680

Ghenprimar Ursu za bast

De la Vasile Ursu cetire…• Trebuie sa ne pregatim bine pentru sarbatoarea Limba noastra si berea.• Sa examinati posibilitatea dvs si a agentilor economici sa facem grafic.• Noi nu putem sa-i rugam din urma.• Culoarea orasului – piatra de Cosauti. Binevenita aceasta culoare si grosimea care am asternut-o pe Puskin, poate fi masurile geometrice sa danseze cum vor, dar culoarea trebuie sa fie pentru suflet.• Daca e necesar, dati sa discutam programul de actiuni in urmatorii 4 ani.• Cetatenii vin cu careva probleme pentru a primi careva explicatii. Dati ca cetatenii impotriva sa vina la dvs sa stie ca nu trebuie de solicitat prima persoana.• Trotuarele raman in urma, nu avem noi acele echipe care sa lucreze.• Centrele pentru minori pot sa preocupe aproape 8 mii de copii.• Pavilioane sa punem, nu soproane la cel mai inalt nivel, de anulat toate deciziile acelea care nu au facut nimic sa intampine vara cu pavilioane reparate.• Noi dam la oras numai odihna elevilor.• Peste o saptamana sa ne fie clara kartina.• Nu vom discuta 200 milioane, dar minimul necesar trebuie executat. Numai pentru a miza pe bugetul municipal este greu.• Nu trebuia in cartiere sa schimbati tot asfaltul, dar trebuia sa fiti mai economicosi, acum numai ceea ce trebuie.• Imbla cu genti si rezolva probleme in Primarie. Este cu bani si ne aduce prejudicii. La direct sa se adreseze, nu numai prin persoane suspecte.• Cand lumea se odihneste – se formeaza deseuri.• Trebuie presurat (nisip – n.n) pentru intrare-iesire in blocuri, dar in masa – imposibil.• Apartamentul a decedat, nu se stie cui au fost transmis.• Noi mai repede putem modifica legislatia, decat sa le dam gradinitele si apoi sa le construim noi.• Pana la 100 ostasi spuneau pana la 17.00-18.00, dar ei plecau la 15.00.• Pana la sfarsitul anului trebuie incercat sa fie iluminare.• Ce persoane sunt in dosul acestora, care comercializeaza ilicit, gasiti cine sunt ei care ne face neliniste in oras. Daca vom sti aceste persoane, organele respective vor face ordine cu ei.• Poate ar fi normal de a pregati ceva mare si sa le punem sa vada populatia ce pregatim urmatorii 15-20 de ani. Daca nu se va primi, vom pune accentul si vom sti cine n-a lucrat.• Nu ca-i indicatia lui Voronin, dar trebuie strada sa fie iluminata de sarbatoare, de zi cu zi, de zile de odihna. Rationalitatea acestuia – sa nu fie de prisos becuri.• Acest gard este necesar din cauza ca pe teritoriul Memorialului patrund persoane needucate, care de la Cimitirul Armenesc demonteaza havuzurile si diferite pietre scumpe cu care sunt monumentati decedatii”.• Vom planta arbori printr-un plan.• In sectoare n-au calcat Spatiile verzi.• Schimbarea siluetului verde.• Daca retelele rabda, le lasam, daca nu – sapam.• Politia trebuie sa ne ajute la compartimentul frigarui.• Nu este folosita parghia de discutare cu populatia de a avea apa calda.• Trebuie cineva din organul public sa puna punct pe seama presedintilor cooperativelor.• Imi aduc la semnat autorizatii, certificate de urbanism, nu este o treaba curata. In mod normal toata documentatia trebuie sa aiba sa ajunga de la solicitant la executor si invers.• Taraganarea rezolvarii problemelor minore in Consiliul municipal, care se intruneste rar. Toate intrebarile se discuta – nu e normal, avand sute de probleme, acestea trebuie sa se rezolve mai rapid. Trebuie sa fie incredere in asa un organ cum ar fi Primaria si noi am vorbit si inaintat actele la Parlament, Guvern si dorim ca in timp apropiat sa fie o schimbare, care ar da posibilitate ca problemele marunte sa nu fie discutate la Consiliul municipal, aici doar problemele patrimoniului si de perspectiva , dar la Primarie - trebuie sa se ocupe de darea in arenda a spatiilor, loturilor ...• Daca va fi un signal ca persoana nu vrea sa lucreze, vom gasi altul.• Vor fi 50 de cai. Pentru procurarea lor sunt nevoie de sume enorme, dar reactia cetatenilor e buna.• Cu calamitatile naturale ce se intampla?• Cositul ierburilor salbatice de pe marginea drumului...• Asta a fost pana la prima invazie a lui Hristos...• M-am dat mai jos decat nivelul pe care il am si am discutat prea mult cu aceste persoane…• Arborii in Chisinau nu se mai vopsesc.• Parcarea care nu vrea sa se stramute de acolo, sa dam voie la sapat.• Incepe fiecare de a ne aduce legile lor.• Pentru populatie fiecare banut este costisitor si neplacut de a cheltui.• Vedeti, care carti necesita sa ramana si care nu pe Stefan cel Mare. Toate republicile citeste asa de mult?• Daca avem acele intreprinderi, organizatii, care vor sa ne arate ajunsurile lor – in scuarul Operei Nationale. Toate expozitiile nu se vor face in oras.• Centrul trebuie sa nu fie mort – diferite masuri distractive, ceva mai bogat, ceea ce inca n-am atins noi.• Nu trebuie sa faceti lobby, toti au diferite persoane, trebuie sa ajutam, dar intrebarea nu pe cei care vand, dar pe cei care ii ajuta.• Poate punem la un colt procurarea de carte?• Sa gasim agenti economici care doresc sa fie o onoare pentru ei. Sunt multe formatiuni artistice, trebuie sa-si stie locul, trebuie invitate pentru a inveseli orasul.• Aceea ce se intampla, se putea face demult...• Avem 31 august, sa incercam metode noi cu lazi de gunoi.• Saptamana aceasta avem 2 masuri – 31 august si 1 septembrie.• Pan Halippa, nu stie lumea cine este. Noi am hotarat de a fi inaltat.• Sunteti mesteri (jurnalistii – n.n.) de a combina cuvintele, de a vorbi cum este mai drept, noi pana ce facem acest lucru, da dvs de a-l elucida, de a-l lamuri.Din procesele verbale intocmite de angajatii Comisariatului General de Politie:• Speriinduse infractorii au fugit din apartament cu leziuni corporale de la locul infractiunii cu un automobil BMW de culoare sur metalic nestabilit.• Lau batut si maltratat pe sotul solicitantei in urma carora dumelui a decedat la Spitalul de Urgenta.• Prin acces liber au patruns pe teritoriul oilor particulare din localitate.• Persoane necunoscute prin deces liber au patruns in casa.• In urma traumelor acaparate a decedat la spital.• La ora 17.15 tainic a fost rapit automobilul VAZ.• Personalitatea cadavrului se stabileste.• Langa barul „Portile raiului” de pe strada Doina a decedat o femeie de 64 de ani.• In mod deschis i-au sustras fotoaparatul de fotografiat, fotospasca, batereia si o pelicola.• Institutul National “Avitei si vinului”.• La Spitalul de Urgenta nu s-a putut de convorbit cu el din cauza ca se afla in sectia de reanimare.• La ora 10.40 in fata cetatenilor adunati s-a prezentat deputatul d-ul C. care a dus o convorbire cu d-lor pana la ora 11.00, dupa ce toti adunatii au plecat.• Au sustras geanta din pele femeasca.• Cet. C.,domiciliata pe str.Muncesti, situata pe str Padurii-21 persoanele erau inarnate cu pistoale de marca neidentificata si pricinuindui leziuni corporale deschis au sustras bani in suma de 50 mii lei care s-au urcat intrun automobil VAZ cu numere de matriculare XXX.• Ambii ucigasi erau imbracati in scurte negre de piele de culoare neagra, cu parul negru, smoliti. Vorbeau cat romaneste atat si ruseste, pareau a fi culti.• Semnalmentele: varsta 35-40 de ani, parul castaniu-mijlociu.• El se afla in stare de ebrietate avansata si posibil ca singur a cazut in rezultat si-a pricinuit leziuni corporale.• Persoane necunoscute in mod deschis i-au zmuls geanta de pe umar si au sustras-o in care se aflau bani in suma 100 lei RM, cosmetica in suma de 600 lei si un inel de argint, care a avut loc pe str. O. Ghibu, langa casa.• Cetateanul F. a explicat colaboratorilor de politie, ca unele munitii depistate in apartamentul sau i-au fost donate de bunei, cu multi ani in urma, iar altele au fost gasite pe teritoriul poligoanelor.• De ce pastra munitiile in apartament, unde locuia impreuna cu familia sa, fara careva masuri de siguranta si de ce nu a anuntat organele de drept despre cele depistate de catre politisti, acesta asa si nu a putut explica.• Corpolenta normala, parul zgribulit de culoare deschisa.• Cu semne de moarte violenta in regiunea fetei si a genunchiului la care lipseau: scurta de jams, fesul negru, pantaloni suri, papuci de earna.Dintr-un comunicat de presa al Departamentului Situatii Exceptionale• O crestere esentiala a decedatilor se observa in zilele de odihna ale saptamanii.De pe site-ul Ministerului Dezvoltarii Informationale• La mine la svirsitul anului 2004 se expira termen de valabilitate a buletinului de identitate, care documente trebuie sa fie prezentate pentru perfectarea a unui buletinul de identitate nou?De pe site-ul Serviciului Graniceri• Constatand ca intre persoana prezenta in punctul de trecere si cea din fotografia aplicata in pasaport existau diferente de fizionomie, inspectorii controlului de frontiera au demarat cercetarile.Din darile de seama intocmite de angajatii Centrului Municipal de Medicina Preventiva• In adresa lor au fost inaintate propuneri de a efectua o revizie totala a tuturor fantanilor de control a retelelor, curatirea lor de deseuri si namol in urma ploilor abundente din ultimul timp, precum si instalarea copacilor la fantanele unde acestea lipsesc.• Toxiinfectiile alimentare inclusiv din ele 10 cazuri de t.i.a implicate in eruptia ceremoniei nuntii din sectorul Rascani, care a avut loc pe 4 august in holul liceului “Vasile Alecsandri” din sectorul Botanica.Dintr-un raport al Serviciului Veterinar de Stat Chisinau• Cu infractorii “Regulilor de intretinere a cainilor” au fost necesar de conlucrat prin diferite metode de lamurire si restrictii.Dintr-un aviz al Parcului Urban de Autobuze din Chisinau• Atentie! ACTIA! Participa la extragerea de premii. Lista castigatorilor se va afisa fiecare joi in punctele de dispecer… Intre participantii inregistrati se vor juca urmatoarele premii... Fiecare etapa a actiei contine 28 de zile.Nota Info-Prim Neo: Exemplele au fost selectate aleatoriu. Agentia a pastrat stilistica si ortografia autorilor. http://www.info-prim.md/?a=10&x=&ay=3617
0