In regiunea transnistreana preturile continua sa creasca, iar populatia sa emigreze
Federatia sindicatelor din Transnistria constata scaderea continua a nivelului de trai al populatiei, transmite corespondentul Info-Prim Neo din regiune. In organizatiile sindicale primare au loc adunari la care colectivele de munca scriu adresari catre liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, si catre spicherul din regiune, Evghenii Sevciuc, cu cererea de a mari salariile in legatura cu majorarea preturilor la produsele alimentare si serviciile comunale. De asemenea, se solicita lichidarea restantelor salariale.In Dubasari, in plenul prezidiului sindicatelor lucratorilor din invatamant, sindicalistii din domeniu au adoptat o adresare catre conducerea regiunii cu cererea de a ridica salariile pedagogilor pana la valoarea salariala minima pentru regiune - 1000 ruble transnistrene (aproximativ 1200 lei). Actualmente salariul pedagogilor din Transnistria atinge, cu toate adaosurile, 670 ruble (aproximativ 840 lei).Evghenii Sevciuc a declarat la audierea de saptamana trecuta din Duma de Stat a Rusiei ca, de cand dureaza conflictul transnistrean, aproape 200 mii de oameni au plecat din regiune. Nivelul venitului transnistrenilor este unul dintre cele mai mici din Europa. Cu astfel de tendinte in anul 2015 numarul populatiei Transnistriei poate ajunge la 300 mii de oameni, adica se va reduce aproape de doua ori. Cel mai mult se va reducere populatia activa, cu varsta intre 20 si 45 de ani. Salariul mediu al transnistrenilor este de trei ori mai mic decat cel al cetatenilor rusi. Preturile produselor alimentare in Tiraspol se deosebesc putin de cele din Moscova. Uneori sunt si mai mari. Laptele si produsele lactate in Tiraspol sunt cu 10% mai scumpe decat in Moscova, faina de grau - cu 15%, ouale - cu 20%.Conform datelor ultimului recensamant, in Transnistria locuiesc 530 mii de oameni. Presa scrie despre 400 mii de locuitori. Raportul dintre persoanele angajate in campul muncii si cele neangajate este de unu la trei.