948

În centrul capitalei s-au deschis 2 parcări gratuite pentru 400 de mașini

Începînd de astăzi, capitala s-a îmbogățit cu două parcări gratuite, care vor fi deschise pentru șoferi pe întreg parcursul zilei, între orele 7.00 și 19.00, scrie Noi.md. 

Parcările au fost deschise pe teritoriile Ministerului Afacerilor Interne care nu au mai fost folosite de peste 10 ani. Una dintre parcări se află pe strada București 30, iar cealaltă, pe strada Nicolae Testimințanu 31, avînd, în total, o capacitate maximă de 400 de locuri. Deschiderea parcărilor a fost posibilă datorită Memorandumului semnat de MAI cu Primăria mun. Chișinău. 

„În primele zile vor fi prezenți colegii de la patrulare, care vor redirecționa mijloacele de transport ca să parcheze pe acest teritoriu. Vor fi împărțite pliante, astfel încît toți cei care parchează să cunoască regulile. Accesul va fi asigurat de către angajații Inspectoratului General de Carabinieri, care vor asigura și securitatea, pentru a evita anumite incidente neplăcute”, a anunțat secretarul de stat al MAI Ianuș Ierhan. 

Potrivit primarului general interimar, Adrian Talmaci, autoritățile municipale vor asigura salubrizarea teritoriului celor două parcări. Totodată, edilul a menționat că ar fi fost binevenite parcări supraetajate, cu circa 1.000 de locuri, pentru a soluționa problema supra-aglomerării cu automobile a străzilor din centrul istoric al Capitalei.

noi.md

0