918

Minivacanță la sfârșit de vară. Bugetarii își vor prelungi un weekend

Bugetarii vor avea un weekend mai lung la sfârșit de vară și vor sta acasă patru zile. Minivacanța este prevăzută pentru perioada 24-27 august.

Zilele de 24 și 25 august sunt zile de weekend, ziua de 26 august (luni) a fost declarată de Guvern zi de odihnă pentru 2019. Ziua de 27 august (marți) este declarată zi de sărbătoare nelucrătoare în Codul Muncii, la această dată fiind marcată Ziua Independenţei.

În schimbul zilei libere din 26 august, bugetarii vor ieși la lucru în data de 17 august 2019.

Tot în luna august, potrivit Codului Muncii este zi de sărbătoare nelucrătoare ziua de 31 august, când este marcată sărbătoarea ”Limba noastră”. În acest an însă, această dată coincide cu o zi de weekend.

Codul Muncii prevede că salariaților remunerați în acord sau pe unitate de timp (oră sau zi), pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare, în cazul în care acestea nu coincid cu zilele de repaus săptămânal (zile de weekend), li se plătește salariul mediu.

În cazul în care zilele de sărbătoare nelucrătoare coincid cu zilele de repaus săptămânal, salariul mediu pentru aceste zile nu se plătește.

bizlaw.md

0