789

Organizatorii acțiunii „Întoarce Veteranilor Speranța 2019” le mulțumesc partenerilor

Organizatorii acțiunii „Întoarce Veteranilor Speranța 2019” le mulțumesc partenerilor care au participat și au contribuit la organizarea evenimentului.

Anul acesta, la acțiunea de caritate s-au alăturat șase companii, care au decis să sprijine veteranii, iar pe 9 mai, de Ziua Victoriei, să le mulțumească, făcându-le viața puțin mai ușoară. Datorită ajutorului acestora, activiștii de pe Forum și voluntarii au putut să felicite 50 de veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Una dintre primele companii, care a decis să participe la acțiune a fost compania „Exterior Security Systems”. Ca și anul trecut, echipa companiei a preluat sub patronajul său cinci veterani. Compania Exterior SRL este cunoscută pe piața sistemelor de securitate pentru locuințe și birouri începând cu anul 1995. Aceasta realizează un ciclu complet de lucrări: dezvoltarea proiectelor, instalarea echipamentelor și întreținerea tehnică a obiectelor.

De asemenea, printre primele companii care au susținut acțiunea a fost și „Orhei-Vit” SRL, producătorul autohton bine-cunoscut de produse conservate. SA „Orhei-Vit” produce o gamă largă de produse finite: sucuri, nectare, alimente pentru copii, legume conservate, dulcețuri, gemuri; precum și produse semifinite: sucuri concentrate, paste și pireuri din fructe și legume.

Nu a rămas deoparte nici participantul tradițional la campania „Întoarce Veteranilor Speranța” - compania Tess. Aceasta a oferit veteranilor ceai infuzie și pliculețe. Compania Tess este un furnizor important de ceaiuri din Ceylon, China și Kenya, de rețete exclusive de cupaj de ceaiuri și de compoziții originale de ceai, care au la bază numai ingrediente naturale.

Acțiunea fost susținută și de compania „ORBICO MA” SRL, distribuitorul principal al multor mărci de renume mondial: de la produse cosmetice până la produse alimentare și nealimentare, aparate tehnice și electrice, produse farmaceutice, jucării, textile, țigări și uleiuri de motor.

De asemenea, anul acesta, acțiunii s-a alăturat și participantul regulat - compania „Galexim Group”, care a felicitat veteranii de război.

„Land of Basarabia” a devenit pentru prima dată participant la acțiunea „Întoarce Veteranilor Speranța” și a transferat mijloace financiare pentru a ajuta participanții la Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Organizatorii acțiunii de caritate „Întoarce Veteranilor Speranța” își exprimă sincera recunoștință față de toți cei, care au susținut acțiunea și au participat la organizarea acesteia.

0