1130

Pompierii și salvatorii moldoveni au făcut schimb de experiență cu cei polonezi

Salvatorii care au fost instruiţi la capitolul primul ajutor calificat de către formatorii „Ordinului  medical maltez din Polonia” în cadrul „Proiectului ce prevede dezvoltarea capacităţilor de acordare a primului ajutor calificat”, astăzi au primit certificatele de absolvire, informează NOI.md. 

La evenimentul festiv a participat secretarul de stat al MAI, Ianuş Erhan, ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Excelenţa Sa, Bartolomeu Zdaniuc, conducerea IGSU şi reprezentanții „Ordinului medical maltez din Polonia”.   

Potrivit comunicatului de presă de la IGSU, secretarul de stat al MAI a specificat importanţa colabărării cu colegii din Polonia menţionînd proiectele susţinute de Uniunea Europeană, care oferă perspective pentru implementarea şi realizarea unei vieţi sigure pentru cetăţenii Republicii Moldova. Conducerea  IGSU reprezentată de şeful adjunct, Sergiu Golovaci a menţionat că realizarea proiectului în cauză reprezintă un pas important la alinierea ţării noastre la standardele Uniunii Europene prin transferul de cunoştinţe de la o ţară membră UE, cum este Polonia, prevăzut de angajamentele Republicii Moldova privind realizarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. 

Potrivit proiectului pe parcursul desfăşurării acestuia, urmează a fi instruiţi în domeniul primului ajutor calificat 120 de salvatori din IGSU. Mai mult, programul tinde să consolideze şi să dezvolte competenţele de prim ajutor în rîndul pompierilor şi salvatorilor, prin preluarea bunelor practici a partenerilor polonezi şi prin utilizarea echipamentului donat de reprezentanţii Poloniei  în valoare de peste 57 mii euro.

noi.md

0