1492

Stiinta Kabbalah despre sensul vietii

"Cartea Zohar"Cine sunt eu si pentru ce exist?De unde suntem, unde mergem si pentru ce am aparut aici?E posibil oare sa fi fost si alta data aici in lumea asta?Putem oare sa aflam cine suntem noi si ce reprezinta intregul univers?De ce exista suferinta in lume si e posibil oare sa o evitam?Cum putem atinge fericirea,perfectiunea si satisfactia?Multi au fost tentati, de-a lungul generatiilor, sa raspunda la intrebarile de sus, cam dureroase.Aceste chestiuni reapar in fiecare generatie, care fapt demonstreaza ca nu am aflat raspunsul satisfacator pana astazi.Studiind Natura, studiind Universul, se descopera ca totul in jurul nostru exista si se desfasoara conform unor legi exacte si specific orientate intr-o directie predeterminata.Daca ne consideram treapta cea mai inalta a creatiei Naturii, observandu-ne, descoperim, ca oamenii se comporta in mod dizarmonic fata de sistemul acestor legi ale naturii, nesupunandu-li-se.De exemplu, observand perfectiunea fiecarui organ al corpului, orientarea exacta intr-o directie specifica a functiei fiecarei celule vii,n-avem raspuns la intrebarea: pentru ce scop exista de fapt acest organism…?Totul imprejurul nostru este dominat de legea cauza-efect.Totul este creat cu un anumit scop. In lumea obiectelor materiale,domina legile exacte ale miscarii, transformarii si a reincarnarii sufletelor.Aceeasi lege domina si lumea vegetala si cea animala.Insa, intrebarea intrebarilor:care este scopul existentei ? - a ramas fara un raspuns satisfacator.Oare a existat vreodata un om pe care sa nu-l fi framintat intrebarea aceasta? Teoriile stiintifice contemporane atesta ca universul e controlat de legi fizice, stabile, pe care nu le putem schimba. Rolul nostu consta in a le folosi intr-un mod inteligent in cei 70-120 de ani ce ne sunt dati si in a pregati fundamentul pentru generatiile ce vor urma… pentru ce?...Oare sa fi evoluat lumea din anumite forme primitive, sau sa fi fost adus Omul de pe alte planete? N-are importanta de loc.Exista doar doua notiuni: nasterea si moartea. Iar ceea ce se petrece intre ele, este irevocabil, ireversibil, si astfel de nepretuita valoare. Sau, invers: viata nu inseamna nimic, daca la sfarsitul vietii nu este decat intuneric.Desi originile ei sunt inradacinate in vechea antichitate, din timpul anticului Babilon, stiinta Cabalei a ramas practic ascunsa omenirii, de cand ea a aparut in urma cu mai mult de patru mii de ani.Tocmai aceasta tainuire a mentinut nemuritoarea atractie a Cabalei. Savanti si filozofi renumiti din multe tari, ca de exemplu Newton, Leibniz si Pico della Mirandola, au cercetat si au incercat sa inteleaga stiinta Cabalei. Totusi, pana in zilele noastre numai putini stiu ce este intr-adevar Cabala.Stiinta Cabalei nu vorbeste despre lumea noastra, si in consecinta esenta ei scapa oamenilor. Este imposibil sa intelegi pe deplin invizibilul, imperceptibilul si ceea ce nu a fost experimentat. De mii de ani, omenirii i-a fost oferita o varietate larga de lucruri sub numele de “Cabala": farmece, blesteme si chiar miracole, toate in afara de stiinta Cabalei insasi. Pentru mai mult de patru mii de ani, opinia de rand despre stiinta Cabalei a fost incurcata de conceptii si interpretari gresite. De aceea, in primul rand, trebuie lamurit ce este stiinta Cabalei. Cabalistul Yehuda Ashlag defineste Cabala in felul urmator in articolul sau “Esenta Intelepciunii Cabalei”:Aceasta intelepciune nu este nici mai mult, nici mai putin decat o succesiune de radacini, care patrund in jos pe calea principiului de cauza si efect, dupa reguli fixe si determinate, care se imbina intr-un singur scop preamarit, descris ca "revelatia Dumnezeirii Sale in fata creaturilor Sale in lumea noastra".Definitiile stiintifice pot fi complicate si obositoare. Hai sa incercam sa analizam ce se spune aici.Exista forta de sus sau Creatorul, si forte guvernatoare care descind din aceasta forta de sus inspre lumea noastra. Noi nu stim cate forte exista, dar de fapt asta nu este important. Noi existam aici in lumea noastra. Noi suntem creati de o forta superioara pe care noi o numim "Creator". Noi suntem familiarizati cu diferite forte in lumea noastra, ca de exemplu forta gravitationala, electromagnetismul si forta gandului. Totusi, exista forte de ordin mai inalt, care actioneaza in timp ce raman ascunse de noi.Noi numim aceasta forta ultimativa, atotcuprinzatoare - "Creator". Creatorul este suma tuturor fortelor din lume si nivelul cel mai inalt in randul fortelor guvernatoare.Aceasta forta superioara a dat nastere lumilor superioare. Exista in total cinci lumi superioare. Dupa ele urmeaza asa numitul Machsom, o bariera care desparte lumile de sus de lumea noastra. De la forta suprema Creator, de asemenea cunoscuta ca "Lumea Infinitului" fortele coboara strabatand toate lumile, dand nastere lumii noastre si fiintelor umane.Stiinta Cabalei nu studieaza lumea noastra si fiintele umane din ea, asa cum o fac stiintele traditionale. Cabala cerceteaza tot ce exista deasupra Machsom-ului .Cabalistul Yehuda Ashlag spune ca "aceasta intelepciune nu este nici mai mult, nici mai putin decat o succesiune de radacini, care patrund in jos pe calea principiului de cauza si efect, dupa reguli fixe si determinate...". Nu exista nimic altceva decat fortele care coboara de sus, in conformitate cu legi precise. In plus, aceste legi, asa cum scrie Ashlag, sunt fixe, absolute si omniprezente. In cele din urma, toate sunt astfel directionate incat omul sa poata descoperi forta guvernatoare ultimativa a naturii in timp ce traieste in lumea noastra obisnuita.De ce Cabala? De ce acum?In ziua de azi, multi sunt cei care cred ca progresul omenirii se apropie de un impas. Sperantele noastre din trecut, de a avea o viata mai buna si mai fericita datorita progresului stiintific si social, au fost umbrite din ce in ce mai mult de pesimismul cauzat de ceea ce pare a fi un impas.Vedem ca tot mai multi oameni din intreaga lume sunt incapabili de a-si gasi implinirea. Candva, gandeam despre noi ca facem mari salturi inainte, crezand ca progresam in mod substantial, dar acum se pare ca ne aflam in fata unui fel de zid.Omenirea pare a se scufunda in depresie, sinuciderea si drogurile abunda, iar oamenii incearca sa se degajeze de lume si sa-si inabuse sentimentele. Terorismul si rapida inmultire a dezastrelor naturale sunt simptome ale unei crize globale, si toate aceste stari conduc omenirea catre o intrebare fundamentala: „Care este rostul vietii?”.Multi oameni au inceput deja sa caute raspunsul la aceasta intrebare. Asta devine evident, considerand cresterea foarte mare a numarului celor care se afla in cautarea spiritualitatii in decursul ultimilor douazeci de ani.In „Cartea Zohar-ului” sta scris ca la sfarsitul secolului al XX-lea, omenirea va incepe sa-si puna intrebarea despre rostul vietii si ca raspunsul la aceasta intrebare, ascuns in vechea stiinta a Cabalei, poate fi dezvaluit numai in vremea noastra, tocmai din cauza circumstantelor dificile.Stiinta Cabalei a fost tainuita timp de milenii exact din acest motiv. Oamenii nu erau pregatiti pentru ea, si nu aveau nevoie de ea. Dar in ultimii ani, atractia ei a crescut in mod dramatic. Multi s-au apucat de studiul Cabalei, curiosi fiind ce le poate ea oferi. Odata ce omul realizeaza ca stiinta Cabalei raspunde la intrebarea despre rostul vietii, el nu se mai simte intimidat de ea si incepe sa se angajeze activ in studiul ei.Conceptiile conform carora Cabala se ocupa de magie, miracole, sireturi rosii si apa sfintita, dispar treptat. Oamenii pot intelege ca acestea sunt doar fenomene psihologice.Cerinta pentru Cabala adevarata, autentica, este in crestere. Cu alte cuvinte, exista o cerinta din ce in ce mai mare pentru ceea ce ne va permite sa percepem un univers mai larg, existenta eterna si fortele guvernatoare superioare. Oamenii vor sa stie de ce lumea noastra si vietile noastre se desfasoara in acest fel, de unde provenim si incotro ne indreptam.In timpurile noastre, numerosi oameni din toate colturile lumii au devenit interesati de aceasta intrebare, si de aceea stiinta Cabalei castiga o larga popularitate. Intrucat aceasta existenta pamanteasca pare tot mai nesatisfacatoare si restrictiva, tot mai multi oameni cauta sa se asocieze cu ceva dincolo de aceasta lume.Astfel, oamenii de azi sunt pregatiti pentru stiinta Cabalei. Ea ii intampina cu bratele deschise pe toti cei care cauta cu adevarat sa descopere rostul vietii, originea existentei noastre si le ofera o metoda practica de a ajunge la ea. Scopul creatiei Creatorul a inceput creatia. Mai precis, El a creat o lume a "raului" sau a coruptiei. Dar omul finalizeaza creatia, insemnand ca omul o rectifica. Deoarece omul are capacitatea de a conduce lumea, Creatorul ii transfera conducerea creatiei. Creatorul mareste presiunea asupra noastra pentru a ne obliga sa preluam conducerea. Acesta este motivul pentru care lumea din jurul nostru este atat de rea; Creatorul a facut-o asa, pentru ca noi sa incepem sa o corectam.Pana cand o persoana nu dezvaluie in mod complet aceasta forta, pana cand cineva nu cunoaste toate lumile pe care trebuie sa urce, supunandu-se acelorasi legi ca si fortele descendente, pana cand cineva nu ajunge in Lumea Infinitului, o asemenea persoana nu va parasi aceasta lume. Ce inseamna "nu va parasi" ? Persoana aceasta va fi mereu renascuta in lumea noastra, dezvoltandu-se de la o viata la urmatoarea pana la atingerea starii in care apare dorinta de a ajunge la forta superioara.
0