Locul caruia ii zicem azi Orheiul Vechi stapineste in imparatia sa o irepetabila valoare diacronica. Harul omului intotdeauna s-a intercalat cu cel al naturii, creind astfel splendorile Terrei, care n-au incetat nicicind sa minuneze privirile. Azi ramasitele unui oras medieval ne face mai bogati sufleteste. Pretul acestui teritoriu poate deveni fabulos in caz de se va da dovada de o responsabilitate deplina fata de istorie. Deoarece sintem la capitolul "Manastiri basarabene", nu incercam a cauta labirinturile cronicale in care se ascund istorisiri si documente despre vechea asezare Orhei. Insa marturia despre ansamblul monastic "Orheiul Vechi" nu poate fi conceputa fara a ne referi la unele momente ce tin de numele unor localitati de pe acest teritoriu, ocrotit in prezent de stat. Se presupune ca denumirea de Orhei ar insemna din maghiara "loc pazit". Evident, localitatea putea fi destinata scopurilor militare. Sint ipoteze ca vechea asezare Orhei era in preajma unui alt oras medieval numit Pestere. In legatura cu aceasta localitate au fost si doua manastiri vechi sapate in piatra pe malul opus al cetatii. Intr-un document cu data de 18 iulie 1617 semneaza alaturi de Aslan, pircalabul Orheiului si Dragun, pircalabul de Pestere. O alta marturie despre existenta Pesterii ca oras e "zapisul"de la 1602-1603 scris la Pestere de pircalabul de Orhei. Printre alte semnaturi e si a pircalabului de Pestere. Un document arata ca Pestere mai inainte s-a numit si Movilova, adica a lui Movila. "Suretul unui atac domnesc din 13 mai 1612 al domnului stefan Tomsa ne povesteste ca au fost inaintea domniei sale si boierilor calugari de la sfinta manastire a lui Golie logofatul si a domniei sale cinstit si credincios pan Voico, marele logofat, cu mare jaloba zicind, ca in zilele raposatului Eremia Voievod au avut gind sa faca cetate la Pestere, pe apa Rautului, si atuncea multe sate boieresti de prin prejurul Pesterilor le-au fost luate si le-au facut sa fie ocolacii cetate si au vrut sa le dea lor alte sate. "Acest citat e mentionat la istoricul roman Aurel V. Sava in schita introductiva la culegerea de documente despre tirgul si tinutul Orheiului, aparuta la Bucuresti in 1944. Tirgul de la Pestere este desfiintat de catre stefan Tomsa. La 1639, 1 noiembrie, Vasile Lupu Voievod daruieste satul Pastere lui Apostol Catargiul, marele sau postelnic. Dupa decedarea acestuia si a fiului Enache, satul Pestere redevine loc domnesc. Si Vasile Voda la 1650, 24 noiembrie, daruieste iarasi localitatea lui Gheorghe Catargiu, pircalabul. Spre sfirsitul sec. XVII satul Pestere este jefuit de catre cazaci. Exista inca multe afirmatii de transmitere a satului Pestere dintr-o stapinire in alta. Prezenta ramasitelor cetatii, existenta a doua manastiri rupestre, a multor pesteri in stinci, marturia documentelor sint o dovada elocventa ca asezarea Pestere e actualul sat Butuceni. Astfel cercetarile asupra monumentului istoric Orheiul Vechi s-au facut si se fac anume in imprejurimile Butucenilor. Despre anul fondarii Butucenilor (Pestere) n-avem stire. Cine a sapat aceste pesteri, multe, in stinca, cine le-a locuit la inceputurile lor, de asemenea, e o enigma. Semnele a doua manastiri rupestre au o semnificatie cam vaga pentru a determina inceputul existentei acestor locasuri sfinte. In urma unor ascensiuni in pesterile greu accesibile cercetatorii in domeniul istoriei Valeriu Grosu si Corneliu Vasilachi au descoperit semne lapidare, care au apropiere de inscriptiile runice din pesterile si monumentele medievale de la Basarabi-Murfatlar de linga Constanta si monumentele primului tarat bulgar. Pesterile in care n-a prea calcat pictor de om trezesc interes prin aceasta zona a Butucenilor, pe malurile stincoase ale Rautului, cercetatorii V.Grosu si C. Vasilachi, activind aici citiva ani, au descoperit sase complexe de pesteri. Cel dintii complex il alcatuieste manastirea Bosie, cel de-al treilea - manastirea Butuceni. Complexul patru si sase apar cu denumirea respectiv de "Holmul" si "Chiliori". Semnele lapidare in majoritate au fost descoperite in complexele doi si cinci. Deci mai mult ca probabil a fost un intreg ansamblu monastic, care a avut o mare insemnatate pe vremuri. In "Arhivele Basarabiei" referitor la anul 1815 gasim: "Un ctitor al bisericii schitului Pestera, tinutul Orhei, era locuitorul Roman Biletchi. El comandase 15 straini de interior cu 100 lei la un monah Martirie." Dintr-un dosar de la 1816 extragem: "Este monahul Iezechie, nascut in Polonia, unde a invatat sa citeasca, sa cinte si sa scrie si ustavul bisericesc in limba rusa; de acolo trece la manastirea Neamtul, in 1794, dupa moartea staretului Paisie si venirea ca staret a arhimandritului Sofronie a fost tuns monah, si la 1805 cu voia staretului Dositei trece Prutul, asezindu-se in schitul Pestera, unde era staret monahul Victor." La acealati inceput de secol XIX printre cele zece schituri de calugari, care alcatuiau in total 81 de persoane, era mentionat si cel de Pestere. In "Arhivele Basarabiei" anul 1938, este un document despre inchiderea schitului. Il reproducem: "Schitul Pestera, tinutul Orhei, a fost desfiintat in 1816 pentru pricina ce-o raporteaza blagocinul m-rilor arhim. Chiril, anume: chiliile calugarilor sint pe mosia sovietnicului Matei Donici, iar biserica pe alta mosie razaseasca si boierul "le-au hotarit ca sa mute de pe a sa mosie, ca nu-i voieste a mai fi mai mult acolo sezatori, punind si pe orandatoriul … ca sa-i sileasca a sa muta." Biserica are numai patru icoane mari "fara catapeteasma". Blagocinul propune mutarea calugarilor ori in schitul Condrita, "fiindca nacialnicul de acolo este slab de potuire, aflindu-se stapinit de patima bauturii, ori la schitul Suruceni, fiind de asamine". La Pestera erau 5 calugari si 3 poslusnici. Mitropolitul scrie aceasta rezolutie: "1816, Martie2. Nacialnicul cu cei calugariti sa se mute la schitul Suruceni, luind si toate lucrurile miscatoare cu sine, precum si cele bisericesti. Iara schitul Pestera de tot sa strice, si pestera unde au fost biserica sa se astupe cu zidirea ca nimeni si nimica sa nu poata intra inlauntru". Egumenul schitului se numea ieromonahul Rafail. Intrebat fiind stapinul mosiei, el a raspuns ca-i adevarat ca nu-i mai poate tine "din pricina ca mi se strica mosia… si nasc necontenit pricini intru osindator, si intre parinti si pre toti asupra me." Dar Consistorul roaga pe mitropolit sa-i mute nu la Suruceni, unde-s monahi moldoveni, ci la Condrita, ceea ce se aproba, si Rafail a fost numit egumen acolo. La mutare s-a scris si un izvod de avere a schitului Pestera, iar aducind-o la Condrita s-a facut un nou izvod de toata averea laolalta si de toti slujitorii." Aici documentul se incheie. Este clar deci ca aici au fost cu adevarat doua manastiri rupestre. In ce dependenta au activat ele pe vremuri, e greu de spus. Nu exista date despre infiintarea manastirii de la Butuceni. De aceea nu-i nici un temei de a dovedi ca manastirea tine numai de sec.XVII-XVIII. Inscriptiile care au mai existat au disparut odata cu slefuirea peretilor manastirii cind a fost organizat complexul muzeal. Posibil ca s-au sters insemnari importante. Unele prezumtii ale cercetatorilor si colaboratorilor complexului muzeal precum ca biserica si manastirea au fost parasite din cauza surpaturilor si distrugerilor stincilor din imediata apropiere in urma unui cutremur de pamint nu au temei. O marturie e documentul de la 1816 cu privire la inchiderea ei. Cu adevarat, distrugeri in stinca s-au produs, caci azi este impobila patrunderea in manastire dinspre Raut, pe acolo pe unde intrau calugarii. O alta dovada e si galeria sapata dinspre sat, servind drept intrare in biserica, prin care patrund acum si vizitatorii. Arhitectura e de o sobrietate notorie si o evidenta severitate. Strabatind galeria, treci in coridorul propriu-zis al manastirii. In peretele de nord al bisericii manastirii sint sapate trei ferestre nu prea mari si usa care servea drept iesire pe terasa, de unde se deschide o splendida panorama a medievalei cetati. Biserica are divizare traditionala: pronaos, cu o forma putin neregulata, avind suprafata de 36 metri patrati; naosul ( locul de rugaciune), cu dimensiunile de 6X4 metri. Spatiul naosului este boltit. Altarul e continuarea naosului. In spatele altarului e sapat diaconiconul, loc unde se pastrau hainele preotesti. Iar in peretele sudic al altarului era proscomedia in forma apsida, care pastra cartile bisericesti si alte vestigii. Se pastreaza masa altarului. Sapaturile in pereti arata si locul icoanelor. La mijloc era iconostasul. In manastire sint 12 chilii. Una are dimensiuni mai mari, se presupune ca in ea locuia staretul. In chiliile manastirii rupestre mediul este pronuntat ascetic. Creeaza impresia ca era special pentru sihastri, pentru calugarii care traiau in acel mediu. Nu-i exclus ca o parte de calugari traiau in pesterile din stinca ce-s la o distanta de circa 500 metri, spre o alta manastire. Sint presupuneri ca dupa inchiderea manastirii, in biserica manastirii Butuceni oamenii intrind prin tunelul sapat de ei au vazut pe pristol o evanghelie. Se spune ca in biserica se pastrasera si citeva icoane cu inscriptii moldovenesti din veacul XVIIIM sau poate si din XVII. O inscriptie avea textul: "Pocaiti-va, pocaiti-va ca s-au apropiat imparatia lui Dumnezei. Ca iata pomul si securea la rodina lui zace. "Icoanele au fost pictate pe pinza si pe lemn. Intrucit manastirea aceasta e mai aproape de podul Butucenilor, e la un loc mai vazut , i se acorda o mare atentie. In aceeasi stinsa, la o distanta de mai mult de un kilometru, adica dincolo de pesterile care alcatuiesc cel de-al doilea complex, mai exista o manastire, ramasa in prezent doar cu citeva pesteri. Intrarea in unele din ele este astupata de mari blocuri de piatra, urme ale calamitatilor naturale. In manastire poti patrunde usor dinspre Raut. Copaci crescuti in stinci (erau infloriti la vremea cind venisem aici), la poalele manastirii, frumoase flori de ciubotica cucului si toporasi presarau postate de pamint ascunse printre mormanele stincii. Cararea spre acest loc e mai putin batatorita. O rara frumusete e ascunsa in stinca. In pesterile usor accesibile este constatata prezenta "paturilor", asemanatoare celor din chiliile manastirii Butuceni. Aici s-au pastrat inscriptii si ele sint destul de graitoare. La intrarea celei mai mari pesteri, care n-a fost altceva decit o biserica, avind forma celei de la Butuceni, poate fi citit numele ctitorului: "Aceasta manastire a facut-o robul lui Dumnezeu Bosie, pircalabul de Orhei, cu sotia si cu copiii sai, in cinstea Domnului Dumnezeu intru iertarea pacatelor sale Selevestru anul 7183 (1675)". Mai degraba manastirea a fost reconstruita de Bosie, pircalabul de Orhei. Pe fatada unei pesteri e semnat: "Ieromonah Paisie". si alte inscriptii sterse de vreme mai traiesc in stinca: "Pomeneste Doamne sufletele robilor lui Dumnezeu Chiriac cu sotia, robul lui Dumnezeu Toader Crasen". Nu-s altceva decit inscriptii funerare, deci au fost alaturi morminte. Sapaturile arheologice le-au sters. Linga usa bisericii e sapat locul unei icoane zugravite in piatra si dateaza din anul 1772. Prin urmare de la ctitorul Bosie inca aproape o suta de ani fiinta manastirea. Daca ea alcatuia impreuna cu cea de Butuceni si pesterile din stinci un centru monastic, posibil ca a fost inchisa si ea in acel an 1816, odata cu schitul Pestere. Dar nu dispunem de documente. Trecutul vorbeste prin intermediul pietrei. Duritatea ei a inghitit tacerea si a pastrat istoria.Inca o insciptie s-a pastrat pe o piatra de mormint ce e la un kilometru spre vest de la clopotnita, intre butucii de vie imbatrinita: "Acest stilp l-au pus feciorii tatalui lor Iordache Gugutenco, nepotul lui Dumitrascu Portarescu biv logofat 1628. Cine va citi sa zica " Dumnezeu sa-l ierte." Cununa ansamblului monastic este biserica de zid de pe culmea stincii sei are hramul "Sf. Maria". Actualmente e muzeu. Doar credinta poate mintui lumea. Caci de la infiintare ea a intruchipat frumusetea si bunatatea, ea a fost ocrotitoarea de rele. Oare nu credinta a pastrat istoria? Ea a umplut sufletele celor care cu secole in urma, numai ei stiind cu ce instrumente, au sapat locasuri sfinte in piatra, intru pocainta si iertarea de pacate. Au avut vointa mai dura ca roca evlaviosii de cindva. Fie-le sufletul in paza Domnului pe veci. Pace tuturor intru izbinda!