786

Cunoscutul jurnalist Constatin Tanase este urmarit penal de Procuratura Generala

Procuratura Generala (PG) a pornit urmarirea penala pe numele directorului ziarului „Timpul de dimineata”, Constantin Tanase, „pe faptul actiunilor intentionate indreptate spre atatarea vrajbei sau dezbinarii nationale, rasiale sau religioase (art.346 CP)”, se mentioneaza intr-un comunicat al PG, difuzat ieri. Potrivit procurorilor, la 3 februarie 2008, in cadrul mitingului organizat de Uniunea Jurnalistilor din Moldova in Scuarul Teatrului de Opera si Balet din capitala, de catre Constantin Tanase si altii „au fost expuse public indemnuri indreptate spre atatarea vrajbei si dezbinarii nationale, precum si limitarea, directa a drepturilor reprezentantilor natiunii rusesti din Republica Moldova”.In comunicatul difuzat de Procuratura Generala se mai spune ca „respectivele chemari au adus atingere relatiilor sociale privind buna convietuire a cetatenilor statului, au lezat onoarea si demnitatea reprezentantilor natiunii rusesti, punand in pericol securitatea publica”, se spune in comunicat.Potrivit agentiei Info-Prim Neo, Tanase declara la 3 februarie ca „Moldova trebuie sa scape nu numai de Voronin si de comunisti, dar si de rusi”, ceea ce a provocat si indignarea unor jurnalisti rusi care au calificat declaratia drept sfidatoare la adresa minoritatii ruse, acreditand ideea renasterii in Moldova a unei noi isterii antirusesti. Constantin Tanase a declarat ulterior ca fraza a fost rupta din context si vadit interpretata de catre jurnalistii rusi. Pentru ca mitingul a avut drept tema problema neutralitatii R. Moldova si aderarea tarii la NATO, s-a discutat in termeni geopolitici si prin afirmatia ca „Moldova trebuie sa scape nu numai de Voronin si de comunisti, dar si de rusi”, s-a avut in vedere Rusia, si nu etnicii rusi din R. Moldova, a explicat Constantin Tanase.Juristul Vlad Gribincea a declarat pentru „Ziarul de garda” ca „o simpla declaratie, chiar si radicala, fara insotirea unor indemnuri la violenta – nu serveste drept temei pentru atragerea la raspundere penala a persoanei in temeiul articolului 346 Codul Penal”.Potrivit legii, persoanele invinuite in baza acestui articol din Codul Penal risca amenzi de pana la cinci mii de lei sau o pedeapsa cu inchisoarea pe un termen de pana la trei ani.Asociatia Presei Independente, Centrul Independent de Jurnalism si Asociatia Presei Electronice se declara profund ingrijorate de intentia Procuraturii Generale de a urmari penal participantii la mitingul din 3 februarie curent. Semnatarii cer Procuraturii Generale sa nu atenteze la dreptul constitutional la libera exprimare in public a opiniei si sa nu se lase influentata politic in instrumentarea dosarelor.
0