest gen, Rosca a jucat pe doua fronturi - si pentru comunisti, caci voturile PPCD ar fi putut lesne sa-l faca pe Barbalat presedinte; si pentru Lucinschi, care isi dorea alegeri anticipate. Colegii sai de atunci ne spun ca Lucinschi i-a promis lui Rosca ca-i va rezolva problemele cu Tipografia „Prag-3”, despre care am mai scris, iar Rosca se obliga sa strice buletinele de vot. De aceea, faptul ca el a fost tolerat pentru toate faptele sale huliganice si corupte din acea vreme nu trebuie sa ne mire. Gratie voturilor nule ale PPCD, dupa doua tururi, niciunul dintre candidatii la presedintie n-a acumulat majoritatea, s-au anuntat alegeri anticipate si Voronin a venit pe cal alb la guvernare. „Noi, deputatii, eram folositi ca masini de vot, dar totul se decidea in alta parte. Nu ni se permitea nici macar dreptul la opinie”, isi aminteste Alecu Renita. Intre timp, PPCD e parasit iarasi de o multime de membri marcanti, unii plecand dezamagiti, altii amenintati cu moartea de Rosca, printre care: Dolganiuc, Renita, Secrieru, I. Tanase si altii.La finele lui 2001, PPCD declanseaza proteste anticomuniste non-stop, care s-au incheiat cu „Orasul libertatii” si lumea l-a crezut din nou pe Rosca. Oamenii veneau cu lacrimi la Chisinau, dormeau in strada si scandau: „Jos comunistii!”, fara sa se intrebe cum se face ca chiar comunistii le permiteau organizatorilor sa se alimenteze cu electricitate de la cladirea guvernului. Si de unde Rosca avea atatia bani? Un singur spectacol, cu trupe renumite, invitate la Chisinau, costa sute de mii de euro... Din sursele noastre, stim ca guvernul Romaniei nu-i mai acorda nicio sustinere financiara lui Rosca din anul 2000. In timpul protestelor, Voronin declarase ca Smirnov ar fi contribuit cu 200 mii USD pentru acestea. Iar unul din sefii PPCD din acea vreme ne spune ca Rosca i-ar fi marturisit odata ca a negociat finantarea cu un fost colonel KGB de la Tiraspol, pe nume Glotov, prin care actiunile PPCD au fost sponsorizate doar partial... propun tinerilor sa dispara, apoi ii numesc „debili”…Sa admitem, totusi, ca Voronin si Rosca erau atunci inamici. In atare situatie, atunci cand multimea de protestatari au putut sa ia cu asalt cladirea parlamentului, ajungand pana la usa, e putin probabil ca Rosca i-ar fi oprit, mintindu-i ca inauntru misuna politisti inarmati. Realmente, dupa cum afirma politistii care se aflau atunci in fata parlamentului, cladirea era pustie. In aceeasi perioada, Valeriu Matei, care e vecin de bloc cu Voronin, l-a vazut intr-o seara stand la taifas, in curte, cu Rosca. Daca protestele au fost o opera comuna a celor doi, ce interes putea sa aiba Voronin din acestea? Foarte mare interes. Inainte de alegerile din 2001, el a promis electoratului rusofil ca va decreta limba rusa ca a doua limba de stat. Si acum, ca sa iasa curat in fata alegatorilor, ar fi putut sa-i dea indicatii ministrului Vancea sa introduca limba rusa ca obiect obligatoriu in scoli (protestele au inceput imediat dupa aceasta), iar pe Rosca sa-l indemne sa se zbantuie un pic prin piata, pentru ca el sa le explice pe urma rusofonilor ca a fost imposibil sa-si respecte promisiunile, din cauza „barbosului”. In felul acesta ieseau ambii impacati.Si disparitia lui Cubreacov pare a fi parte a aceluiasi scenariu, caci comportamentul linistit al lui Rosca si Voronin de atunci a dat de banuit pana si reprezentantilor APCE. Noi am aflat intre timp ca, inainte de a fi „rapit” Cubreacov, Rosca le-a propus sa dispara si unor tineri din „Noua Generatie”, pe care i-ar fi amenintat cu pistolul sa-si tina gurile si care mai tarziu au fost alungati din PPCD si supranumiti „debili”, „schizofrenici”, „curvari”, „betivi” si, desigur, „securisti”. Un alt indiciu important in aceasta privinta e ca nicaieri pe site-ul PPCD - nici macar pe blogul sau - in biografiile lui Cubreacov nici nu se adie despre aceasta disparitie, iar Rosca si Cubreacov iau apa in gura cand li se aminteste cazul. isi tradeaza electoratul si echipa…In 2004, parlamentul a format o comisie care a verificat proprietatile lui Rosca, dar n-a avut alt rezultat decat ca a amintit opiniei publice precum ca seful PPCD nu e agreat de comunisti si electoratul de dreapta poate sa mizeze pe el. Cu atat mai mult cu cat, inainte de 2005, Rosca a declarat ca, in cazul in care vor lua puterea tot comunistii, el va face a doua zi revolutie. Inainte de alegeri, insa, el dispare din ochii electoratului, anuntand ca Voronin i-a spus precum ca Pasat, Ilascu si Grigore Vieru se pregatesc sa-l ucida. Fie ca el a fost santajat atunci la Palat, fie ca astfel si-a pregatit o scuza pentru tradare, dar ce fel de lider de revolutie e acela care se lasa speriat de niste vorbe ale celui pe care vrea sa-l doboare? Oricum, tradarea a prevestit-o si lista electorala a PPCD, unde nu si-au gasit locul cei mai activi membri ai partidului, care ar fi putut sa i se opuna lui Rosca in parlament. Toti cei care au lucrat cu Rosca stiu ca listele electorale erau facute de el si decizia ii apartinea aici in exclusivitate. De data aceasta, Rosca a instituit principiul 50 de barbati si 50 de femei, schimband lista in ultimul moment pana la termenul limita de depunere a actelor la CEC. Apoi, in noaptea alegerilor, liderii din teritoriu au fost anuntati de Ion Neagu ca revolutia se amana. Ion Mamaliga, responsabil de campanie la Nisporeni si Ungheni, isi aminteste de a doua zi de dupa alegeri: „Dimineata am venit de la Ungheni la sediul nostru si credeam ca aici va fi jumatate de republica, dar... pustiu! Dupa cateva ore, apare Secareanu, total dezinteresat”. De pe 6 martie pana pe 5 aprilie n-a avut loc nicio sedinta a Biroului Permanent al partidului, iar la 3 aprilie, potrivit lui Ion Neagu, Rosca a venit la partid si a decretat: „Trebuie sa-l votam pe Voronin!”, iar primul care a acceptat a fost Cubreacov. A doua zi, a urmat intalnirea la parlament cu Voronin, unde Rosca practic le-a inchis gurile celor care l-au sfatuit sa nu se grabeasca.Asadar, peste un an de la adoptarea rezolutiei congresului PPCD precum ca partidul nu va vota niciodata comunistii, Rosca isi tradeaza fara scrupule electoratul si incalca deciziile propriului partid, despre care declara in cercuri restranse: „Partidul sunt eu!”. promoveaza o dictatura stalinista…La 5 aprilie, Rosca le da indicatii membrilor Biroului PPCD sa anunte alegatorii despre corectitudinea votului din ajun, care va conduce la „stoparea ofensivei rusesti in RM”. „Mie mi-e rusine sa ma uit in ochii oamenilor, dar nu inca sa le spun asa ceva”, i-a raspuns regretatul Mihai Grecu. La fel au reactionat Mamaliga, Roscovan, Burca, Maria Sarabas si altii. A urmat, bine regizata, sedinta Consiliului national, la care adeptii lui Rosca au tinut discursuri interminabile, iar celorlalti li s-a interzis sa iasa in scena. La 30 mai, a avut loc conferinta municipala a PPCD, unde Rosca il propuse la functia de presedinte pe A. Corduneanu. Doar pentru ca sa poata ajunge la microfon si sa ceara demisia lui Rosca din fruntea partidului, Roscovan, Mamaliga, Sarabas si altii s-au inteles sa mai propuna un candidat – pe Ion Gabura. Insa, inaintea sedintei, Rosca l-a sunat pe Gabura si l-a amenintat cu moartea in caz de va accepta. Speriat, acesta nici n-a venit la conferinta. Mamaliga a iesit singur in scena, urmat de altii si, in final, de Burca, care au propus o schimbare neconditionata a politicii partidului. La urma, a luat cuvantul Rosca, ofensandu-i si umilindu-i pe toti antevorbitorii sai intr-un hal fara de hal. Chiar a doua zi, Roscovan, Mamaliga, Grecu, Sarabas, Burca (vicepresedintele PPCD, care putea fi demis doar de catre congres!) si altii au fost exclusi din PPCD, la o sedinta a Biroului la care nu se stie cine a mai participat in afara de Rosca. „Deciziile importante le lua Rosca, nu Biroul. Iar sedintele Biroului erau masturbari politice, la care ne laudam unii pe altii. Daca cineva avea ceva impotriva, era pus imediat pe linie moarta”, sustine Roscovan.In toti cei 17 ani de dupa caderea URSS, legatura lui Rosca cu persoane din serviciile secrete s-a mentinut. Potrivit lui Valeriu Matei, dupa venirea lui Rosca la Front, multe din discutiile lor confidentiale ajungeau la Securitate. Si Ilascu afirma ca planul sau de evadare, trimis in taina lui Rosca, a ajuns la Securitate. Petru Godiac, cand l-a rugat pe Rosca sa-l ajute sa treaca un control medical, a fost luat de acasa de un sofer de la Securitate. Unul dintre fostii complici ai lui Rosca ne povesteste ca, in 2004, aflandu-se cu acesta in s. Molesti, r-l Ialoveni, si stand la masa, a intrat un tip ametit, care s-a legitimat ca e de la Securitate, apoi l-a imbratisat pe Rosca si a zis: „Noi avem mare grija de omul asta, sa nu-i cada niciun fir de par din cap, si suntem permanent alaturi de el”. Rosca n-a zis nimic, ci doar s-a schimbat la fata... Ion Neagu afirma ca, in ultimul timp, seful PPCD era vizitat deseori de Anatol Cosciug, ofiter al Securitatii in rezerva, cu care discutau ore in sir si pe care Rosca il primea chiar daca acela era foarte beat. Intretinandu-se mereu cu diverse persoane din „servicii”, Rosca i-a calomniat pe cei mai devotati adepti ca ar fi kaghebisti. Amintim ca proiectul Legii lustratiei ramane pana in prezent neatins, iar Valeriu Pasat a declarat ca se abtine sa vorbeasca despre adevarata biografie a liderului PPCD.vorbesc despre Voronin ca barbatii despre femei…Astfel, „pilonul rezistentei nationale”, intruchipat pentru sute de mii de oameni de PPCD, s-a pravalit, transformandu-se in „clubul unui singur om”... Prin acest club s-au perindat personalitati marcante, carora „fratele Iura” li se adresa crestineste -„frate”. Ei au fost insa acceptati in club atata timp cat seful a avut nevoie de ei, dupa care au fost imediat maturati din calea nemuritorilor comsomolisti de la muzeu, „fratele Iura” transformandu-i din „frati”, in „banditi”, „securisti”, „depravati”, „corupti”, „tampiti”, „alcoolici” etc., etc. In fapt, declarandu-se roman, Rosca s-a razboit vesnic cu partidele pro-romanesti. Avertizand asupra pericolului rusesc, el a slujit intereselor Moscovei. Proclamandu-se anticomunist, „vorbeste despre Voronin asa cum barbatii vorbesc despre femei fara cusur, pentru care sunt gata sa moara”, afirma Petru Bogatu. „Fratele Iura” poate potrivi cuvintele si e as la capitolul demagogie, dar mesajele ii devin sterile. Prezentandu-se in fata lumii blajin si surazand, el a semanat, in cele din urma, numai ura si a declansat doar conflicte intre oameni. Manipuland cu ideea crestinatatii in scopuri meschine, prin faptele sale, Rosca si-a batut joc atat de invatatura, cat si de numele lui Dumnezeu. Avand abilitati oratorice exceptionale, a fost capabil sa cucereasca alegatori si complici, pe care apoi i-a sutat din calea sa cu un comportament brutal si inadecvat unui politician, formandu-si astfel imaginea unui lider de cartier, bine scolit. Promotor al revolutiilor, „fratele Iura” si-a dezbinat intotdeauna echipa, facand imposibila chiar si o banala rascoala. Posedat de mania persecutiei, el e capabil sa-si trimita ortacii la miez de noapte sa urmareasca pe cineva sau sa stea zile intregi la poarta cuiva. Fricos de razboaie adevarate, el adora luptele politice murdare, interpretand democratia asa cum ii convine lui. Scopul cel mare al lui Rosca pare a fi cel de a ajunge un mare conducator, care sa schimbe lumea, pentru care e gata sa distruga orice... Insa „fratele Iura” e un om fara prieteni. De la bun inceput, el a apreciat oamenii nu dupa calitati, ci dupa loialitatea ce i-o poarta. Oricine a fost implicat cu el in afaceri murdare sau a stiut prea multe lucruri, fie ca a decedat, fie ca a plecat din tara. Faptul ca nu a suportat niciodata oameni talentati, care puteau sa-l eclipseze, si ca toate personalitatile care au trecut prin Front si PPCD au fost dezarmate in fata obrazniciei si brutalitatii sale, ne arata ca Rosca, desi e un actor bun, este si un tip complexat. E complexul unui Napoleon impotent, care-si imagineaza ca-i in stare sa faca orice, dar nu poate... E si complexul omului frustrat si vesnic galagios, care nu reuseste ceva in viata. De regula, oponentii lui sunt anume cei care vor sa faca ceva bun in republica aceasta. Refuzand de fiecare data sa coalizeze cu partidele democratice sau sa mentina vreo alianta, Rosca le-a acuzat pe acestea ca nu doresc sa se uneasca cu el. Avand acces la documentele oricarei institutii de stat, el acuza toti oamenii politici ne-comunisti de coruptie, dar interzice acelorasi institutii sa ofere date despre mainile sale „curate”. Invinuind toti politicienii, cu exceptia comunistilor, ca au fost comunisti si comsomolisti, el ascunde sub tacere faptul ca a fost sef al comsomolului si fiu de comunist. Uzitand de romani din toata lumea, care au vrut sincer sa ajute miscarea romaneasca, „fratele Iura” a practicat un romanism comercial, facandu-si averi considerabile din donatiile acestora si intorcandu-le apoi spatele. Desi niciodata n-a avut suficiente mandate in parlament, ca sa conduca tara, el a destabilizat intotdeauna situatia si a impiedicat reformele politice. Astazi, poate numai faptul ca e membru al Internationalei Crestin-Democrate ii ofera posibilitatea de a se intalni cu lume inalta, insa back-ground-ul sau nu face fata unui om politic serios. Pe Rosca nu l-au preocupat niciodata interesele nationale. Rezultatele carierei sale politice ne arata ca mai mare dauna romanismului si mai mult bine intereselor rusesti n-a adus nimeni in RM. In plus, „fratele Iura” a facut din Frontul Popular un mutant comunist, o arma de intoxicare a constiintei nationale, in care niciodata nu a existat unitate si unde abunda minciuna, injuriile si crimele. Cine, in afara de Rusia, ar mai putea saluta o asemenea metamorfoza diabolica? P.S. Gandindu-ma la „baietii” care au mai ramas sa-l slujeasca pe Rosca, ii indemn sa-si aminteasca de cei atat de multi care au muncit „la negru” pentru liderul PPCD – Sergiu Mocanu, Sergiu Burca, Ion Neagu, Valentin Dolganiuc, Mihai Grecu, Natalia P