1061

În parcul Dendrariu va fi amenajat un spațiu de relaxare

Un nou spațiu de relaxare va fi amenajat în parcul Dendrariu din municipiul Chișinău. Noua zona se va numi „Grădina Eternității”. Costul total al proiectului constituie puțin peste două milioane de lei, bani oferiți din bugetul municipiului Chișinău.

În cadrul zonei de relaxare vor fi mai multe edificii pe care oamenii le vor putea admira. Principalul obiectiv al zonei va fi o statuie cu Isus Hristos, înaltă de doi metri din bronz. Tot acolo, vor mai apărea trei fântâni arteziene, dar și alei de trandafiri și levănțică. Spațiu de relaxare nou a fost creat după modelul grădinilor epocale de la Versailles, transmite tv8.md.

Până în prezent, grădina a fost amenajată în proporție de 80 la sută. Până la sfârșitul anului, aici vor fi gata și cele trei fântâni arteziene.

Grădina Eternității se întinde pe o suprafață de aproape 10 mii de metri pătrați. Ea este alcătuită din câteva alei care sunt decorate cu flori și copaci decorativi de diferite soiuri, iar în centrul acestei expoziții, va veghea grădina statuia lui Isus Hristos.

Totodată, pe peretele din spatele grădinii urmează să apară și o rugăciune.

diez.md

0