1072

Proiectul Music Connecting People a ajuns în stînga Nistrului

Weekendul trecut Music Connecting People a ajuns într-un vechi sat german din stînga Nistrului, Carmanova, unde tinerii din Moldovan National Youth Orchestra și-au dat întîlnire cu ultima locuitoare a acestui sat, de etnie nemțească. 

Proiectul, susținut de Uniunea Europeană, s-a finalizat cu un recital și un concert la casa de cultură. Carmanova, numit cîndva Neudorf, a fost întemeiat în urmă cu 200 de ani de etnici nemți originari din Germania, Ungaria, Polonia și provincia franceză Alsacia. La mijlocul secolului n-au mai rămas germani, iar Lidia Mîrzac este ultima locuitoare a acestui sat care a trăit pe vremea lor. 

Bătrîna și-a amintit de timpurile cînd se saluta cu vecinii în limba germană, iar turiștii nemți, care ajung în Carmanova, spun că ea a păstrat pînă acum un frumos accent bavarez. O fire dinamică la 80 de ani, Lidia Mîrzac a povestit despre experiențele sale de viață. 

Poveștile de viață s-au încheiat cu un mini concert dedicat doamnei Lidia, astfel, Tinerii din Moldovan National Youth Orchestra au interpretat special pentru aceasta cîteva piese, care i-au trezit emoții copleșitoare și i-au adus lacrimi de fericire. 

diez.md

0