880

decizii pentru noi proteste- 2!!!

Parlamentul a operat joi o serie de modificari la Legea invatamantului, prin care a stabilit o noua modalitate de angajare si demitere din functii a directorilor si adjunctilor de directori ai institutiilor de invatamant din Republica Moldova. Potrivit ministrului Invatamantului, Gheorghe Sima, cadrele didactice din institutiile de invatamant de subordonare locale, cu exceptia celor din licee, se vor fi numi si concedia din functie prin ordinul conducatorului institutiei de invatamant dupa coordonarea prealabila cu directia judeteana (raionala) de invatamant. Cadrele didactice din institutiile de invatamant liceal si din institutiile de invatamant de subordonare republicana vor fi numite si concediate prin ordinul conducatorului institutiei dupa coordonarea prealabila cu ministerul de profil. Personalul auxiliar din institutiile de invatamant va fi numit si concediat prin ordinul conducatorului institutiei de invatamant. Astfel, directorii institutiilor de stat de invatamant prescolar, primar, gimnazial, mediu de cultura generala, complementar (extrascolar, artistic, sportiv, special si secundar-profesional) de subordonare locala vor fi numiti si concediati din functii de directia judeteana (raionala) de invatamant. Directorii institutiilor de stat de invatamant de subordonare republicana, precum si directorii institutiilor de invatamant liceal vor fi numiti si concediati din functii de catre Ministerul Invatamantului sau de ministerul in subordinea caruia se afla institutia de invatamant. Directorul general al directiei judetene (raionale) de invatamant va fi propus de catre consiliul judetean (raional) si va fi numit si concediat din functie prin ordin ministerial. Sima Si-a Argumentat acest proiect de lege si prin faptul ca "invatamantul in Republica Moldova constituie o prioritate nationala si nu este de interes local". In opinia lui, prin acest proiect de lege se urmareste eliminarea actualelor contradictii din legislatie, iar pentru implementarea lui "nu vor fi necesare mijloace financiare suplimentare". La vot au participat doar deputatii comunisti, iar cei din "Alianta Braghis" au respins modificarile propuse, pe motiv ca acestea "restrang si atenteaza la atributiile puterii locale". Deputatii crestin-democrati au refuzat sa participe la vot, mentionand ca acesta va fi inca un motiv care va impulsiona protestele din toamna anului curent.
0