793

Aproximativ 100 de mii de moldoveni vor primi gratuit glucometre

Aproximativ 100 de mii de moldoveni care suferă de diabet zaharat vor primi gratuit glucometre din partea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM). Numărul de lanţete şi teste a fost stabilit ca să ajungă pentru un an, relatează trm.md.

Victor Cărare din Zaim, raionul Căuşeni, se numără printre beneficiari. El are diabet zaharat din 1992. Iniţial se trata cu pastile, dar în ultimele luni îşi injectează insulină de două ori pe zi, la recomandarea doctorilor. Glucometrul îi va fi de folos, pentru că trebuie să-şi controleze nivelul de glicemia de mai multe ori pe zi.

Din cauza bolii, eforturile îl obosesc peste măsură. Pe câmp, Victor Cărare nu mai munceşte de câţiva ani, însă are grijă de găinile şi raţele din gospodărie, care se potrivesc cu dieta sa.

„Testele le fac şi de două-trei ori pe zi. Dacă mă simt obosit ceva şi greu, apoi eu mă duc şi mă controlez, şi văd şi, ş-apoi dacă cumva, fac injecţie”, spune bărbatul.

În teritoriul arondat Agenţiei Teritoriale Sud-Est a CNAM, există aproximativ 9000 de beneficiari în cinci raioane, dintre care aproximativ 65 la sută deja au primit glucometre.

Coletele diferă în funcţie de tipul diabetului zaharat. Lanţetele şi testele pot asigura verificarea nivelului de glicemie pe o perioadă de un an.

„Pentru cei care sunt dependenţi de insulină - 1200 de teste şi 1200 de lanţete şi un glucometru pentru măsurarea nivelului glicemiei. Totodată, instrucţiunea este în colet. Cei care nu sunt dependenţi de insulină primesc câte un glucometru, de asemenea, 100 de teste şi 100 de lanţete”, a declarat Denis Valac, vicedirector general al CNAM.

La nivel naţional, au fost identificaţi 100 de mii de beneficiari, dintre care 36 de mii deja au primit coletele cu glucometre. Pentru procurarea testelor au fost alocate 23 de milioane de lei, iar glucometrele şi lanţetele au fost donate de către producător.

hotnews.md

0