749

In dosarul dublei cetatenii, CEDO a cerut explicatii si de la Romania

Guvernul Romaniei trebuie sa prezinte, pana pe 2 septembrie, observatiile sale la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului in cazul interdictiei cetatenilor cu dubla sau multipla cetatenie din RM de a detine functii publice si eligibile. Pe 12 august a expirat termenul pana la care guvernul RM trebuie sa dea explicatii Curtii. Avocata Janeta Hanganu ne-a comunicat ca CEDO a invitat Romania sa se pronunte in acest dosar, intrucat sunt vizati cetatenii sai, reclamantii Dorin Chirtoaca, vicepresedinte al Partidului Liberal si primar al municipiului Chisinau, si avocatul Alexandru Tanase, consilier municipal si prim-vicepresedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Executivul de la Bucuresti si-a confirmat interesul si disponibilitatea.Amintim ca, la 27 decembrie 2007, reclamantii au depus o cerere la CEDO, contestand incalcarea dreptului de a alege si de a fi ales. Curtea a reactionat prompt, pe motiv ca aceasta lege ar fi un pericol iminent pentru fragila democratie din RM. La numai o luna de la intrarea in vigoare a legii, CEDO a cerut explicatii guvernului. Tanase si Chirtoaca au contestat modificarile la Legea cetateniei in calitate de persoane private, accentuand insa contextul politic. Cei doi au recunoscut public ca, pe langa cetatenia R. Moldova, o detin si pe cea a Romaniei.
0