815

Conducerea Pieței centrale din capitală a fost demisă

Conducerea întreprinderii „Piața centrală” din capitală a fost demisă. Despre aceasta a anunțat vineri, 21 iunie, primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu. Totodată, edilul a comunicat că a sesizat Procuratura Anticorupție și Ministerul Afacerilor Interne privind eventuale acte de corupție la Piața centrală, transmite MOLDPRES.

Potrivit lui Codreanu, chiar dacă vechea conducere a Pieței centrale a fost demisă acum două luni și la întreprindere a fost numit un nou șef, totuși agenții economici care activează acolo se plâng în continuare că sunt colectate taxe ilegale și sunt supuși unor presiuni.

„De luni și până astăzi am discutat cu peste 100 de agenți economici. Aceștia au depus și sesizări. Sunt acuzații destul de grave: se vorbește despre 7500 de euro, 600 mii de lei care se percep ca taxe de la agenți economici. Toți au depus sesizări oficiale la primărie în care se vorbește despre neregulile respective. Toate sesizările au fost trimise la Procuratură. Astăzi am semnat demersul prin care solicităm și intervenția MAI”, a declarat primarul interimar.

În aceste condiții, Codreanu a spus că de astăzi, conducerea Pieței centrale va fi eliberată din funcție, iar la începutul săptămânii viitoare va fi numit un nou director și doi directori adjuncți ai întreprinderii. Totodată, la Piața centrală va fi efectuat un audit pentru a fi verificate veniturile și cheltuielile din ultimii ani ale întreprinderii.

În luna aprilie curent, la întreprinderea Piața centrală a fost numit un nou director, în urma demiterii precedentului șef din cauza nemulțumirilor mai multor agenți economici care activează pe teritoriul Pieței.

moldpres.md

0