2486

Andropauza sau „climaxul masculin” – un viitor iminent pentru un barbat?

Cotidian National Nr.200814 din 30 ianuarie 2008 Exista sau nu andropauza? Ce trebuie sa stim despre andropauza si cum sa luptam cu simptomele ei? Prin ce se manifesta maladia sau cand vorbim despre o eventuala andropauza? Raspunsurile la aceste intrebari le gasiti in interviul de mai jos, realizat cu doctorul in stiinte medicale, medic androlog la Clinica de Urologie, Hemodializa si Transplant Renal a Spitalului Clinic Republican, Ion Dumbraveanu.- Exista sau nu andropauza in viata unui barbat?- Desigur ca exista. Schimbarile hormonale ce afecteaza organismul odata cu inaintarea in varsta nu sunt caracteristice doar femeilor, din ce in ce mai multi medici andrologi observand si tratand modificari si simptome similare celor premergatoare instalarii menopauzei si in cazul barbatilor. In cazul acestora, acest proces poarta denumirea de andropauza si implica modificari organice si comportamentale datorate scaderii nivelului testosteronului.Andropauza si menopauza sunt lucruri diferite Dar este impropriu sa vorbim despre andropauza facand o comparatie cu menopauza. Poate de aceea foarte multi, inclusiv medici, nu acorda atentia necesara acestui fenomen fiziologic, absolut normal pentru organismul barbatului. Din punct de vedere medical este mai corect sa vorbim despre o deficienta androgenica (de testosteron) sau despre un hipogonadism (diminuarea functiei hormonale ale testiculelor) secundar ale barbatului varstnic. Spre deosebire de menopauza survenita la femei, si care are un inceput mai mult sau mai putin bine definit prin incetarea menstruatiei si, nemijlocit, a functiei de reproducere, la barbat nu exista o particularitate stricta care ar permite sa spunem, ca uite a inceput andropauza, ori functia de reproducere la barbat poate fi mentinuta destul de mult timp, adeseori pana la 80 si mai multi ani.- Deci cauza andropauzei este deficitul de testosteron?- Intr-adevar, principala cauza a aparitiei simptomatologiei „climaxului masculin” este scaderea nivelului de testosteron. Testosteronul (T) este hormonul determinant pentru organismul masculin, pentru activitatea sociala a barbatului. Barbatul cu nivel inalt al T are succese remarcabile in societate, dar necesita o mentinere permanenta a nivelului crescut de T.Nivelul de testosteron scade incepand cu varsta de 35 de ani Testosteronul este hormonul invingatorilor. Nivelul de T creste dupa victorie, dupa o solutionare pozitiva a unei probleme etc. Exista un aforism medical care spune ca „testosteronul este un hormon al regilor, dar si un rege al hormonilor”. Pe de alta parte, stresul psihic si emotional scad nivelul de testosteron. Scaderea fiziologica a testosteronului poate fi conditionata si de efortul fizic exagerat. In general, nivelul de testosteron scade incepand cu varsta de 35 de ani, in mediu cu circa 1 la suta anual, ceea ce nu este atat de grav, dar in anumite conditii poate cobori pana la 2, 5, chiar 10 la suta anual.- Care sunt factorii predispozanti pentru o diminuare rapida a nivelului hormonal?- Luand in considerare faptul ca andropauza nu se instituie la toti barbatii, se considera ca exista factori declansatori ai acestei stari, cum ar fi, in primul rand, predispunerea genetica, obezitatea, diabetul zaharat, procesele arterosclerotice din vasele sangvine, factorii nocivi precum fumatul, alcoolul etc.- Prin ce se manifesta maladia sau cand vorbim despre o eventuala andropauza?- Exista mai multe semne care ar permite sa ne gandim la o anume deficienta androgenica. In primul rand, varsta joaca un rol important, cu toate ca si aici nu exista un termen definitoriu, totusi majoritatea manifestarilor clinice ale andropauzei incep dupa varsta de 50-60 de ani. Este, daca doriti, o etapa critica a barbatului varstnic. Varsta de debut a manifestarilor climacterice masculine depinde foarte mult de constitutia sexuala a fiecarui individ. Astfel, la o constitutie sexuala puternica, clinica survine mai tarziu cu manifestari ceva mai usoare si invers. Exista simptomatologie specific masculina, la care,de obicei, barbatul este atent, precum scaderea libidoului (atractia sexuala fata de sexul opus), a calitatii erectiilor sau disparitia completa a acestora, diminuarea orgasmului cu schimbari ejaculatorii, polachiurii (mictiuni frecvente) nocturne etc.Grasimea abdominala reduce apetitul sexual Dar sunt si manifestari de ordin general, proprii oricarei dereglari hormonale, cum ar fi: bufeurile (accesele) de caldura, oscilatii a tensiunii arteriale, senzatiile de dispnee, irascibilitatea crescuta, scaderea memoriei si a capacitatii de munca, insomnii etc. Unul dintre primele semne, adeseori preclinice ale andropauzei este aparitia asa zisa-i sindrom metabolic, care se manifesta in special prin scaderea masei musculare si cresterea celei adipoase sau, mai bine-zis, prin aparitia obezitatii. As vrea sa atentionez pe acei barbati care interpreteaza aparitia grasimii viscerale, abdominale, ca pe un semn al bunastarii, or, din punct de vedere medical, aceasta ne vorbeste, mai degraba, despre o deficienta de testosteron, si despre apropierea mai rapida a andropauzei.- Trebuie oare un barbat care simte schimbarile sus-numite sa se adreseze la medic si poate medicina contemporana sa il ajute cu ceva?- Desigur ca imbatranirea este un proces iminent si minunea tineretii vesnice nu exista. Dar priviti ce se intampla in societate, la nivel global, chiar si la noi in tara. In pofida greutatilor, speranta de viata a populatiei a crescut mult. Daca cu ceva ani in urma utilizam termenul “batran” pentru un barbat de 60-65 de ani, actualmente utilizandu-l la varsta respectiva, efectiv il ofensam. Comparativ cu anul 1900, numarul de barbati trecuti de 65 ani a crescut de 7 ori, iar de 85 ani de 31 ori. Bineinteles ca cresc cerintele si catre calitatea vietii, actualmente circa 1/3 din viata revine senescentei. Prin urmare, nici stiinta, nici medicina nu stau pe loc. La ora actuala exista preparate si scheme de tratament medicamentos, care permit mentinerea formei fizice si psihice pana la o varsta destul de inaintata, inclusiv a activitatii sexuale, care nici pe departe nu este doar prerogativa tinerilor. Trebuie sa cunoasteti ca medicamentele necesare pentru tratarea acestei maladii sunt cele hormonale, in majoritatea cazurilor, cu indicatiile si contraindicatiile corespunzatoare, care pot fi prescrise doar de un medic competent. Ca si in cazul terapiei hormonale pentru menopauza, administrarea hormonilor sexuali are scopul de a readuce nivelul testosteronului la valori apropiate de normal.Nu stati pe ganduri, vizitati medicul Ceea ce trebuie sa stie toti barbatii trecuti de 50 ani este faptul ca indiferent de prezenta sau absenta anumitor manifestari, vizita la medicul specialist urolog sau androlog cel putin o data pe an este obligatorie, inclusiv pentru diagnosticarea precoce a fenomenelor de andropauza, precum a unui eventual adenom sau adenocarcinom al prostatei. Cu atat mai mult daca exista simptomatologie. Andropauza nu este o maladie, cu atat mai mult incurabila, este un fenomen fiziologic, absolut normal, dar la unele persoane mult mai manifestat, care adeseori produce suferinta atat celui afectat, cat si celor din jur. Dar sub un control medical competent cu utilizarea unor produse hormonale eficiente, andropauza poate decurge mult mai facil. Iar cel vizat va reveni si va resimti toate bucuriile vietii, pe care credea ca deja le-a pierdut irevocabil. - Va multumim pentru ca ne-ati explicat esenta acestui fenomen si sunt sigur ca multi barbati rasufla acum usurati stiind ca andropauza este un fenomen fiziologic si vor vizita cat mai curand medicul androlog.
1