1044

O femeie, neglijată în ultimul hal la Spitalul de Traumatologie (VIDEO)

Anchetă la Spitalul de Traumatologie din capitală. O pacientă în vîrstă de 70 de ani și fiica ei acuză angajații unei secții de neglijență și indiferență. 

Se întîmplă după ce, din spusele lor, bolnava, care fusese operată, a fost lăsată mai bine de trei ore, într-un salon, fără să i se administreze ceva contra durerilor insuportabile. Cele două cred chiar că lucrătorii medicali ar fi uitat-o în salon. De partea cealaltă, reprezentanții spitalului, dar și asistenta medicală, au negat acuzațiile. 

Doamna Eugenia, în vîrstă de 70 de ani, a ajuns la acest spital acum două zile, pentru o intervenție la mînă. După operație, a fost adusă în salon, iar de aici s-ar fi început problemele. Femeia afirmă că deși avea dureri groaznice, nimeni nu s-a apropiat să-i dea ceva contra lor. 

Indignată de această situație, fiica pacientei a scris despre problemă pe rețelele sociale. La ea a reacționat și ministra Sănătății, care a cerut directorului spitalului să facă lumină, dar și o soluție pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete. Directorul afirmă că, la prima vedere, nu vede vreo abatere de la normă.  

tv8.md 

0