1350

Dodon, despre cine a finanțat deplasarea deputaților socialiști la Moscova

La fel ca și Zinaida Greceanîi, Igor Dodon neagă că fracțiunea socialiștilor ar fi mers la Moscova pentru a coordona eventualele acțiuni politice de mai departe. Totodată, președintele susține că vizita socialiștilor în Federația Rusă nu a fost achitată din bani publici.

„PSRM are semnate acorduri cu parteneri din Duma de Stat. Aceasta este o plecare la invitația partenerilor, pentru a stabili relații la nivel de deputați. Ei au fost doar pe o zi și s-au întors. Nu au plecat din contul Parlamentului sau al statului. A fost finanțat de partea rusă. Biletele și le-a achitat fiecare deputat în parte, dar eu știu că fiecare deputat a stabilit contacte cu deputații de acolo”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul național de televiziune.

Totodată, președintele a ținut să menționeze că deciziile privind soarta țării nu se iau la Moscova, dar la Chișinău.

La doar câteva zile distanță după ce președintele Igor Dodon s-a aflat la Moscova, cei 35 de deputați socialiști, în frunte cu președintele fracțiunii, Zinaida Greceanîi, au efectuat și ei o vizită de o zi în capitala Federației Ruse.

Anterior, Greceanîi a declarat că deputații socialiști au mers la Moscova la invitația conducerii Dumei de Stat a Federației Ruse, iar astfel de vizite nu sunt organizate pentru prima dată. Totodată, fracțiunea a mers in corpore în Rusia în contextul în care PSRM cooperează îndeaproape cu partidele politice din Duma de Stat a Federației Ruse.

zdg.md

0