984

MOLDCELL OFERĂ PRECIZĂRI

MOLDCELL OFERĂ PRECIZĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU UNELE INFORMAŢII APĂRUTE ÎN PRESĂ PRIVIND ACTIVITATEA COMPANIEI Chişinău-22.03.2002/10:06:55/(BASA-business) Compania Moldcell a difuzat ieri seara un comunicat în care oferă unele precizări în legătură cu inexactităţile ce se conţin în informaţiile difuzate de presa de la Chişinău după conferinţa de presă din 20 martie.În comunicat se arată că "Moldcell a lansat, din 21 martie anul curent, 3 pachete noi cu plata în avans (advance payment) Economic, Standard, FreeStyle. Abonaţii la cele 5 pachete cu plata în avans existente (Simphony 1-2-3, Moldcell Pro 75, Moldcell 750) pot beneficia de condiţii avantajoase de trecere la pachetele noi sau îşi pot folosi în continuare abonamentele.Noul abonament cu plata în avans Economic se distinge prin cea mai mică plată de abonament lunară - 2,5 USD (fără TVA), taxa de conectare constituind - 15 USD (fără TVA).Compania Moldcell a anunţat despre lansarea din luna aprilie a serviciului WAP (Wireless Application Protocol). De el vor beneficia abonaţii - posesori ai telefoanelor mobile cu browser WAP. Anunţat de mai multe surse mass media serviciul Internet mobil se deosebeşte mult de serviciul care va fi oferit de către Moldcell - WAP.Potrivit comunicatului, la sfârşitul lunii februarie numărul abonaţilor Alocard a atins cifra de 110 000 şi circa 6 000 abonaţi la pachetele cu plata în avans şi postpaid. Numărul total al abonaţilor constituie 116 000.Moldcell mai precizează că cifra de investiţii alocate de către companie pentru echipament tehnic GSM la momentul actual constituie peste 20 mln USD, iar investiţiile totale - peste 35 mln USD.Structura acţionarilor Moldcell "nu a suferit nici o schimbare, rămânând a fi următoarea: Fintur Holding B.V. - 66% Accent Electronic S.A. - 23% şi Molfintur S.R.L. - 11%".Redistribuirea acţiunilor vizează structura concernului Fintur Holding B.V. Conform protocolului de intenţii semnat între acţionarii concernului Fintur Holding B.V., în urma redistribuirii acţiunilor, s-a stabilit următoarea structură a acţionarilor: 58,55% - va deţine corporaţia finlandeză Sonera, iar 41,45 % - compania Turkcell.În comunicat se mai precizează că reţeaua Moldcell este accesibilă pentru 73,1% din populaţie şi acoperă 67,9% din teritoriul Republicii Moldova.În cadrul conferinţei de presă managerul general Serdar Canogullari, la întrebarea despre poziţia companiei cu privire la o posibilă eliberare de către Guvern a celei de-a treia licenţă pentru servicii de telefonie mobila GSM, şi-a exprimat opinia precum că Moldcell este gata să întâmpine noul operator, dar crede că investiţiile acestuia ar putea fi nerentabile.Compania a înregistrat prima emisie de acţiuni în noiembrie 1999 în valoare de 10 000 lei, iar cea de-a doua emisie - în luna martie 2001 în valoare de 120 mln lei.
0