Eugen Doga: „N-am nevoie de milioanele lor”
Eugen Doga nu va accepta sa primeasca Premiul de Stat nici chiar daca i se vor da doua sau trei milioane de lei, in locul milionului promis. Asa ne-a raspuns compozitorul la rugamintea de a comenta unele informatii din presa de la Chisinau, potrivit carora el se va numara printre cei trei laureati ai premiului pentru anul 2008, alaturi de Ion Druta si un grup de medici.„Eu am anuntat oficial ca nu particip la concursul pentru Premiul de Stat. Am depus si o cerere, prin care mi-am retras candidatura - o poate confirma si Consiliul pentru desemnarea castigatorilor. Daca cineva a hotarat altfel, ii priveste. Nu inteleg jocurile ce se fac acolo si mi-e greu sa comentez o asemenea decizie. Ei pot sa-mi dea si doua sau trei milioane, pot sa anunte de trei ori oficial, nu ma mai intereseaza”, a declarat pentru TIMPUL Eugen Doga.Anterior, cand Ministerul Culturii si Turismului l-a propus pe Doga la Premiul de Stat, compozitorul s-a aratat indignat de aceasta decizie si a afirmat ca „intr-o tara civilizata e normal ca aceste lucruri sa fie coordonate cu mine”. Totusi, la rugamintea ministrului Culturii, Eugen Doga a fost de acord sa participe la expozitia candidatilor pentru Premiul de Stat, atentionand ca ministrul i-a acceptat cererea de retragere.Pentru ca initial se anuntasera zece, si nu trei premii, am incercat sa aflam de la Consiliul national pentru decernarea Premiului de Stat (CNDPS) daca aceste informatii sunt veridice si cum se explica o eventuala decorare a lui Doga. Gheorghe Mustea, presedintele Consiliului, n-a raspuns la niciunul dintre apelurile noastre, iar Lilia Sali, colaborator al secretariatului CNDPS, a reactionat, cel putin, ciudat. Cand am sunat-o, a raspuns la „buna ziua”, ne-a confirmat ca e ea - deci, ne auzea perfect -, dar afland ce ne intereseaza, ne-a spus ca nu mai aude nimic. Am incercat sa vorbesc mai tare, sa strig chiar, dar Lilia Sali zicea ca nu ma aude si gata. M-a rugat s-o mai sun o data si am sunat inca de vreo zece ori, dar, fireste, n-a mai raspuns…Amintim ca, dupa anuntarea celor zece premii de stat, de cate un milion de lei, acad. Mihai Cimpoi a declarat pentru TIMPUL ca presedintele Voronin i-a spus ca numarul premiilor va fi, de fapt, mult mai mic. Interesant e si faptul ca din componenta CNDPS au facut parte si consilierul prezidential Mark Tkaciuk, caruia se zice ca seful statului i se supune orbeste; ministrul Artur Cozma, care e foarte supus presedintelui; vicepremierul Victor Stepaniuc, leninist si moldovenist de top si altii. Or, daca acest Consiliu a decis sa economiseasca sapte milioane si sa-l puna iarasi pe presedintele Voronin in ipostaza de mincinos (in care el, se pare, se simte deja foarte comod), juriul s-ar fi intrebat de ce sa nu mai pastreze un milion, decorandu-l pe Doga, care nu-si va calca pe demnitate pentru niste bani? Cu atat mai mult ca viiturile si pierderea RM la CEDO, in cazul „Oferta-Plus”, au incurcat nitel planurile financiare ale comunistilor pentru campania electorala. Ratiunea e asta, numai ca ea reprezinta un act de batjocura fata de ilustra personalitate a lui Doga, care intr-o buna zi, plictisit, ar putea sa ne intoarca spatele pentru totdeauna.Sursa: Timpul de dimineataAutor: Pavel Paduraru