716

o alta optiune de ris a primariei

2008-11-01/19:18 Microbuzele de pasageri cu termenul de exploatare expirat din Chisinau ar putea fi inlocuite cu altele noi, iar in urmatorii 5-6 ani intreg parcul de microbuze ar putea fi schimbat cu transport public de capacitate medie si mare, transmite Info-Prim Neo. Mai multi transportatori din capitala au participat sambata, 1 noiembrie, la prezentarea microbuzelor companiei turcesti Karsan, care intentioneaza sa-si lanseze produsul pe piata din Moldova. Acestia vor avea posibilitatea sa testeze una sau doua unitati de transport pe parcursul a cateva zile, in conditiile traficului din Chisinau, „cot la cot” cu celelalte microbuze, iar daca vor considera ca acestea intrunesc conditiile necesare si sunt practice, transportatorii vor putea cumpara microbuzele. Spre deosebire de cele care circula pe strazile Chisinaului in prezent, masinile companiei din Turcia sunt destinate anume pentru transportarea pasagerilor. Acestea au, in dependenta de model, intre 18 si 21 de locuri pentru pasageri si sunt construite pentru transportarea a 10-8 pasageri si in picioare, in conformitate cu legislatia RM. Potrivit reprezentantului pentru vanzari al companiei Karsan, Selim Aidinlioglu, masinile au un consum redus de carburanti, sunt sigure si moderne. Usile acestora se deschid lateral, astfel incat in conditiile traficului intens din Chisinau, ele devin si comode. Pe piata din Moldova un microbuz va costa intre 27 si 32 de mii de euro, in functie de dotari. Astfel de masini circula deja pe strazile Turciei, Ucrainei si a Romaniei, spun producatorii. Prezent la intalnire, primarul capitalei, Dorin Chirtoaca a declarat ca transportatorii trebuie sa treaca la ceva mai nou, iar sistemul de transport public trebuie schimbat si imbunatatit in cel mai scurt timp. Intrebat de catre trasnportatori daca nu ar fi mai bine sa se treaca la masini cu o capacitate mai mare de transportare a calatorilor, primarul a spus ca acest lucru se va putea face in timp, in conditiile existentei unui sigur administrator al unei rute, deoarece situatia din acest moment este una de „concurenta fortata, si chiar salbatica”. „Faptul ca exista un singur agent economic pe o ruta ofera stabilitate, nu exista acea fugareala pentru dorinta de a fura unul altuia pasagerii, asa cum este acum”, a adaugat edilul. Totodata, el a mentionat ca trebuie verificata rentabilitatea introducerii transportului de medie si mare capacitate, iar in acest sens urmeaza sa fie facuta o evaluare a rutei 122, introdusa recent pe strazile Chisinaului. Compania Karsan are o cifra de afaceri de 207 milioane de dolari si isi propune sa atinga cifra de 1 miliard de dolari pana in anul 2012. Pana acum compania turca a produs si vandut peste 100 mii de automobile in Turcia si alte tari ale lumii. http://www.info-prim.md/?x=&y=18857
0