67047

FORUM se opune exploatării sexuale

Pe 10 iulie 2020, proiectul FORUM a adoptat Politica privind protecția împotriva exploatării sexuale și abuzului sexual (PEAS). Aceasta înseamnă că toți angajații FORUM, în activitățile lor, aderă la standarde înalte de comportament etic.

PEAS este un document special în care sunt stipulate standarde și obligații suplimentare pentru toți cei care lucrează și cooperează cu organizația FORUM. Aceste standarde se referă la comportamentul profesional al personalului și, în primul rând, exclud orice manifestare de exploatare și abuz sexual (EAS) atât în cadrul organizației, cât și în relațiile cu partenerii, precum și cu cei care solicită ajutor.

Angajații FORUM se obligă să respecte toate prevederile acestui document și cele șase principii fundamentale privind EAS:

1. Exploatarea sexuală și abuzul sexual constituie niște abateri grave și pot servi drept motiv de concediere.

2. Nu se permite întreținerea relațiilor intime cu persoanele cu vârsta sub 18 ani, chiar dacă vârsta majoratului sau a consimțământului în vigoare permite acest lucru.

3. Nu se permite solicitarea sau oferirea serviciilor sexuale sau altor tipuri de comportament ofensator, degradant, în schimbul banilor, muncii, bunurilor sau serviciilor. 

4. Nu se permite întreținerea relațiilor intime cu beneficiarii sau cu alți membri vulnerabili ai comunității locale. 

5. Să fie raportate toate cazurile de EAS în cadrul organizației și în afara acesteia.

6. Să se respecte toate principiile PEAS, să se creeze și să se mențină un mediu de intoleranță față de exploatarea și abuzul sexual. 

FORUM condamnă în mod public orice încălcare a PEAS și susține toate acțiunile necesare pentru a investiga pe deplin și imparțial încălcările și a aduce pe cei responsabili în fața justiției. Organizația va continua să promoveze o politică de “Toleranță zero față de actele de abuz şi exploatare sexuală”.

0