Dupa o zi groaznic de epuizanta prin Chisinau, intr-un sfirsit, am ajuns acasa, in Bender. Zic “acasa” in termen foarte relativ, caci niciodata n-am avut domiciliul stabilit in acest oras. Si totusi, simplul fapt ca cu 18 ani in urma am fost adusa pe lume intr-o maternitate din Bender, pentru ca cel putin 2 ori pe saptamina se intimpla sa-i traversez strazile, pentru ca am aici o multime de-a rude si prieteni mi-am asumat dreptul moral de-a numi acest loc “acasa”.E un oras cu o istorie aparte, plin de contraste si lucruri stranii ce te uimesc la tot pasul. Pina a ajunge in Bender, ca de obicei, am fost nevoita sa trec calvarul de la vama, unde am fost nevoita sa completez o ancheta( fisa de migratie) pentru a-mi inregistra statutul de migrant. Si-apoi, dupa ce-am primit de la vamesi un talonas am putut sa ma bucur ca sunt “migrant cu actele in regula” fara a iesi macar din hotarele propriei tari(!). Orasul se pregateste sa-si serbeze cea de-a 600 aniversare. De ceva timp au inceput pregatirile. Tam-tam-ul si forfota din ajunul aniversarii prevestesc o sarbatoare pe cinste. Pacat doar ca nu voi fi atunci in tara…As fi avut ce relata post eveniment pe blog, caci anume asemenea ocazii sunt cele mai propice pentru propagarile ideologice , cind manipularile politice se manifesta in toata splendoarea lor. Am fost martora la multe activitati de amploare din Bender sau Tiraspol si, credeti-ma, mi-a fost dat sa vad multe…:)Mergeam automat pe strazile orasului( eram frinta de oboseala dupa ce-am mers pe jos kilometri intregi pe drumurile capitalei), treceam absenta pe linga grupurile de tineri ce vorbeau galagios in rusa, pe linga afisele frumos iluminate cu publicitate in rusa, pe linga strazile cu denumiri a pseudoeroilor sovietici…pierduta in gindurile mele, ma gindeam la stupiditatea acestei situatii cu Transnistria, aberatiile si sperantele vagi cu care suntem alimentati zilnic, promisiunile desarte despre “consolidarea teritoriala a RM si rezolvarea grabnica a conflictului transnistrian”. Ma simteam atit de straina in acest oras! Traversind strada, in fata mi s-a deschis o priveliste uimitoare-un panou publicitar al unui magazin de marfuri sportive cu imaginea splendida a unei atlete(Sandrei Izbasa, daca nu ma insel) ce-avea pe umar culorile tricolorului: albastru, galben si rosu. Poate e un detaliu prea putin insemnat, dar dupa 10 minute de incertitudine de cind ma aflam in acest oras de pe malul drept al batrinului Nistru, abia atunci am avut senzatia ca am revenit ACASA !!!