Sarma ghimpata ramane pe Prut
Consilierii din Ungheni sunt dispusi sa mearga pana la CEDO Ieri, Curtea de Apel Balti a hotarat ca decizia Consiliului raional Ungheni de a lichida gardul de sarma ghimpata de pe Prut este ilegala. Autoritatile locale sustin ca instanta de judecata ar fi fost influentata de presedintele Vladimir Voronin, care i-a amenintat cu puscaria pe cei care vor incerca sa scoata sarma ghimpata. Colegiul de Contencios Civil si Administrativ al Curtii de Apel Balti a anulat hotararea Judecatoriei Ungheni din ianuarie 2008, care a recunoscut drept legala decizia Consiliului raional Ungheni de a scoate gardul de sarma ghimpata de la granita moldo-romana.In instanta, reprezentantul Serviciului de graniceri, Denis Galea, a sustinut ca, prin decizia de a lichida bariera de la frontiera, Consiliul raional Ungheni a atentat la securitatea tarii si la patrimoniul Serviciului de graniceri. In opinia granicerilor, odata cu scoaterea gardului va creste simtitor numarul infractiunilor transfrontaliere, fiind favorizat exodul necontrolat al populatiei si traficul de fiinte umane.Solicitat de TIMPUL, Anatol Arhire, vicepresedintele raionului Ungheni, a spus ca va contesta in instantele de judecata superioare hotararea Curtii de Apel Balti. „Instanta de la Balti nu ne-a permis sa precizam care vor fi beneficiile economice si sociale in urma scoaterii gardului. Consider ca hotararea a fost luata in defavoarea locuitorilor din Ungheni si ca judecatorii au fost influentati de declaratiile presedintelui Voronin, care i-a amenintat recent cu puscaria pe toti cei care se vor atinge de gardul de sarma ghimpata. Prin aceasta decizie se demonstreaza ca in R. Moldova nimic nu se misca fara indicatii de sus. Daca si Curtea Suprema de Justitie nu ne va da dreptate, vom merge la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului”, a declarat Anatol Arhire.Anul trecut, Consiliul raional Ungheni a adoptat o decizie prin care gardul de sarma ghimpata din zona de frontiera a raionului Ungheni urma sa fie lichidat. La scurt timp, Serviciul de graniceri si Directia teritoriala si control administrativ de pe langa Ministerul Administratiei Publice Locale au actionat in judecata autoritatile raionale. In ianuarie curent, Judecatoria Ungheni a recunoscut drept legala decizia Consiliului raional Ungheni. Insa, ulterior, hotararea instantei de judecata a fost atacata cu recurs la Curtea de Apel Balti.