1059

Evanghelia dupa Iuda

"Evanghelia dupa Iuda" a fost autentificataAutor: Antena 3."Manuscrisul, pierdut timp de 1700 de ani, a fost identificat ca apartinand literaturii apocrife a primilor crestini", a declarat Terry Garcia, reprezentant al revistei National Geographic, cea care a facut anuntul. Existenta acestei evanghelii a fost atestata spre mijlocul secolului al II-lea d.Chr. de primul episcop de Lyon, Saint Irenee, care l-a catalogat drept text eretic. In aceasta evanghelie, Iuda nu aparea ca un tradator, ci ca un initiat care l-a denuntat pe Iisus romanilor, dar a facut-o tocmai la cererea acestuia si pentru mantuirea lumii.Pasajul cheie din document este atribuit lui IIisus care ii spune lui Iuda: "Vei trece peste toate. Il vei sacrifica pe omul care m-a invesmantat". Specialistii spun ca aceasta fraza semnifica faptul ca Iuda va contribui la eliberarea spiritului lui Iisus, ajutandu-l sa scape de "vesmantul carnal". Documentul, avand un chenar din piele, a fost gasit in anii '70 in desertul egiptean, aproape de El Minya. Manuscrisul este o copie a unei versiuni mult mai vechi scrisa in greaca. El a circulat printre negustorii de antichitati in Europa, apoi in Statele Unite, unde a stat in cutia de valori a unei banci din New York timp de 16 ani.Frieda Nussberger-Tchacos, un anticar elvetian, l-a cumparat in 2000. Ingrijorat de faptul ca manuscrisul era foarte deteriorat, anticarul l-a incredintat fundatiei elvetiene Maecenas pentru a-l restaura si traduce. Manuscrisul a fost tradus in engleza, germana si franceza. Autentificarea documentului de 26 de pagini, scrise in dialectul copt (limba derivata din vechea egipteana care servea doar serviciilor religioase), a fost realizata prin datarea cu radiocarbon 14, prin analiza cernelei, prin imagine multispectrala si prin indici paleograficiEvanghelia dupa Iuda***********Una dintre cele mai importante descoperiri recente in arheologia biblica este analizata in acest program exclusiv National Geographic.Reluari in Romania9 Aprilie, la 22.0014 Aprilie, la 22.0027 Aprilie, la 22.0028 Aprilie, la 1.0029 Aprilie, la 12.0029 Aprilie, la 20.0030 Aprilie, la 1.0030 Aprilie, la 9.0030 Aprilie, la 15.0030 Aprilie, la 22.00orice interpretare trebuie sa porneasca de aici:http://www9.nationalgeographic.com/lostgospel/_pdf/GospelofJudas.pdfdin pacate doar in englezaceva in romana (varianta romana a canalului)...http://www.nationalgeographic.ro/explore/judas/index.aspxii acordam ceva credibilitate???eu zic ca e, intai de toate, un artefact PR-istic, o afacere, printre altele destul de rentabila, cum ar fi comertul cu apa sfintita sau lumanari, ori tarana sfanta de la Ierusalim. in definitiv aceeasi logica sta in spatele acestor fenomene, cea a extragerii unui profit prin realizarea unui produs (in cazul nostru unul religios)in emisiunea "suta la suta " din 24 aprilie de pe Realitatea Tv( http://83.103.242.125:81/20060424_2010_47.mpg ) filozoful Gabriel Liiceanu propunea BARfa drept matrice interpretativa, afirmand ca la baza discutiilor nesfarsite despre Biblii, evanghelii furate, gasite, comori, templieri, coduri ascunse (referire la "Codul Lui da vinci" de dan Brown) sta nevoia umana de a barfi, si barfa e cu atat mai spectaculoasa cu cat subiectul barfei este o persoana mai cunoscuta..Hristos este o asemenea personalitate.personala as subscrie mai dgegraba la opinia lui Andrei Plesu, care, intr-un articol aparut in 'Dilema veche', si preluat apoi de "saptamina" zicea ca la mijloc este o intoleranta a societatii moderne fata de religie, fata de elementele religioase, si mai ales de expunerea lor ostentativa in public (turbane ins coli, crucifixuri, etc).totusi, mai e ceva...atitudinea asta lipsita de sacralitate (de a pune la indoiala niste dogme sfinte) este una caracteristica scientismului nu de azi de ieri. paradoxal ca, in plina epoca postmoderna de relativizarea a valorilor, de negare a conceptelor tari, de abolire a adevarurilor absolute, religia inca mai pretinde ca detine niste adevaruri supranaturale, universal valabile... o pretentie care trebuie aparata..
0