801

Un deputat european cere UE sa supravegheze libertatea de expresie in R.Moldova

Un europarlamentar cere Uniunii Eeropene sa monitorizeze libertatea de expresie in R. Moldova, anunta jurnal.md. Intr-un discurs tinut ieri, in plenul Parlamentului european, Mihaela Popa, europarlamentara, a declarat ca „Uniunea Europeana ar trebui sa monitorizeze mai atent respectarea libertatii de expresie in R. Moldova". „Din pacate, la granita Uniunii Europene – in Republica Moldova –, Uniunea Jurnalistilor reclama fapte „anti-presa" comise in perioada 2001-2008 de catre guvernul de la Chisinau, fapte ce ies la iveala in urma rapoartelor si monitorizarilor realizate de catre organizatiile nationale de jurnalisti si organismele internationale", a afirmat Mihaela Popa.Tot ea a mai adaugat ca: „ Printre faptele invocate de catre jurnalisti se afla incercarea guvernului de a subjuga politic mediile publice, aplicarea cenzurii informationale, urmarirea penala a ziaristilor pentru difuzarea de opinii care contravin politicii de stat, practicarea atacului la persoana, promovarea concurentei neloiale in presa locala, limitarea la maximum a spatiului de dezbateri in audiovizualul public, fapt care afecteaza in final pluralismul politic si, implicit, democratia".Amintim in acest context ca recent Republica Moldova a fost condamnata de Curtea Europeana pentru Drepturile Omului de la Strasbourg pentru violarea dreptului la libera exprimare in cazul cotidianului Flux, declarat vinovat in 2003 pentru defaimarea unui magistrat. Ziarul a fost condamnat pentru ca a publicat extrase dintr-o scrisoare deschisa adresata autoritatilor Consiliului Europei si OSCE, in care un procuror era denuntat pe motiv ca a acuzat o femeie de afaceri pentru furt si fals, fara sa o fi interogat. Articolul, publicat la 15 noiembrie 2002, avea ca titlu "Dosarul Eugeniei Duca sau 5 kilograme de hartie risipite". CEDO subliniaza in decizia sa ca "rolul major al presei intr-o societate democratica este sa difuzeze idei si opinii in legatura cu subiecte politice sau de interes public".
0