La sarbatoarea „Limba noastra cea romana” vor participa peste 20 de scriitori din Romania
Uniunea Scriitorilor din R. Moldova (USM) organizeaza, in colaborare cu Primaria Municipiului Chisinau, o serie de manifestari consacrate sarbatorii nationale “Limba noastra cea romana”. Astfel, pe 30 august, in bibliotecile capitalei si la Casa Scriitorilor vor avea loc lansari ale noilor carti ale scriitorilor romani invitati la Ziua Limbii Romane. Anul acesta, potrivit lui Mihai Cimpoi, presedinte al USM, la Chisinau vor sosi mai bine de 20 de scriitori din diferite orase ale Romaniei (Bucuresti, Iasi, Targoviste, Ploiesti, Cluj, Timisoara, Buzau, Drobeta Turnu Severin), adica mult mai multi decat la editiile anterioare ale sarbatorii nationale. Venirea scriitorilor romani la Chisinau a devenit posibila datorita sprijinului substantial acordat de Primaria Municipiului Chisinau. Tot pe 30 august, la sediul USM, vor fi decernate Premiile literare ale Uniunii Scriitorilor pe anul 2007. „Premiile vor fi foarte bune, ca niciodata, vor avea o valoare baneasca incomparabil mai mare decat in anii precedenti”, sustine acad. Mihai Cimpoi.In dimineata de 31 august, participantii la manifestari vor depune flori la monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant, la busturile clasicilor romani si la monumentele scriitorilor din Cimitirul Ortodox Central. In pavilionul „Melancolie” din gradina publica „Stefan cel Mare” se va desfasura recitalul muzical-poetic „Oda limbii romane”. Duminica, la ora 12.00, se va deschide Salonul International de Carte, editia a XVII-a, pentru ora 14.00 fiind preconizate mai multe actiuni de amploare la Casa Limbii Romane „Nichita Stanescu”, care isi va marca 10 ani de la fondare, aceste actiuni purtand genericul „Un deceniu in serviciul limbii si culturii noastre”.Sub egida Primariei Municipiului Chisinau vor avea loc numeroase concerte in sectoarele capitalei si in Piata Marii Adunari Nationale. Serbarea va culmina cu un mare Spectacol de gala in Piata Marii Adunari Nationale, la care vor participa formatii folclorice si vedete de muzica usoara din Chisinau.