1020

Fermentarea vinului a făcut primele victime

În acest week-end salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați pentru a extrage o persoană din beci care se presupune că s-ar fi intoxicat cu gazele toxice emanate în urma procesului de fermentare a vinului, scrie Noi.md.

Primul caz a fost înregistrat într-o gospodărie particulară din orașul Tvardița, raionul Taraclia. Potrivit IGSU, proprietarul gospodăriei a intrat în beciul casei și nu a mai reușit să iasă, intoxicîndu-se cu dioxid de carbon în urma fermentării vinului. Ajunși la fața locului, angajații IGSU au scos din beci bărbatul în vîrstă de 50 de ani. 

Din fericire, acesta a supraviețuit fiind ulterior transportat de Serviciul asistență medicală urgentă la Spitalul raional. Al doilea caz s-a produs în orașul Leova. Aici, un bărbat în vîrstă de 58 de ani și-a pierdut viața aflîndu-se într-un beci unde au fost păstrate butoaie cu must. Corpul neînsuflețit al acestuia a fost extras de localnici. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite. În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să fie foarte prudenți, în perioada fermentării vinului. 

Pentru a evita cazurile de intoxicație cu dioxid de carbon, acumulat în beciurile proprii, specialiştii recomandă ca oamenii să nu intre în încăperile unde se fermentează vinul dacă acestea nu sînt dotate cu ventilație corespunzătoare. Mai mult, este recomandat ca procesul de fermentare să fie petrecut în încăperi deschise sau la aer liber. 

Persoanele sînt rugate să verifice cantitatea de oxigen din încăpere în care se acumulează gaze în urma fermentării vinului. Cea mai simplă metodă de a verifica prezența oxigenului într-o încăpere este prin aprinderea unei lumînări. Lumînarea stinsă, înseamnă lipsa de oxigen. În acest caz oamenii sînt rugați să părăsească imediat încăperea. Salvatorii îndeamnă oamenii să anunţe apropiații că intenționează să intre într-o astfel de încăpere. În cazul în care există deja o victimă este importantă apelarea imediată la serviciile de urgență, pentru ajutorul calificat. 

O persoană intoxicată cu dioxid de carbon poate fi salvată, dacă este scoasă imediat din mediul toxic la aer curat. 

noi.md

0