961

Târg de Florii organizat de Grădina Botanică din Chișinău

Un Târg de Florii se desfăşoară astăzi, în premieră, pe teritoriul Grădinii Botanice Naţionale (Institut) „Alexandru Ciubotaru” (GBNI). Evenimentul este prilejuit de sărbătorile pascale care se apropie, dar are şi scopul să promoveze această instituţie ştiinţifică ce deţine un fond valoros şi inedit de plante decorative, transmite MOLDPRES.

„Târgul de Florii” de la Grădina Botanică are preconizată o agendă plină, pentru diferite categorii de vârstă. Evenimentul este lansat în dimineaţa zilei, cu o tombolă de sărbătoare. Târgul va include un program artistic susţinut de elevii Liceului teoretic  „Academia copiilor”, după care urmează mai multe ateliere de creaţie.

Acestea se vor desfăşura în diferite secţiuni, cum ar fi: confecţionarea unei jardiniere din plante decorative, organizat de Laboratorul plante ornamentale; unei compoziţii din plante suculente şi cactuşi (Laboratorul plante de teren protejat); pregătirea unui buchet de mireasă şi a unui ceai botanic. De asemenea, vizitatorii vor putea afla cum se curăţă corect o tufă de trandafir şi se vor familiariza cu un proiect dendrologic realizat de colaboratorii instituţiei.

Programul „Târgului de Florii” prevede şi multe excursii – în Grădina de iarnă, în Complexul de sere cu plante tropicale, subtropicale, cactuşi etc.

„Prin acest eveniment ne propunem să promovăm producerea şi cultivarea materialului săditor decorativ de către producătorii autohtoni. În cadrul târgului, doritorii vor putea procura plante de dendrariu, medicinale, condimente. Scopul nostru este să creăm şi o platformă de comunicare și colaborare între mediul academic, specialiștii GBNI, producătorii autohtoni și toți cei interesați de cultivarea materialului săditor decorativ”, au explicat surse  de la Grădina Botanică Naţională.

Gradina Botanică Națională (Institut)  "Alexandru Ciubotaru" a fost constituită în septembrie 1950,  sub conducerea academicianului  A. Ciubotaru, în partea de sud-est a oraşului Chişinău, pe o suprafaţă de 104 ha. Pe teritoriul Grădinii Botanice se întâlnesc peste 24 de tipuri de sol, ape subterane şi un fond bogat şi variat de plante indigene şi exotice.

radiochisinau.md

0