890

Noi modificări la obținerea permisului de conducere

Pentru susținerea examenului, dar și pentru obținerea permisului de conducere, viitorii șoferi vor trebui să prezinte dovada frecventării programului probaţional antialcoolic şi antidrog. 

În plus, adeverința medicală pentru persoanele care solicită redobîndirea permisului după ce au fost prinși la volan în stare de ebrietate trebuie să fie datată cu maxim 30 de zile înainte de ziua solicitării dreptului de a conduce. Aceste cerințe se conțin într-un proiect de hotărîre propus pentru dezbateri de către Ministerul de Interne. 

Proiectul mai prevede că persoanele care și-au pierdut permisul de conducere după ce au săvîrșit infracțiuni cu utilizarea vehiculului nu vor mai putea obține alt permis. 

De asemenea, permisul de conducere se anulează de către autoritatea competentă, în cazul în care se va constata că persoana a fost documentată cu permis de conducere cu încălcarea legii precum şi la prezentarea informaţiilor şi documentelor frauduloase. La anularea permisului în baza de date a sistemului informaţional de stat „Registrul de stat al conducătorilor de vehicule”, se vor face menţiunile respective de anulare. 

Permisele de conducere eliberate de către structurile din stînga Nistrului şi municipiul Bender se vor preschimba în permise naţionale ale Republicii Moldova pentru cetăţenii Republicii Moldova, care deţin acte de identitate cu condiţia susţinerii probei teoretice a examenului de obţinere a permisului la Agenția Servicii Publice. 

Dacă va fi aprobată, hotărîrea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2020.

tv8.md

0