879

Șefa DGETS despre peștii cu viermi de la o grădiniță din Capitală

Șefa Direcției generale educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Rodica Guțu, susține că cazul de la grădinița nr.174 din sectorul Ciocana al capitalei, unde copiii ar fi fost alimentați cu pește infectat cu viermi, a avut loc acum trei luni. De asemenea, Guțu a subliniat faptul că produsele alterate nu au ajuns pe masa picilor, iar ANSA a fost sesizată.

„Eu nu pot să comentez informațiile care le aduce doamna. Vreau să vă informez că în fiecare instituție de învățământ, prin ordinul directorului, se constituie o comisie de triere care este responsabilă de preluarea produselor alimentare. Direcția generală organizează raiduri inopinate în toate tipurile de instituții pentru a verifica calitatea produselor. Fiecare director este responsabil pentru calitatea produsului recepționat. În acest caz noi am sesizat ANSA, iar produsul nu a ajuns pe masa copiilor. Cazul a avut loc aproximativ acum trei luni”, a declarat șefa DGTES, Rodica Guțu, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipale, transmite UNIMEDIA.

Reamintim că, fosta directoare a grădiniței nr.177 din sectorul Ciocana, Chișinău, a sesizat Președinția cu referire la produsele cu care sunt alimentați copiii în cadrul instituției. Femeia a adus și probe, câteva imagini în care se văd viermi în pește, dar și alte iregularități. Pe marginea cazului dat au fost convocați reprezentanții ANSA, ANSP, AAP și CNA pentru a interveni imediat și a stopa actul criminal orchestrat de funcționarii din Primărie și firmele furnizoare.

diez.md

0