1116

cronici de carte...vitalie sprinceana

Raymond Aron “Les etapes de la pensee sociologique”Gallimard, 2000Raymond Aron este una din mintile lucide ale secolului 20 – sociolog erudit, filozof, teoretician, publicist si activist civic. O personalitate franceza inedita, a carui influenta a crescut considerabil in epoca de dupa moartea lui Sartre, marele sau rival intelectual. De altfel, duelul „desteptilor” Sartre-Aron a fost unul dintre elementele ce a structurat evolutia vietii intelectuale franceze de dupa razboi. Sartre a fost incomparabil mult mai simpatic, mult mai romantic, mult mai ateu, mai vizibil, mai exotic, mai „vazut” de si in mass-media, mai cu fler, mai cu atitudine, mai cu o tinuta de badaran non-conformist, mai entuziast si mai cinic chiar, reusind sa scandalizeze si sa transforme in scandal chiar viata intima. De partea cealalta, Aron a tinut sa fie intelectualul lucid, care pune analiza si considerentele rationale inaintea si in fata emotiilor brute. Nu a stralucit prin vorbe de duh, nu a fost vedeta, pe scurt un burghez obisnuit.Judecati insa prin prisma operelor lor, Aron si Sartre pot fi cu greu comparati, cu atat mai mult subsumati unui raport ierarhic. Ambii au stralucit in zone ale cunoasterii diferite, fiind slabi in ceea ce era adversarul mai puternic. Sartre a stralucit in literatura, teatru, publicistica, dar s-a inglodat in filozofie, ramanand la jumatatea drumului dintre marxism, maoism, existentialism si ateism. Aron a fost un bun sociolog, filozof, dar un publicist mediu, fara a avea sclipirile lingvistice ale lui Sartre. Conflictul care i-a opus a fost mai degraba o anumita atitudine morala fata de ceea ce scriau, o anumita legitimitate a unui tip de actiune, decat insasi scrierile lor. Atitudinii iresponsabile sartre-riene, Aron a opus un model de conduita bazat pe analiza logica, sociologica si psihologica a situatiei cu luarea in calcul a riscurilor eventualelor actiuni. Atitudinii chibzuite, de multe ori lente si intarziate ale unora ca Aron, Sartre a opus un comportament bazat pe emotie, curaj si spirit militant... Personal consider ca relatia Sartre-Aron nu este una ireductibila, iar o intalnire a celor doi nu este cu totul imposibila. O asemenea intalnire poate avea loc. Albert Camus – calea de mijloc, bolnaviciosul Albert, uitat, mort prematur.Revenind la Aron si la galeria de portrete intelectuale care constituie, in viziunea sa, „Les etapes de la pensee sociologique”, vom retine doar doua lucruri care conteaza: metoda lui Aron si criteriile de selectie. Nu vom intra in abordarile propriu-zise ale filozofilor si sociologilor prezentati de Aron, desi o simpla enumerare ar fi necesara. Ei bine, daca ne inchipuim sociologia ca o casa, atunci peretii ei, stalpii pe care se tine acest edificiu al stiintei sociologice sunt(dupa Raymond Aron): Montesquieu, Comte, Marx, Tocqueville, Durkheim, Pareto si Weber. De departe, Marx este cel mai cunoscut dintre ei. Este filozoful, sociologul, profetul, economistul, politicianul (mai slab in acest domeniu, dar totusi prezent) de la care s-a revendicat, nu doar in sens stiintific, aproximativ 1 miliard de oameni si o duzina de tari situate practic, in toate regiunile Terrei. In mare parte, influenta sa a tinut de aspecte extrastiintifice sau pseudostiintifice ale operei sale sau a izvorat din echivocurile si incoerentele de care abunda o buna parte a scrierilor marxiste. Anume din acest motiv, dar si din alte cateva care vor iesi la iveala, sper, din context, vom retine din scrierea lui Aron doar metoda de care se conduce si criteriile de selectie a sociologilor. Consider o solutie de bun simt sa discutam pe si despre Marx, pe si despre Weber sau Pareto in baza unor scrieri proprii ale lui Weber sau Marx si nu in baza unor interpretari ale lui Marx sau Comte, fie ele inteligente, obiective sau stiintifice. Vom vorbi doar despre Aron, pe baza unor citate din Aron, si nu despre Marx, pe baza unor citate din Aron, Althusser sau Sartre. Ideea directoare, din care s-a nascut aceasta galerie de portrete si varfuri ale gandirii sociologice este o intrebare privind sociologia si rolul ei in cele doua societati antagoniste ale secolului XX: cea sovietica (de inspiratie marxista, careia Aron ii zice simplu, ideologie, din motivul ca ea comporta, pe langa studii si analize, o multime de elemente irationale si extrastiinsifice precum dogmatism, determinism, speculatii filozofice si dialectica atotputernica) si cea occidentala, de inspiratie mai ales americana, numita de Aron sociografie, care utilizeaza pe larg metoda anchetelor, a chestionarelor, sondajelor de opinie, statistica demografica etc. La prima vedere antagoniste, sociologia globala sovietica si cea parcelara americana, pot fi imblanzite in cateva puncte. Unul din ele ar fi tarile zise subdezvoltate. O analiza empirica (sociologie de tip american) facuta societatilor din Lumea a Treia ar putea scoate la iveala ca multe din greutatile cu care se intalnesc aceste tari pe drumul modernizarii si dezvoltarii tin de sistemul de relatii economice traditionale, de organizarea sociala, de credintele si tabu-urile religioase, de criteriile morale ale societatii date. Este foarte probabil ca, la sfarsitul unei asemenea anchete, sociologul empiric american sau occidental sa ajunga la concluzia „sovietica si dogmatica”, ca doar o revolutie sau o terapie de soc aplicata de un regim politic revolutionar ar putea elimina aceste bariere sociale. Un alt punct ar fi mostenirea comuna a celor care-si zic sociologi, chit ca se afla pe parti diferite ale baricadei. Sovietici sau americani, francezi sau australieni, unguri sau romani, sociologii utilizeaza in munca lor un set de instrumente creat de niste figuri ale trecutului, niste indivizi intre care exista o continuitate numita „gandire sociologica”. „Comment meconnaitre la continuite entre Marx et Max Weber, entre Max Weber et Parsons et, de meme, entre Auguste Comte et Durkheim, entre ce dernier, Marcel Mauss et Claude Levi-Strauss?” (p.15)„Gandirea sociologica” a cristalizat, elaborat si format ceea ce noi numim astazi stiinta sociologica, care este, conform definitiei date de Raymond Aron: studiul stiintific al socialului ca atare, fie la nivelul primar al relatiilor interpersonale, fie la nivelul superior al claselor, natiunilor, civilizatiilor, sau, pentru a utiliza o expresie curenta, al societatilor globale. Este o definitie comoda si utila. Mai intai pentru ca nu contine echivocuri sau speculatii filozofice. Studiul relatiilor sociale, la orice nivel, poate fi lesne operationalizat, adica, transformat in cifre si relatii statistice, in al doilea rand, definitia contine si o limita, un plan dincolo de care evenimentele, faptele, teoriile si interpretarile nu i se mai supun. Dincolo de limita vor fi interpretarile socialului prin prisma unor monisme filozofice, sau unor necesitati si legitati economice, religioase si psihologice. Pe parcursul cartii, metoda lui Aron va consta deci, in analiza teoriilor si interpretarilor propuse de galeria sociologica, fara referinte sau plonjari in dezbaterile lingvistice sau de alt gen care s-au iscat in jurul unor nume (se intelege de la sine, ca figura cea mai controversata este Marx, iar confuziile si interpretarile spectaculoase sunt extraordinar de multe anume in zona „marxista”). De ce acesti 7, si nu altii 20 printre care si Sorokin, Spencer, Saint-Simon sau Parsons? Aron va raspunde: „Auguste Comte par l`intermediaire de Durkheim, Marx par la grace des revolutions du XX-e siecle, Montesquieu a travers Tocqueville et Tocqueville a travers l`ideologie americaine appartient au present.” (p.17) Adica, nu e vorba de a aduna sociologii exotici sau cei care au nascut idei nastrusnice, dar inutile, ci de a-i prezenta pe cei care sunt valabili si astazi, care au spus un cuvant ce-si mentine valabilitatea si greutatea si astazi. Chiar daca a anume atitudine romantata este recunoscuta de Aron insusi: „Les portraits et plus encore les esquisses (or, chacun de ces chapitres merite plutot d`etre appele esquisse que portrait) refletent toujours, a un degre ou a un autre, la personnalite du peintre.” (p.19). Departe de a considera ca face descoperiri sau interpretari epocale, departe de a pretinde ca spune lucruri noi si nestiute, Aron recunoaste: „Mes conclusions appartiennent a l`ecole anglaise, ma formation vient surtout de l`ecole allemande.” (p.21). sociologia, si implicit, filozofia pe care o degaja atitudinea lui Aron este una a calmului, a atitudinii chibzuite si rezervate fata de tentatiile emotiilor colective, a ratiunii care trebuie sa fie cu un pas inaintea emotiilor. Mai ales cand e vorba de stiinta. Exista o vorba celebra precum ca somnul ratiunii naste monstri. Graba ei – la fel.
0