Un fost preşedinte vrea să se recăsătorească, fiind după gratii
Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, închis pentru corupţie din aprilie 2018 şi văduv de doi ani, este ''îndrăgostit'' şi intenţionează să se căsătorească din nou dacă iese din închisoare, a anunţat un fost ministru.
"El este îndrăgostit şi primul său obiectiv la ieşirea din închisoare va fi să se căsătorească", a postat pe Facebook Luiz Carlos Bresser-Pereira, ministru al Finanţelor în 1987, apoi al Ştiinţelor în 1999, care l-a vizitat pe Lula în închisoarea din Curitiba (sud), la sfîrşitul săptămînii trecute."Este într-o formă foarte bună, fizic şi psihologic", a adăugat el despre fostul preşedinte brazilian în vârstă de 73 de ani.
Potrivit site-ului săptămânalului Epoca, aleasa fostului preşedinte este de profesie sociolog, în vârstă de aproximativ 40 de ani, Rosangela da Silva. Ea lucrează pentru compania publică care administrează centrala hidroelectrică Itaipu, cea de-a doua ca mărime din lume în ceea ce priveşte producţia. Cei doi au o prietenie de lungă durată de când s-au întâlnit în timpul "Caravanelor cetăţeniei", care i-au permis fostului lider sindical să călătorească în 359 de oraşe din ţară în anii '90.
Guilherme Amado, jurnalist la Epoca, a afirmat luni pe site-ul săptămânalului că idila a început înainte ca Lula să fie încarcerat şi că anturajul său a ţinut-o secretă şi că nu a apreciat dezvăluirile pe Facebook ale fostului ministru.
În februarie 2017, Lula şi-a pierdut soţia, Maria Leticia, cu care a fost căsătorit timp de 43 de ani.
Fostul preşedinte (2003-2010) ar putea beneficia în lunile următoare de un regim de detenţie "semideschis", care i-ar permite să lucreze sau să urmeze cursuri în afară, dar va trebui să revină în celula sa noaptea pentru a dormi acolo. Lula ar avea dreptul la o reducere a pedepsei de 12 ani şi o lună de închisoare, la opt ani şi 10 luni. Acuzat că a primit un apartament pe malul mării de la o companie de construcţii în schimbul unor favoruri în atribuirea de contracte publice, el şi-a susţinut mereu nevinovăţia.
Implicat şi în alte cazuri, Lula a fost, de asemenea, condamnat în primă instanţă la 12 ani şi 11 luni pentru că a obţinut finanţarea lucrărilor pe o altă proprietate, în schimbul mijlocirii lui în acordarea de contracte publice.
Dacă această condamnare este admisă în apel, el nu va putea solicita un regim de detenţie "semideschis".