2271

Declaratia de Unire a Basarabiei cu Romania, la 27 martie/9 aprilie 1918

"In numele poporului Basarabiei, Sfatul Tarii declara: Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia), in hotarele dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta acum o suta si mai bine de ani din trupul vechei Moldove, In puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor, de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu mama sa Romania. Aceasta unire se face pe urmatoarele baze:1. Sfatul Tarii actual ramane mai departe pentru rezolvarea si realizarea reformei agrare dupa nevoile si cererile norodului; aceste hotarari se vor recunoaste de Guvernul Roman;2. Basarabia isi pastreaza autonomia provinciala, avand un Sfat al Tarii (Dieta), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct si secret, ca un organ implinitor si administratia proprie; 3. Competenta Sfatului Tarii este: a) Votarea bugetelor locale; b) Controlul tuturor organelor zemstvelor si oraselor;c) Numirea tuturor functionarilor administratiei locale, prin Organul sau implinitor, iar functionarii inalti sunt intariti de Guvern; 4. Recrutarea Armatei se va face in principiu pe baze teritoriale;5. Legile in vigoare si organizatia locala (zemstve si orase) raman in putere si vor putea fi schimbate de Parlamentul Roman, numai dupa ce vor lua parte la lucrarile minoritatilor din Basarabia;6. Respectul drepturilor minoritatilor din Basarabia; 7. Doi reprezentanti ai Basarabiei vor intra in Consiliul de Ministri Roman, acum desemnati de actualul Sfat al Tarii, iar pe viitor luati din sanul reprezentantilor Basarabiei din Parlamentul Roman; 8. Basarabia va trimite in Parlamentul Roman un numar de reprezentanti proportional cu populatia, alesi pe baza votului universal, egal, secret si direct; 9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste si sate, orase, zemstve si Parlament, se vor face pe baza votului universal, egal, secret si direct; 10. Libertatea personala, libertatea tiparului, a cuvantului, a credintei, a adunarilor si toate libertatile obstei vor fi garantate prin Constitutie..."
0