803

Începe votul pentru alegerea noului Parlament European

Începe votul pentru alegerea noului Parlament European. Astăzi sunt alegeri în Olanda şi în Marea Britanie, unde până la urmă a fost organizat scrutinul, după ce ieşirea acestei ţări din Uniune a fost amânată. Mâine are loc votul în Irlanda şi în Cehia, unde va continua şi sâmbătă, scrie Rador.

Sâmbătă vor avea loc alegeri în Slovacia, Letonia şi Malta, iar duminică în celelalte state membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România. În total peste 400 de milioane de europeni sunt aşteptaţi la urne în aceste zile să îi desemneze pe cei 751 de reprezentanţi în legislativul european, pentru un madat de 5 ani.

Principala lor menire va fi aceea de a adopta legislaţia care se aplică în toate ţările Uniunii, după ce este ratificată de fiecare parlament naţional. Legislativul european mai stabileşte împreună cu executivul Uniunii bugetul blocului comunitar şi are, totodată, rolul de a-l alege pe preşedintele Comisiei Europene şi apoi de a aproba lista de comisarilor europeni.

Cele mai recente estimări privind prezenţa la urne arată că peste o treime dintre alegătorii europeni spun că vor merge sigur să voteze, în timp ce o altă treime sunt nehotărâţi. La precedentele alegeri europarlamentare, prezenţa a fost de 42%, la nivelul întregii UE.

radiochisinau.md

0