Versuri
Stau singur şi trist îmi e, Viaţa făr-de viaţăSufletul meu e gol, E traiul făr-de simţ.Mi-e totuna de viaţă, Apatic, trist şi leneşMi-e totuna de rol Şi fără de-nteres.Pe care îl avea-voi. Eşti ca o piatră vie Şi fără de mişcareVoi fi poet, sportiv sau... Ce contemplează doarăMăturător de stradă, Misterele cereşti.Preşedinte al ţării, Sprijin de balustradă – Atîta e în mineAceasta nu contează. Adîncă nesimţire, Pasivitate goală,Eu nu mai pot să cad, nu Vorbire fără glas,În mrejele iubirii, Încît mi se chiar pare Nu pot să simt acela Că întîlnind bunicaMisterios imbold, Cu coasa oţelită,S-adun stele şi luna, Ce spaimă a băgatFlorile toate, ceruri, În tot ce viu mai este,Spre-a pune la picioare I-aş spune doar: "NoroaceDoar unei din femei. Şi bine ai venit! Te-am aşteptat, domniţă,E gol sufletul, gol e, De ce ai mers alene?Nu simt nici o mişcare: Au nu-ţi mai este foame Nici adieri de vînturi, De tinerele vieţi?"Nici cleştii care strîng. Şi inima i-aş da-o,Îmi vine să chem lacrimi, Din pieptul meu zmulgînd-oDar nici nu pot să plîng. Pentru a fi străpunsă... Străpunsă pentru-a fi.Să cad în nesimţirePentru eternitate,Ca să-mi trăiesc şi moarteaCum viaţa mi-o trăiesc.